ICCJ. Decizia nr. 5597/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5597/2013
Dosar nr. 3944/104/2011
Şedinţa publică din 3 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt la 30 septembrie 2011, reclamantele H.A.M. şi B.C. au chemat în judecată pe pârâta SC E. Slatina, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, de a le despăgubi pentru prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a decesului tatălui lor B.C., decedat la 5 februarie 2011 într-un accident de muncă.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că tatăl lor era de profesie maistru, şef de echipă la SC E. SA.
S-a precizat că la data de 4 februarie 2011 activitatea de la secţia calcinare schimbul 2 s-a desfăşurat sub coordonarea şi supravegherea tatălui lor, în această perioadă moara cu valţuri M 201 s-a defectat şi tatăl lor împreună cu lăcătuşul mecanic S.M. şi electricianul P.C. au încercat să desfunde moara. În cursul acestor operaţiuni, tatăl reclamantelor a suferit un accident, respectiv traumatism cranio-cerebral, care i-a cauzat moartea.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, prin Procesul-verbal de cercetare nr. 1144 din 25 februarie 2011, a constatat existenţa accidentului de muncă, cauza producerii evenimentului din 4 februarie 2011 fiind neasigurarea întreţinerii şi exploatării corespunzătoare a echipamentelor de muncă.
Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii republicat.
La data de 22 noiembrie 2011, reclamantele şi-au precizat acţiunea în sensul că temeiul de drept al acesteia îl reprezintă art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicată şi art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.
Reclamantele au menţionat că daunele produse, ca urmare a accidentului ce a avut loc din culpa angajatorului, nu au fost acoperite integral nici prin plata parţială primită de la acesta şi nici din prestaţiile asigurărilor sociale de stat.
Au mai precizat că pentru prejudiciul material solicită suma de 30.000 RON reprezentând parte din cheltuielile de înmormântare, pomenirile ulterioare până la 7 ani, locul de veci şi monumentul funerar.
De asemenea, pentru prejudiciul moral au solicitat suma de 852.000 RON, reprezentând prejudiciu afectiv.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat instanţei să califice natura juridică a litigiului dedus judecăţii, iar în măsura în care va considera că acţiunea este una în răspundere contractuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicată, să constate lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor, motivat de faptul că între acestea şi pârâtă nu există raporturi de muncă.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât accidentul s-a produs din culpa comună a autorului reclamantelor şi pârâtei, aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare încheiat la data de 25 februarie 2011 de către ITM Olt.
Prin Încheierea de şedinţă din 21 februarie 2012, completul de litigii de muncă căruia i-a fost repartizată cauza spre soluţionare în mod aleatoriu, a dispus în baza art. 44 din Legea nr. 319/2006 şi a art. 99 alin. (3) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, transpunerea cauzei la secţia I civilă a Tribunalului Olt, apreciind că litigiul cu care a fost învestit este întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, motivat de faptul că reclamantele nu au avut calitatea de angajate ale pârâtei.
La data de 26 martie 2012, reclamantele au formulat cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar, cerere respinsă prin încheierile din 26 aprilie 2012.
Împotriva acestor încheieri reclamantele au formulat cerere de reexaminare. Această cerere a fost admisă prin Încheierea din camera de consiliu din 7 mai 2012, prin care s-a acordat reclamantelor ajutor public judiciar constând în reducerea taxei judiciare de timbru cu 50%.
Prin Sentinţa civilă nr. 1732 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor şi netimbrării cererii, ca neîntemeiate.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC E. SA şi a fost obligată pârâta la 20.000 RON daune morale.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la 30.000 RON prejudiciu material ca neîntemeiat.
S-a admis în parte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată şi a fost obligată pârâta la 1.200 RON cu acest titlu către reclamante.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, faţă de precizarea acţiunii ca fiind întemeiată pe principiile răspunderii civile delictuale, reclamantele au calitate procesuală activă cu privire la acordarea despăgubirilor materiale şi a daunelor morale.
Referitor la excepţia netimbrării cererii, instanţa a observat că după ce reclamantele au formulat cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar, cererea admisă în sensul reducerii taxei judiciare de timbru cu 50%, au depus la dosar dovezile privind achitarea taxei, respectiv chitanţă pentru suma de 906 RON şi timbru judiciar în valoare de 5 RON.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că accidentul de muncă ce a avut ca urmare decesul lui B.C. a fost produs, aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare, din cauza neasigurării întreţinerii şi exploatării corespunzătoare a echipamentelor de muncă şi neelaborării de instrucţiuni legate de partea de întreţinere pentru morile cu valţuri.
S-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1) şi 3 din H.G. nr. 1146/2006, privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor de muncă, precum şi prevederile art. 39 alin. (9) lit. n) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.
