ICCJ. Decizia nr. 840/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 840/2014
Dosar nr. 18246/193/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 13 martie 2014
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 12 februarie 2013, reclamanta S.P. a chemat în judecată pe pârâţii S.V., S.I. şi I.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea de moştenitori a părţilor de pe urma defunctului S.I., să se constate cotele succesorale şi masa succesorală.
Totodată, s-a solicitat ieşirea din indiviziune asupra bunurilor ce fac parte din masa succesorală.
Prin Sentinţa civilă nr. 8764 din 12 iunie 2013, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani, reţinând în motivarea soluţiei sale, raportat la dispoziţiile art. 14 C. proc. civ., potrivit cărora, cererile privitoare la moştenire sunt de competenţa instanţei celei din urmă domiciliu al defunctului, împrejurarea că ultimul domiciliu al defunctului a fost în sat Suliţa, com. Blândeşti, jud. Botoşani, astfel cum rezultă din certificatul de deces emis de Primăria municipiului Constanţa.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 337 din 9 iulie 1993 privind stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Blândeşti este arondată Judecătoriei Botoşani
Astfel învestită, Judecătoria Botoşani, prin Sentinţa civilă nr. 305 din 16 ianuarie 2014, a constatat necompetenţa teritorială a acestei instanţe, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, în raport de cererea reclamantei de a se stabili calitatea de moştenitor a părţilor şi masa succesorală după defunctul S.I., ce are caracter principal faţă de cererea de ieşire din indiviziune, competenţa de soluţionare a prezentei cereri de partaj revine instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, fiind vorba de o competenţă teritorială exclusivă ce poate fi invocată din oficiu şi pe care părţile nu o pot înlătura, potrivit art. 19 C. proc. civ.
Prin noţiunea de "ultim domiciliu al defunctului" nu se înţelege în mod restrictiv doar domiciliul înscris în buletinul de identitate, interesând în realitate ultima locuinţă efectivă a defunctului. În raport de aceste dispoziţii legale şi faţă de cele arătate cu privire la ultimul domiciliu al defunctului, instanţa a reţinut că, deşi în certificatul de deces se menţionează domiciliul defunctului ca fiind în localitatea Suliţa, com. Blândeşti, jud. Botoşani, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acesta avea, la data decesului, locuinţa efectivă în municipiul Constanţa; în plus, chiar şi anterior decesului, acesta locuia efectiv în această localitate. Astfel, în anul 1972, figurând cu domiciliul în Palazu Mare, jud. Constanţa, soţii S.I. şi S.P. au achiziţionat, prin contract cu dare în plată, un teren în suprafaţă de 350 mp în vatra oraşului Constanţa în vederea construirii unui loc de casă, locuinţa ce a fost construită până în anul 1975, conform celor reţinute în considerentele Sentinţei civile nr. 10805 din 01 iunie 2011 şi pentru care s-a plătit impozit şi la care au fost efectuat branşamente. De asemenea, conform relaţiilor primite de la Primăria com. Blândeşti, acesta nu figurează înregistrat în evidenţe cu bunuri pe raza localităţii în timp ce, potrivit relaţiilor primite de la Primăria municipiului Constanţa, defunctul figura cu terenul dat în plată şi locuinţa de pe acest teren (prin moştenitorii săi). În raport de cele arătate, rezultă în mod evident că ultima locuinţa efectivă a defunctului S.I. a fost în municipiul Constanţa, localitate în care a locuit din anul 1972/1975 până la momentul decesului. Pe cale de consecinţă, ultimul domiciliu al defunctului nu poate fi decât în municipiul Constanţa, localitate în care acesta a decedat şi în care se află bunurile sale mai importante.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. 3 raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 14 pct. 2 C. proc. civ., în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt.
Competenţa teritorială în materie este absolută, reglementată de norme imperative, de la care părţile nu pot deroga, după cum au reţinut, de altfel, ambele instanţe aflate în conflict.
Raţiunea textului constă în aceea că, la locul ultimului domiciliu al defunctului, se găsesc în mod obişnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moştenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiţii optime.
Pe de altă parte, interesează care este situaţia de fapt concretă, iar nu domiciliul înscris în actul de identitate, în cazul în care defunctul locuia efectiv în altă parte.
Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locului ultimului domiciliu se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.
De regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din actul de identitate sau certificatul de deces al persoanei care lasă moştenirea.
Nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.
În speţă, conform menţiunilor din notele de şedinţă depuse de reclamantă rezultă că, din anul 1970 şi până la deces (intervenit la 14 septembrie 1987, în municipiul Constanţa, potrivit certificatului de deces), S.I., a cărei succesiune formează obiectul litigiului de faţă, a avut domiciliul în municipiul Constanţa, str. P. (actual V.), iar împrejurarea că în certificatul de deces este menţionat domiciliul din sat Suliţa, com. Blândeşti, jud. Botoşani se datorează faptului că acesta nu a avut posibilitatea legală de a-şi întocmi actul de identitate cu domiciliul din Constanţa, având în vedere că la acea vreme, oraşul Constanţa era considerat "oraş închis".
Pe de altă parte, aşa cum în mod corect a reţinut Judecătoria Botoşani, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în anul 1972, soţii S.I. şi S.P. au achiziţionat, prin contract cu dare în plată, un teren în suprafaţă de 350 mp în vatra oraşului Constanţa în vederea construirii unui loc de casă, locuinţă ce a fost construită până în anul 1975, conform celor reţinute în considerentele Sentinţei civile nr. 10805 din 01 iunie 2011 şi pentru care s-a plătit impozit şi la care au fost efectuat branşamente.
Totodată, conform relaţiilor primite de la Primăria comunei Blândeşti, defunctul nu figurează înregistrat în evidenţe cu bunuri pe raza localităţii în timp ce, potrivit relaţiilor primite de la Primăria municipiului Constanţa, acesta figura cu terenul dat în plată şi locuinţa de pe acest teren (prin moştenitorii săi).
Prin urmare, acest domiciliu reprezintă locuinţa statornică şi principală a defunctului (având în vedere şi perioada îndelungată de timp cât a locuit la acea adresă şi care confirmă susţinerile reclamantei din notele de şedinţă depuse în dosarul Judecătoriei Botoşani), chiar dacă nu este trecut în actul de identitate al persoanei şi nici în evidenţele informatizate, fiind relevant, din punct de vedere juridic, în stabilirea competenţei teritoriale, în condiţiile art. 14 C. proc. civ.
În concluzie, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea este cea în a cărei rază teritorială se află acest domiciliu, şi anume Judecătoria Constanţa, potrivit art. 14 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 826/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 841/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
