ICCJ. Decizia nr. 56/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 56/2014
Dosar nr. 2591/866/2013
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2014
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 7 iunie 2013, SC B.G.I. SRL a solicitat anularea procesului - verbal din 16 mai 2013 încheiat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, precum şi a sancţiunii aplicată prin acesta privind amenda contravenţională, conform art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicată.
Judecătoria Paşcani, prin sentinţa civilă nr. 2393 din 19 septembrie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare. A declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei Roman.
Pornind de la prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, s-a observat, din analiza procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, că fapta a fost săvârşită la punctul de lucru al angajatorului din localitatea Roman, judeţul Neamţ, unde au fost surprinse, desfăşurând activităţi, persoane care nu aveau încheiat contract de muncă.
Judecătoria Roman, prin sentinţa civilă nr. 2598 din 28 noiembrie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de instanţă. A declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei Paşcani. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
S-a constatat că prezenţa celor doi presupuşi angajaţi ai reclamantei în municipiul Roman este ocazională, societatea având sediul în municipiul Paşcani, acesta fiind şi locul săvârşirii contravenţiei, în accepţiunea art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Judecătoriei Roman, în considerarea argumentelor ce succed.
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează „locul săvârşirii contravenţiei” reglementat de art. 32 din O.G. nr. 2/2001, ceea ce presupune a statua asupra conţinutului contravenţiei cu consecinţa identificării locului săvârşirii acesteia.
Contravenţia contestată şi în raport de care se dispută competenţa teritorială este cea prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii şi constă în primirea la muncă a persoanelor, fără încheierea unui contract de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din acelaşi cod.
Prin urmare, contravenţia are ca element material primirea la muncă, folosirea muncii, fără existenţa unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale (în absenţa contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 C. muncii) constă în acţiunea imputată angajatorului, care foloseşte munca neangajată în condiţiile legii, locul săvârşirii contravenţiei este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condiţiilor impuse de lege.
Reţinând contrariul ar însemna că toate contravenţiile s-ar putea săvârşi doar la sediul angajatorului, lucru exclus având în vedere obiectul contravenţiei în litigiu, situaţie care nu se poate devoala decât prin surprinderea acelor persoane ca prestând munca fără forme legale indiferent unde este locul de prestare.
În consecinţă, dat fiind faptul că în cauză persoanele au fost surprinse în localitatea Roman, ca desfăşurând activităţi fără a avea contract de muncă, acesta este locul săvârşirii contravenţiei, respectiv cel unde persoana a fost primită la muncă, adică locul desfăşurării muncii fără forme legale, aşa cum dispune art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei este localitatea Roman, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine Judecătoriei Roman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulată de SC B.G.I. SRL, cu sediul în municipiul Paşcani, str. Aurora II - Vestiar Stadion Siretul, judeţul Iaşi, înregistrată la O.R.C. Iaşi, prin avocat C.I., cu sediul profesional în Paşcani, str. Nicolae Iorga, judeţul Iaşi, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, cu sediul în Piatra Neamţ, str. Dr. Gh. Iacomi în favoarea Judecătoriei Roman.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 57/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 55/2014. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|