De asemenea, s-a reţinut că nu s-a efectuat instruirea periodică a şefului de echipă B.C., ultima instruire periodică efectuându-se la data de 6 octombrie 2009.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, prin procesul-verbal de cercetare a evenimentului, a reţinut că persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale sunt: SC E. SA, căreia i s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale şi şeful de echipă B.C.
Tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 998 şi 999 C. civ., apreciind că prin decesul autorului B.C., produs în urma accidentului de muncă a fost cauzat reclamantelor un prejudiciu material evaluat la 5.072.93 RON, reprezentat de cheltuielile ocazionate de înmormântarea şi pomenirile tatălui lor.
Instanţa a constatat că, deşi sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, pârâta a acordat ajutoare de deces în cuantum total de 28.182 RON, în timp ce cheltuielile efectuate de către reclamanta B.C., cu înmormântarea tatălui său, sunt în sumă de 5.072,93 RON, astfel că prejudiciul material a fost acoperit.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 872.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul afectiv, s-a constatat că SC E. SA Slatina a acordat soţiei defunctului B.C. ajutoare de deces în sumă totală de 28.182 RON şi pentru a veni în sprijinul familiei, în condiţiile în care autorul reclamantelor era singurul salariat din familie la momentul producerii evenimentului, a angajat-o pe soţia acestuia, începând cu data de 21 februarie 2011, pe postul de laborantă.
S-a apreciat că pretenţiile reclamantelor reprezentând daune morale în cuantum de 872.000 RON nu sunt rezonabile, echitabile şi proporţionale, având în vedere că la data decesului autorului lor, H.A.M. avea 25 de ani, însă nu a depus acte din care să rezulte că se afla în continuarea studiilor, iar B.C. avea 28 de ani. În aceste condiţii s-a reţinut că niciuna dintre reclamante nu se află în întreţinerea defunctului.
Instanţa a apreciat că trebuie să se stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge la o îmbogăţire fără just temei.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, prima instanţă, în baza art. 276 C. proc. civ., având în vedere că pretenţiile reclamantelor au fost încuviinţate numai în parte a redus onorariul de avocat la 1.200 RON.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel ambele părţi.
În motivarea apelului declarat de reclamante s-a reţinut că soluţia este netemeinică sub aspectul respingerii cererii pentru acordarea daunelor materiale, întrucât nu s-au avut în vedere cheltuielile pentru pomenirile ulterioare şi pentru monumentul funerar. S-a arătat că prima instanţă nu trebuia să aibă în vedere şi suma plătită reclamantelor de către CJP Olt.
În ceea ce priveşte daunele morale, apelantele reclamante au criticat cuantumul acordat de prima instanţă, arătând că nu s-a realizat un echilibru între prejudiciul moral şi despăgubirile acordate, acestea acoperind într-o foarte mică măsură suferinţa familiei.
În motivarea apelului său, pârâta a arătat că nu a fost săvârşită o faptă ilicită, că autorul reclamantelor nu purta efectiv echipamentul de protecţie şi că prejudiciul suferit de reclamante nu este susceptibil de reparare, nu are caracter cert şi a fost deja acoperit.
Apelanta pârâtă a făcut referire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 C. muncii şi a susţinut că nu există legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Apelanta pârâtă a arătat că şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia de a asigura echipamentul de protecţie pentru angajaţi, astfel că nu i se poate reţine nicio culpă în producerea accidentului, iar reclamantele nu pot invoca propria culpă a autorului lor.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 12 din 7 martie 2013, a admis apelul pârâtei SC E. SA şi a schimbat sentinţa apelată în parte, în sensul respingerii acţiunii reclamantelor ca nefondată.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantelor şi netimbrării acţiunii.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins ca nefondat apelul reclamantelor.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în speţă, prin acţiunea adresată instanţei specializate în soluţionarea conflictelor de muncă, acestea au solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, echivalent al prejudiciului moral şi material suferit ca urmare a decesului autorului lor, cauzat de un accident de muncă, invocând ca temei al pretenţiilor lor dispoziţiile art. 253 (actual 269) C. muncii şi ale art. 444 din Legea nr. 319/2006.
Prin Încheierea din 21 februarie 2012, completul de judecată iniţial învestit a pus în discuţia părţilor calificarea naturii juridice a litigiului, ajungând la concluzia că pretenţiile reclamantelor sunt întemeiate pe principiile răspunderii civile delictuale, motivat de faptul că acestea nu au avut calitatea de angajate ale societăţii pârâte. Ca urmare, litigiul a fost caracterizat ca unul de drept comun, competenţa de primă instanţă a tribunalului fiind determinată de valoarea pretenţiilor.
Sentinţa pronunţată asupra fondului cauzei a fost motivată de tribunal în condiţiile art. 998, 999, făcându-se aplicarea regulilor care angajează răspunderea civilă delictuală a pârâtei, fără a se face o analiză a dispoziţiilor art. 269 C. muncii, iniţial invocate de reclamante, deoarece acest text nu mai constituia temeiul de drept al acţiunii, în urma calificării date de instanţă.
