ICCJ. Decizia nr. 816/2014. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 816/2014
Dosar nr. 5090/1/2013
Şedinţa publică din 12 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22 octombrie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, N.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Teleorman, revizuirea Deciziei nr. 1820 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, susţinând că este contradictorie cu Sentinţa civilă nr. 3477 din 32 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman.
În dezvoltarea motivelor revizuirii, s-a arătat că în mod greşit, prin Decizia nr. 1820/2013 a Curţii de Apel Bucureşti - prin care s-a admis recursul Casei de Pensii Teleorman - s-a apreciat că situaţia reclamantului N.M., pensionat anterior datei de 1 aprilie 2011, este reglementată de art. II alin. (1) lit. a) teza a II-a din O.U.G. nr. 100/2008, respectiv art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
S-a arătat că obiectul litigiului soluţionat prin decizia din recurs menţionată anterior l-a reprezentat revizuirea drepturilor de pensie stabilite prin Decizia nr. 117459/2011, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 şi prin acordarea diferenţei dintre punctajul anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 şi cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu 1 ianuarie 2011.
În mod greşit instanţa de recurs a apreciat că reclamantul, care beneficiase de recalcularea pensiei în baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani în aplicarea O.U.G. nr. 4/2005, nu mai putea beneficia de punctajul suplimentar prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008 şi Legea nr. 263/2010, întrucât stagiul de 20 ani luat în considerare anterior era prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, care reprezenta o dispoziţie legală cu caracter special.
S-a susţinut că această soluţie este rezultatul unei interpretări contradictorii a actelor normative şi că ea contravine Sentinţei civile nr. 3477 din 03 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
Cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 3430/87/2010 (prin Sentinţa civilă nr. 3477/2010), Tribunalul Teleorman a avut în vedere şi Decizia în interesul legii nr. 40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, revizuentul a redat considerentele Sentinţei civile nr. 1056 din 14 martie 2013 a Tribunalului Teleorman (modificată în recurs prin decizia a cărei revizuire se solicită), precum şi pe cele ale Deciziei în interesul legii nr. 40/2008, concluzionând că hotărârea de primă instanţă este cea corectă, iar nu cea a instanţei de recurs, a cărei anulare a cerut-o pe calea revizuirii.
A arătat revizuentul că Decizia nr. 1820/R din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti "contravine voinţei legiuitorului" şi nesocoteşte considerentele avute în vedere de instanţa supremă la adoptarea Deciziei în interesul legii nr. 40/2008, iar motivele de recurs redactate de Casa de Pensii în critica de legalitate adusă Sentinţei civile nr. 1056/2013 a Tribunalului Teleorman sunt relevante în ce priveşte greşita calificare a noţiunii de stagiu complet de cotizare.
S-a mai susţinut că "elementul de contradictorialitate" este evidenţiat şi de argumentele invocate în Decizia nr. 1820 din 18 septembrie 2013, instanţa, analizând cauza dintr-o perspectivă contrară celei stabilite prin Decizia în interesul legii nr. 40/2008, cu privire la dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 3/1977 şi că există o practică total neechitabilă a Casei de Pensii în ce priveşte acordarea punctajului suplimentar în temeiul art. 169 din Legea nr. 263/2010.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
- Fundamentul juridic al cererii de revizuire promovate este dat de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care sancţionează situaţia în care este nesocotită autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri prin pronunţarea altei hotărâri care statuează în sens contrar primei judecăţi.
Astfel, potrivit textului procedural menţionat, revizuirea unei hotărâri se poate cere "dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
În speţă, revizuentul a indicat două hotărâri, respectiv Decizia nr. 1820 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - a cărei anulare a cerut-o - şi Sentinţa civilă nr. 3477/2010 a Tribunalului Teleorman, care, în opinia acestuia, ar fi realizat o primă judecată în materia recalculării drepturilor de pensie ale acestuia, contrazisă ulterior prin hotărârea a cărei revizuire s-a pretins.
Deşi promovarea unei căi extraordinare de atac presupune exigenţe procedurale specifice, cu indicarea şi dezvoltarea elementelor care să facă posibilă anularea celor statuate irevocabil de o instanţă şi reluarea judecăţii, se constată că revizuentul nu s-a conformat acestor cerinţe.
În realitate, cererea de revizuire conţine critici aduse deciziei din recurs (nr. 1820/2013 a Curţii de Apel Bucureşti), arătându-se că ea se bazează pe o interpretare şi aplicare eronată a actelor normative în materie, precum şi a dezlegărilor date prin Decizia în interesul legii nr. 40/2008.
Tot astfel, contrar reglementării stricte a căilor extraordinare de atac, revizuentul redă în motivarea cererii sale, considerentele care au stat la baza adoptării Sentinţei nr. 1056/2013 a Tribunalului Teleorman (modificată însă în recurs, prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat), pe cele care au fundamentat Decizia în interesul legii nr. 40/2008, inclusiv motivele de recurs ale Casei de Pensii şi cele ale întâmpinării aceleiaşi părţi (formulată în dosarul soluţionat prin Sentinţa nr. 1056/2013).
Rezultă că, în afara cadrului procesual creat prin promovarea cererii de revizuire, sunt aduse judecăţii elemente străine care nu pot face obiect de analiză, constituindu-se fie într-o critică de nelegalitate împotriva unei hotărâri irevocabile a instanţei de recurs, fie într-o înşiruire a actelor jurisdicţionale sau procedurale anterioare.
