ICCJ. Decizia nr. 807/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 807/2014
Dosar nr. 282/44/2010
Şedinţa publică din 12 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 272 din 23 martie 2007, pronunţată după casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea pentru restituirea în natură a imobilelor şi anularea actelor de înstrăinare formulată de reclamanţii E.A. şi A.E., în contradictoriu cu A.P.A.P.S. Bucureşti, SC P. SA Focşani, SC Z.S. SRL Focşani, N.Z., C.M., C.A. şi C.D.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu Prefectura judeţului Vrancea pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru cererea privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare.
Cererea de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. Bucureşti formulată de SC P. SA Focşani a fost respinsă ca rămasă fără obiect, iar excepţiile prematurităţii cererii de chemare în garanţie, lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S. şi lipsei calităţii procesuale active a SC P. SA, invocate de pârâta A.P.A.P.S., precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC P. SA, invocată de această pârâtă, au fost respinse ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că moara care face obiectul litigiului a fost proprietatea defunctului I.G. Chiar dacă terenul în suprafaţă de 269 m.p., înscris în actul de vânzare-cumpărare din 16 martie 1937, în care cumpărător este D.N., ar fi cel pe care s-a edificat moara, martorii N.N. şi I.T. au declarat că în anii 1951 - 1952 a avut loc un schimb de terenuri, în baza căruia socrul numitului I.G., D.S., a primit acest teren de la D.N.
Pe teren, I.G. şi socrul său, D.S., au construit o moară, stăpânită de I.G. până la preluarea imobilului de către stat.
Moara şi terenul a căror restituire s-a cerut, au aparţinut autorului reclamantei A.E., însă, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, dispoziţie legală aplicabilă şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
Tribunalul a constatat astfel că, atât pentru imobilele preluate cu titlu valabil, cât şi pentru cele preluate în mod abuziv, persoana îndreptăţită poate obţine numai despăgubiri nu şi restituirea în natură.
S-a reţinut, potrivit înscrisurilor depuse la dosar şi constatărilor consemnate în expertiza tehnică, că vechile utilaje ale morii nu mai există, iar SC Z.S. SRL Focşani, în anul 2000, a demolat o parte a clădirii şi a refăcut porţiunea care cuprindea sala motor şi biroul, făcând fundaţia din beton, pardoseli din beton şi tâmplărie metalică şi a cumpărat utilaje noi.
Ca atare, pentru că moara a suferit modificări, iar utilajele au fost înlocuite, restituirea în natură nu este posibilă.
S-a apreciat, în privinţa reclamantei A.E., că restituirea în natură a imobilului nefiind posibilă, aceasta are dreptul să formuleze notificare pentru măsuri reparatorii prin echivalent, termenul pentru depunerea notificării începând să curgă de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
În privinţa reclamantului E.A., s-a reţinut că, nefiind moştenitorul fostului proprietar, nu are niciun drept asupra imobilului în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 379/A din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins apelul declarat de reclamanta A.E.
Prin Decizia civilă nr. 4527 din 10 mai 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare, motivat de faptul că a fost nesocotit principiul contradictorialităţii, deoarece cauza a fost soluţionată în lipsa cumpărătorilor bunului revendicat.
La reluarea judecăţii, după completarea cadrului procesual şi administrarea probelor în prezenţa tuturor părţilor, a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 272 din 23 martie 2007, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor, precum şi cea de constatare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 379/A/2007 a Curţii de Apel Galaţi.
Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, iar prin Decizia civilă nr. 6969 din 25 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia şi a admis apelul declarat de reclamanta A.E. împotriva Sentinţei civile nr. 272 din 23 martie 2007 a Tribunalului Vrancea.
A anulat în parte sentinţa apelată şi a disjuns cererea formulată de reclamanta A.E. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 şi din 11 octombrie 1998 de celelalte cereri.
A trimis instanţei competente, Judecătoria Focşani, spre judecare, cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 şi din 11 octombrie 1998 formulată de reclamanta A.E. şi Curţii de Apel Galaţi cererea formulată de aceeaşi reclamantă având ca obiect restituirea în natură a imobilului, precum şi cererea de chemare în garanţie.
A păstrat dispoziţiile sentinţei privitoare la reclamantul E.A. precum şi respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Prefectura Judeţului Vrancea.
S-a reţinut în motivarea deciziei, că în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, competenţa soluţionării cererii privind restituirea în natură a imobilului solicitat aparţine tribunalului însă, pentru cererea privind constatarea nulităţilor contractelor de vânzare-cumpărare, nu operează prorogarea de competenţă.