Ca urmare, s-a constatat că apelanta pârâtă este în vădită eroare cu privire la temeiul acţiunii, acesta fiind calificat de prima instanţă, astfel că tribunalul a apreciat că nu se impune analiza criticilor formulate prin raportare la o cauză străină de litigiul cu care a fost învestită, ci doar a celor rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 998, 999 C. civ.
S-a reţinut că responsabilitatea pârâtei, a cărei calitate de angajator al autorului nu are relevanţă în raporturile cu reclamantele, nu îşi găseşte fundamentarea în dispoziţiile contractului de muncă, ci în dispoziţiile Codului civil, astfel că urmaşii victimei unui accident de muncă au deschisă o acţiune în justiţie pe dreptul comun, urmând să dovedească nu numai prejudiciul suferit, ci şi culpa angajatorului.
S-a apreciat că reclamantele au justificat dreptul de a promova acţiunea deoarece au calitatea de moştenitoare ale persoanei care a decedat în urma unui accident de muncă, iar prejudiciul pe care l-au suferit este unul născut direct în patrimoniul lor şi constă în cheltuielile efectuate pentru înmormântarea autorului şi pomenirile ulterioare, precum şi în suferinţele psihice produse de decesul acestuia.
S-a considerat că proba culpei în producerea accidentului, stabilită prin Procesul-verbal de cercetare nr. 1144 din 25 februarie 2011 întocmit de ITM Olt, nu a fost infirmată de alte probe, astfel că susţinerile reclamantelor privind existenţa culpei exclusive a societăţii, ca şi susţinerile pârâtei privind lipsa culpei sale nu sunt dovedite şi nu au legătură cu situaţia de fapt relevată de înscrisurile şi declaraţiile martorilor, ulterioare accidentului.
Cum în sistemul Codului civil se prevede faptul că acela care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu intenţie sau din culpă, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă, angajarea răspunderii pârâtei este evidentă.
În speţă, instanţa de apel a constatat că prejudiciul material suferit de reclamante a fost acoperit, astfel cum rezultă din actele depuse de pârâtă la dosar, din care a rezultat că a plătit moştenitorilor salariatului decedat suma de 29.866 RON, iar în afara acestuia, s-a primit de la CJP Olt suma de 7.776 RON, ce a fost în mod corect avută în vedere de tribunal (pentru a se stabili dacă prejudiciul a fost acoperit).
Reclamantele au solicitat, inclusiv în apel, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor efectuate pentru pomenirile autorului (la 3 săptămâni de la deces, la 6 săptămâni, 3 luni, 6 luni, 9 luni, un an, un an şi jumătate, doi ani) şi în viitor până la 7 ani, cheltuielile după pomenirile de la doi ani de la deces constituind prejudiciu viitor.
S-a constatat că reclamantele au dovedit că au cheltuit pentru pomenirile creştineşti şi monumentul funerar suma de 16.000 RON.
Din suma de 29.866 RON plătită de pârâtă moştenitoarelor salariatului decedat, suma de 5.072 RON este reprezentată de cheltuielile pentru înmormântare, iar restul de 24.794 RON reprezintă acoperirea prejudiciului ulterior înmormântării, din care s-a dovedit suma de 16.000 RON.
Instanţa a apreciat că sumele pretinse de reclamante pentru pomenirile ulterioare, până la 7 ani de la deces, nu constituie un prejudiciu viitor susceptibil de a fi reparat, pentru că nu este cert nici sub aspectul producerii, nici sub cel al întinderii.
Chiar dacă s-ar aprecia că reclamantele vor cheltui în viitor câte 1.000 RON pentru fiecare pomenire, aşa cum a rezultat că au cheltuit la un an şi jumătate şi la doi ani de la decesul autorului, ar rezulta un total de 10.000 RON, suma acordată deja de pârâtă acoperind şi acest prejudiciu viitor. Prin urmare, s-a constatat că în mod corect a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale, prejudiciul fiind deja reparat.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, instanţa a constatat că suma deja încasată de familia victimei acoperă şi prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului autorului. S-a reţinut în acest sens că prezintă relevanţă în stabilirea prejudiciului moral culpa autorului reclamantelor, alături de cea a angajatorului în producerea accidentului de muncă, precum şi faptul că reclamantele erau majore la data decesului tatălui lor, nu se mai aflau în continuarea studiilor şi în întreţinerea părintelui. Instanţa a avut în vedere şi atitudinea societăţii pârâte după decesul angajatului său, respectiv faptul că s-au acordat aproape imediat sume mari de bani, s-au asigurat familiei toate produsele necesare înmormântării şi chiar mai mult decât era necesar (7.750 RON faţă de 5.072 RON, cât s-a cheltuit) şi a fost angajată, pe durată determinată, soţia salariatului, care nu avea serviciu la data producerii accidentului de muncă al soţului său.