Fără să fie în măsură să indice în ce ar consta nesocotirea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea Deciziei nr. 1820/2013, revizuentul, în singurul argument vizând "elementul de contradictorialitate", face trimitere la considerentele acestei decizii, arătând că, prin modalitatea de analiză, instanţa de recurs a contravenit dezlegărilor date prin decizia în interesul legii cu privire la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Această precizare a revizuentului reiterează aceeaşi poziţie procesuală inadmisibilă, constituindu-se într-o critică de nelegalitate împotriva unei hotărâri irevocabile care, în opinia acestuia, ar fi statuat contrar dezlegărilor cu valoare interpretativă ale instanţei supreme.
Cu ocazia dezbaterilor, revizuentul a arătat că ceea ce ar fi tranşat diferit cele două instanţe, se referă la natura juridică a normei legale în baza căreia s-a apreciat asupra dreptului la recalcularea pensiei. Astfel, s-a precizat că, în timp ce prin Decizia nr. 1820/2013, s-a considerat că stagiul de cotizare de 20 ani era reglementat de o dispoziţie cu caracter special cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 3/1977 (şi astfel, partea nu putea să beneficieze de majorarea pensiei în baza prevederilor art. II alin. (1) lit. a) teza I din O.U.G. nr. 100/2008), în mod diferit, prin Sentinţa civilă nr. 3477 din 3 noiembrie 2010, aceeaşi normă a fost considerată lege generală, fiind aplicată părţii şi considerându-se că drepturile de pensie pentru limită de vârstă au fost deschise în baza Legii nr. 3/1977.
Acceptând că instituţia autorităţii de lucru judecat protejează nu numai efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiaşi judecăţi, pentru a se statua în sens contrar), ci şi efectul pozitiv al judecăţii (un aspect litigios, odată tranşat jurisdicţional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se constată că aspectul anterior menţionat - în legătură cu natura normei legale în baza căreia să se procedeze la recalcularea pensiei - este singurul valorificabil pe calea revizuirii promovate, dar are caracter nefondat.
Contrar susţinerii revizuentului, cele două instanţe care au pronunţat hotărârile pretins contradictorii n-au statuat diferit asupra naturii dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 ci, dimpotrivă, au dezlegat problema în aceiaşi termeni.
Astfel, în considerentele Sentinţei civile nr. 3477 din 03 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman, justificându-se soluţia de obligare a Casei de Pensii la recalcularea pensiei, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, s-a reţinut că "în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, întrucât aceasta are caracterul unei norme speciale ce prevede o vechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensie de 20 ani (...)"
În acelaşi sens a statuat Decizia nr. 1820 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, admiţând recursul declarat de Casa de Pensii şi respingând acţiunea reclamantului vizând recalcularea pensiei, a motivat soluţia prin aceea că "stagiul de cotizare de 20 ani ce i se aplicase reclamantului în baza art. 14 din Legea nr. 3/1977 făcea parte dintr-o dispoziţie cu caracter special, aspect evident deoarece, dacă n-ar fi existat dispoziţii legale speciale (în speţă, art. 14), s-ar fi aplicat dispoziţia generală din Legea nr. 3/1977 - art. 8 al acestei legi - care stabilea un stagiu complet de cotizare de 30 ani pentru bărbaţi".
Rezultă astfel, nu numai că cele două hotărâri nu se contrazic ci dimpotrivă, că ele dau aceeaşi dezlegare aspectului referitor la caracterul normei în baza căreia reclamantului i s-a recalculat pensia pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Singura apreciere a unei instanţe de judecată în sens contrar - respectiv, faptul că dispoziţia referitoare la stagiul complet de cotizare mai favorabilă celor care au prestat munca în grupe o anumită perioadă nu reprezintă o lege specială în sensul O.U.G. nr. 100/2008, ci una derogatorie de la stagiul complet de cotizare general - se regăseşte în Sentinţa civilă nr. 1056/2013 a Tribunalului Teleorman, modificată însă în calea de atac a recursului (potrivit Deciziei nr. 1820/2013 a Curţii de Apel Bucureşti).
Reiese, potrivit celor arătate anterior, că revizuentul nu a dedus judecăţii aspecte care să permită anularea unei decizii irevocabile sub motiv că ar fi nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.
Dimpotrivă, cea de-a doua hotărâre, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al primei sentinţe care, admiţând cererea reclamantului de recalculare a pensiei, a dat valoare unei norme cu caracter special, aceeaşi dispoziţie specială fiind cea care a împiedicat admiterea celei de-a doua pretenţii de recalculare.
În realitate, promovând calea de atac a revizuirii, prin motivele dezvoltate în susţinerea acesteia, revizuentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia conţinută de decizia din recurs, formulând critici de nelegalitate împotriva acesteia de o manieră procedurală inadmisibilă.
Un asemenea demers (care deghizează un recurs împotriva deciziei din recurs) a fost sancţionat în mod constant în jurisprudenţa instanţei de contencios european care a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei (cauza Mitrea împotriva României, publicată în M. Of. nr. 455/1.12.2010, parag. 24).
În consecinţă, potrivit considerentelor expuse, se constată că prin intermediul căii extraordinare de atac formulate, revizuentul a tins la punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile deşi nu subzistă cerinţele procedurale reglementate expres de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aşa încât revizuirea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul N.M. împotriva Deciziei nr. 1820 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 808/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 823/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