Petitul privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare nu are caracter de accesorietate faţă de cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv deoarece soluţionarea acestuia nu depinde de soluţia dată în cererea de restituire.
În privinţa cererii având ca obiect restituirea în natură a imobilului s-a constatat că decizia atacată a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 şi cu aplicarea greşită a art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi fără ca situaţia de fapt, în raport de care să se stabilească dreptul recurentei-reclamante la restituirea în natură a imobilului, să fie pe deplin stabilite.
S-a constatat ca fiind greşită aprecierea instanţelor de fond conform căreia imobilul nu poate fi restituit în natură indiferent de modul de preluare, iar în privinţa modificărilor aduse bunului, instanţele anterioare au reţinut că au fost efectuate modificări substanţiale fără să fie stabilite împrejurările la care se referă art. 19 din Legea nr. 10/2001, astfel încât s-au dat indicaţii în legătură cu necesitatea administrării probei cu înscrisuri şi expertiză tehnică pentru determinarea împrejurărilor menţionate.
În rejudecarea apelului, s-a dispus conform îndrumărilor deciziei din recurs, efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească, potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001, dacă prin transformările imobilelor ce fac obiectul notificării, le-au fost adăugate pe orizontală sau pe verticală, în raport de forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Prin Decizia civilă nr. 11/A din 11 martie 2013, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de reclamanta A.E. împotriva Sentinţei civile nr. 272 din 23 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Vrancea.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi în consecinţă, a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul compus din moară şi terenul aferent situate în sat Mirceştii Noi, comuna Vânători, judeţul Vrancea în suprafaţă de 484 m.p. A fost menţinută dispoziţia referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Prefecturii Judeţene Vrancea.
Au fost înlăturate din sentinţă toate dispoziţiile care vizau constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 şi din 01 septembrie 1998 şi cele privind cererea de chemare în garanţie a A.P.A.P.S.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut concluziile raportului de expertiză, inclusiv precizările făcute de intimatul reclamant E.A. (consemnate în încheierea de şedinţă din 23 februarie 2013), în sensul că imobilul corp C4 a fost ridicat de SC Z.S. SRL, construcţia fiind diferită de corpul C3, iar construcţia corp C1 nu mai există. Ca atare, imobilul solicitat prin notificare nu poate fi restituit în natură, imposibilitatea restituirii fiind determinată de adăugarea unor corpuri noi cu o arie desfăşurată de peste 100%.
Cu privire la modul de preluare a bunului, s-a reţinut că autorul reclamantei, I.G., a deţinut imobilul până la 1 martie 1960, când moara a fost preluată de fosta Întreprindere Naţională de Industrie Locală "F.S." Focşani, în baza unui proces-verbal de predare care nu poate constitui titlu valabil de proprietate.
Reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că reclamanta-recurentă are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubiri ce vor fi achitate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul compus din moară şi terenul aferent situat în sat Mirceştii Noi comuna Vânători, judeţul Vrancea în suprafaţă de 484 m.p. (conform notificării).
Decizia a fost atacată cu recurs de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut nelegalitatea soluţiei sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale privind emiterea deciziei motivate de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu privire la imobilul în litigiu.
Aceasta, întrucât, în cadrul procedurii administrative, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a soluţionat notificarea nr. 581 din 13 august 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către A.E., prin emiterea Deciziei nr. 301 din 17 decembrie 2004 (vizând respingerea notificării pentru nedepunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate).
Astfel fiind, procedura administrativă a fost îndeplinită, instituţia recurentă executându-şi obligaţiile legale încă din anul 2004.
- Intimata-reclamantă nu a contestat decizia emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, astfel încât aceasta continuă să-şi producă efectele, fiind întocmită în mod legal, pe baza documentelor depuse în dosarul administrativ.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a arătat că recursul este inadmisibil, întrucât decizia atacată a înlăturat din sentinţă dispoziţiile referitoare la cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului. De asemenea, s-a susţinut că recursul este nul întrucât, deşi din punct de vedere formal sunt indicate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivele nu se încadrează în critici de nelegalitate privitoare la decizie.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
- În ce priveşte admisibilitate căii de atac - legată de posibilitatea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului de a promova recursul, în condiţiile în care cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu această instituţie a fost disjunsă, constituind obiect al unei judecăţi separate - se constată că aprecierea în sens contrar a intimatei-reclamante este eronată.