Ca urmare, s-a constatat că şi prejudiciul moral a fost acoperit.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul legal reclamantele B.C. şi H.A.M., criticând-o ca nelegală şi solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de SC E. SA.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantele au susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 998, 999 C. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul material, s-a învederat că este nelegală includerea în calcul a sumelor pe care soţia victimei accidentului de muncă le-a primit potrivit clauzelor contractului individual de muncă, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată de fiicele majore ale victimei, iar soţia acestuia nu are calitate în cauză.
De asemenea, s-a susţinut că prejudiciul viitor constând în sumele ce se vor cheltui pentru pomenirile ulterioare, până la 7 ani de la deces, este cert şi poate fi evaluat, astfel că, deşi nu s-a produs încă, îndeplineşte condiţia de a apărea ca o prelungire directă şi necesară a faptelor actuale.
Recurentele au criticat decizia atacată ca nelegală şi în ceea ce priveşte prejudiciul moral, susţinând că aprecierea corectă a consecinţelor cauzate în plan social, profesional şi familial, raportate la criteriul echităţii, era de natură să conducă instanţa de judecată la un cuantum mai mare al prejudiciului moral.
Intimata SC E. SA a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului ca nemotivat, întrucât nu cuprinde critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de pârâta intimată, Curtea va constata că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă.
Deşi recursul nu a fost motivat în drept, criticile aduse de reclamante deciziei recurate se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de vreme ce se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 998 - 999, ce reglementează răspunderea civilă delictuală, sub aspectul reparării prejudiciului material, din perspectiva îndeplinirii condiţiei ca acesta (prejudiciul) să nu fi fost deja reparat.
Pe de altă parte, prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat nerespectarea criteriului echităţii în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, critică ce se circumscrie, de asemenea, cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând criticile invocate de recurentele reclamante, raportat la motivul de nelegalitate menţionat, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin criticile ce constituie obiect al primului motiv de recurs, reclamantele, referindu-se la condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în acord cu art. 998 - 999 C. civ., au contestat greşita reţinere a reparării integrale a prejudiciului material.
Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţilor de evaluare.
Prejudiciul material suferit de reclamante nu îndeplineşte această condiţie, câtă vreme cuantumul său a fost apreciat in abstracto.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, ca prejudiciul să nu fi fost reparat, instanţa de apel a apreciat corect că reclamantele au primit deja suma de 37.642 RON, din care au cheltuit 16.000 RON pentru pomeniri şi monument funerar, 5.072 RON pentru înmormântare, rămânând o diferenţă de 16.570 RON, apreciată ca fiind de natură să acopere prejudiciul moral.
Chiar dacă acţiunea a fost formulată de reclamante pentru prejudiciul produs în patrimoniul lor în calitate de fiice majore ale victimei, este evident că plăţile făcute de pârâta intimată au fost efectuate cu titlu de sprijin pentru înmormântare şi pentru pomenirea defunctului, respectiv pentru repararea prejudiciului cauzat familiei, astfel că aceste plăţi au stins creanţele pe care unii dintre membrii familiei le-ar avea faţă de SC E. SA. Atâta vreme cât prejudiciul este unic, patrimoniul sărăcit al familiei trebuie raportat la toţi membrii acesteia, astfel că în mod corect s-au inclus în calculul sumelor acordate pentru acoperirea prejudiciului material şi sumele acordate soţiei victimei.
Critica potrivit căreia plăţile au fost efectuate în baza clauzelor contractului individual de muncă către soţia supravieţuitoare a victimei accidentului, nu va fi examinată fiind invocată direct în recurs, omisso medio.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, astfel că stabilirea întinderii acestuia include o doză de aproximare, având în vedere consecinţele negative suferite de reclamante în plan psihic, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În condiţiile în care reclamanta H.A.M. are 27 de ani, fiind căsătorită, iar B.C. are 30 de ani, este evident că niciuna dintre acestea nu se mai putea afla în întreţinerea defunctului, astfel că s-au apreciat corect că această împrejurare este relevantă în determinarea cuantumului daunelor morale.
Într-adevăr unul dintre criteriile fundamentale consacrate de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea daunelor acordate pentru prejudiciul moral îl constituie criteriul echităţii.
Rejudecând acest criteriu, instanţa de apel a stabilit echilibrul între prejudiciul moral suferit de reclamante, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate şi despăgubirile deja acordate, în măsură să permită anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantelor este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata SC E. SA.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii H.A.M. şi B.C. împotriva Deciziei nr. 12 din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5596/2013. Civil. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5598/2013. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
|---|
