ICCJ. Decizia nr. 677/2014. Civil. Strămutare. Contestaţie în anulare - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 677/2014

Dosar nr. 485/1/2014

Şedinţa publică din 27 februarie 2014

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Prin Încheierea nr. 266 din 28 ianuarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea formulată de petentul M.N. privind strămutarea pricinii ce formează obiectul dosarului nr. 6353/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei încheieri intimatul M.V. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că pentru termenul din 28 ianuarie 2014 procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, deoarece se afla în stare de arest şi nu a fost citat la locul de deţinere şi că, împotriva voinţei sale, nu a fost prezent la judecată.

Contestatorul a fost citat, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 10 RON şi timbrul judiciar de 0,3 RON.

Citaţia a fost primită la 7 februarie 2014, de ruda destinatarului, identificată de agentul procedural, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare figurând semnătura şi actul de identitate al primitorului.

Art. 20 din Legea 146/1997 prevede în alin. (1) că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în alin. (3) dispune în sensul că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii. Aceeaşi sancţiune este prevăzută şi de art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în situaţia achitării timbrului judiciar.

În cauza de faţă, deşi legal citat şi încunoştinţat de obligaţia de a achita taxele judiciare de timbru până la termenul de judecată din 27 februarie 2014, contestatorul nu a depus dovada achitării acestor taxe, ceea ce echivalează cu refuzul de a se conforma cerinţei legale impuse de textele menţionate.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte va anula ca netimbrată contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrată contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.V. împotriva Încheierii nr. 266 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 677/2014. Civil. Strămutare. Contestaţie în anulare - Fond