Aceasta, în condiţiile în care atragerea în proces a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) nu s-a făcut doar în baza cererii de chemare în garanţie formulată de SC P. SA, ci aceasta a dobândit calitatea de parte urmare a cererii introductive de instanţă, reclamanta opunându-i pretenţiile sale încă de la începutul judecăţii.
Astfel fiind, şi după pronunţarea Deciziei nr. 6969 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - prin care, casându-se hotărârea instanţei de apel, a fost anulată în parte sentinţa tribunalului şi trimisă cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Focşani - această instituţie şi-a păstrat calitatea de parte în prezentul proces (din poziţia de pârâtă împotriva căreia a fost promovată acţiunea principală).
Este motivul pentru care, faţă de cadrul procesual astfel fixat, la reluarea judecăţii, după casarea cu trimitere, soluţia a fost pronunţată şi în contradictoriu cu această instituţie, aşa încât din poziţia de parte a justificat legitimare în exercitarea recursului.
- Are însă caracter întemeiat apărarea intimatei-reclamante în legătură cu imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Deşi, din punct de vedere formal, recurenta indică drept temei juridic al cererii de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că argumentele dezvoltate în susţinerea acestuia nu sunt îndreptate împotriva soluţiei din apel şi a considerentelor justificative ale acesteia.
- Astfel, recurenta pretinde că în mod eronat a fost obligată la emiterea deciziei motivate de soluţionare a notificării reclamantei, deşi a emis deja o decizie în acest sens în anul 2004, prin care a respins notificarea pentru că nu s-au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Formulând o asemenea critică, recurenta ignoră conţinutul deciziei din apel, care nu obligă entitatea învestită cu soluţionarea notificării la emiterea unei decizii, ci, realizând o judecată pe fondul pretenţiei reclamantei, stabileşte îndreptăţirea acesteia la măsuri reparatorii şi natura acestora (despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005).
Aşadar, în acord cu dezlegările obligatorii date prin Decizia în interesul legii nr. XX/2007, instanţa de apel a făcut aplicarea normelor de drept material incidente, dând dezlegare fondului raportului juridic în etapa jurisdicţională, fără să mai impună părţii întoarcerea la procedura administrativă (prin obligarea entităţii învestite anterior cu notificarea să emită o decizie de stabilire a măsurilor reparatorii).
În acest context, este total lipsită de fundament şi străină naturii soluţiei pronunţate susţinerea recurentei, conform căreia a fost în mod greşit obligată să emită decizie motivată, câtă vreme în speţă actul jurisdicţional al instanţei este cel care dă dezlegare pretenţiilor formulate pe calea notificării.
- Este, de asemenea, fără suport şi străină judecăţii din apel critica recurentei potrivit căreia, în soluţionarea aceleiaşi notificări, a emis deja o decizie în anul 2004 (respingând cererea de restituire pentru nedovedirea dreptului de proprietate), aşa încât nu putea fi obligată din nou la rezolvarea notificării.
Aşa cum s-a menţionat anterior, conţinutul soluţiei din apel nu este în sensul celor arătate de recurentă, care nesocoteşte faptul că procedura judiciară a fost declanşată tocmai datorită nefinalizării procedurii prealabile prin emiterea deciziei entităţii învestite cu notificarea în termenul prevăzut de lege.
Referirea pe care o face pârâta-recurentă la decizia emisă de aceasta în anul 2004 este străină judecăţii, câtă vreme respectiva decizie nu a făcut obiectul controlului judecătoresc, ea fiind întocmită la un moment ulterior declanşării procedurii judiciare - care avusese loc în anul 2002 şi care învestise instanţa cu fondul pretenţiilor asupra calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei şi asupra naturii măsurilor reparatorii ce se cuvin acesteia.
O asemenea decizie, cum este cea de care se prevalează recurenta, ignorând etapa jurisdicţională - cu specificul acesteia sub aspectul administrării probatoriului, în condiţii de contradictorialitate şi de respectare a dreptului de apărare - nu poate lipsi de efectele sale o hotărâre judecătorească, pentru a se putea susţine că ar exista două soluţionări ale aceleiaşi notificări transmise de reclamantă.
Dimpotrivă, efectul autorităţii de lucru judecat este cel care se impune, inclusiv recurentei, şi care nu poate fi paralizat de o decizie emisă într-o etapă administrativă, fără garanţiile procesuale menţionate anterior.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că pretinsele aspecte de nelegalitate conţinute în cererea de recurs a pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu au legătură şi nu sunt îndreptate împotriva soluţiei din apel, făcând imposibilă cenzura deciziei din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sub sancţiunea nulităţii, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 11/A din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 806/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 808/2014. Civil → |
|---|
