ICCJ. Decizia nr. 896/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 896/2014
Dosar nr. 5175/1/2013
Şedinţa publică din 18 martie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 27 ianuarie 2010, reclamanta A.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate anularea contractului de vânzare-cumpărare din 29 septembrie 1997, având ca obiect imobilul situat în B-dul R. (fosta G.), sector 4, Bucureşti, ca urmare a restituirii acestuia prin Sentinţa civilă nr. 8258 din 17 septembrie 1999 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, fostului proprietar; să se constate că prin aplicarea legilor proprietăţii are calitatea de terţ vătămat în dreptul său de proprietate asupra imobilului vândut de către Statul Român prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 septembrie 1997, în temeiul Legii nr. 112/1995, iar în temeiul prevederilor Legii nr. 1/2009 să fie obligat Statul Român la restituirea contravalorii acestui imobil, calculată la valoarea de piaţa actuală a acestuia.
Prin Sentinţa nr. 133 din 27 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 8258 din 17 septembrie 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3552/2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1950 din 29 septembrie 1997, încheiat între DGAFI şi A.S., reţinându-se că pârâta cumpărătoare A.S. a fost de rea-credinţă, astfel încât în cauză devin incidente dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care reclamanta este îndreptăţită doar la restituirea preţului actualizat al imobilului, nicidecum la valoarea de piaţă a acestuia.
Faţă de cele reţinute, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în conformitate cu care judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, a respins în totalitate acţiunea, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 201A din 15 mai 2012 a admis apelul declarat de reclamanta A.S.; a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta A.S. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pe pârât la plata sumei de 46.721 RON, reprezentând preţul reactualizat al apartamentului nr. 1 situat în imobilul din Bucureşti, str. G., sector 4, către apelanta-reclamantă.
Prin Decizia nr. 1758 din 28 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A.S. şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că susţinerea formulată de reclamantă, potrivit căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra despăgubirilor solicitate potrivit Legii nr. 1/2009, ce cuprind restituirea preţului actualizat, cât şi a sporului de valoare este nefondată, deoarece instanţa de apel, evocând fondul, în limita a ceea ce s-a criticat, a răspuns motivat în fapt şi în drept criticilor formulate de reclamantă pe acest aspect, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs.
Critica formulată de reclamanta în sensul că este îndreptăţită la acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr. 1/2009, pe lângă preţul actual este nefondată, întrucât aceasta nu este îndreptăţită la restituirea preţului de piaţă pentru imobilul în litigiu întrucât prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 50 (2) din Legea nr. 10/2001, aceasta este îndreptăţită numai la restituirea preţului actualizat al imobilului, plătit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de pârât în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., acesta susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 294 - 295 C. proc. civ., întrucât în speţă nu a existat un capăt de cerere prin care să se solicite restituită şi actualizarea preţului plătit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar prin soluţia adoptată, instanţa de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că cererea soluţionată de instanţa de apel, de acordare a preţului plătit actualizat, apare ca o cerere nouă formulată direct în apel.
Instanţa de recurs a constatat că aceste critici sunt nefondate, deoarece soluţionarea cauzei în apel nu s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 (1) şi art. 295 (1) C. proc. civ., câtă vreme, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, atât în acţiune, cât şi prin motivele de apel reclamanta a făcut referire şi la preţul plătit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar preţul de piaţă cuprinde atât preţul plătit iniţial, cât şi sporul de valoare.
De altfel, prin chiar motivele de recurs, reclamanta precizează că obiectul acţiunii l-a constituit atât restituirea preţului actualizat, cât şi acordarea despăgubirilor, potrivit Legii nr. 1/2009.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de pârât, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a reţinut că, în dreptul intern, în litigiile de natura celui de faţă, normele generale cuprinse în Codul civil referitoare la materia evicţiunii consumate se completează cu cele speciale cuprinse în prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv dispoziţiile art. 50 alin. (3) din acelaşi act normativ, acestea din urmă aplicându-se cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.
Prin adoptarea acestor dispoziţii cu caracter special s-a urmărit evitarea, în asemenea litigii, a unui întreg şir de procese ce ar implica, într-o primă fază, participarea vânzătorului răspunzător de garanţie contra evicţiunii, care, la rândul său, ar fi urmat să se regreseze pentru plata făcută împotriva Ministerului Finanţelor Publice, prin acţiune separată, în cazul în care nu formula în cadrul aceluiaşi proces cerere de chemare în garanţie, dat fiind că, prin însuşi efectul Legii nr. 112/1995, preţul plătit de cumpărător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare perfectat în temeiul acestui act normativ nu se încasa de cel ce întocmea documentaţia şi actul de vânzare, ci era virat direct Ministerului Finanţelor Publice (art. 13 alin. 6 din lege).
Prin urmare, instanţa de recurs a constatat că, în raportul juridic dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă, în considerarea reparaţiei pentru evicţiune, o are Ministerul Finanţelor Publice, potrivit art. 50 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, normă de drept cu caracter special, derogatorie de la normele generale ale Codului civil - art. 1336 şi urm., care reglementează obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru evicţiune, iar conflictul dintre aceste dispoziţii legale se rezolvă în favoarea legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant
Împotriva acestei decizii, reclamanta A.S. a formulat contestaţie în anulare, invocând în drept dispoziţiile art. 317 - 318 C. proc. civ. şi solicitând aplicarea Legii nr. 1/2009 şi a jurisprudenţei instanţei supreme şi acordarea despăgubirilor cuvenite, stabilite prin raportul de expertiză, actualizate cu indicele de inflaţie comunicat de I.N.S.
În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat că a cumpărat imobilul în anul 1996, cu respectarea şi îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de Legea nr. 112/1995, motiv pentru care a solicitat prin acţiune acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 1/2009.
Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 a fost încălcat unul din principiile consacrate de Constituţie, care prevede neretroactivitatea legii. Această lege specială a generat multe litigii şi a produs discriminare între cetăţeni. Potrivit principiului neretroactivităţii legii, nu mai poate fi desfiinţat actul de vânzare-cumpărare prin care a devenit proprietar al imobilului, de bună-credinţă şi cu îndeplinirea condiţiilor legale de formă şi de fond.
În temeiul Legii nr. 1/2009, care prevede obligativitatea acordării despăgubirii corespunzătoare, instanţa de judecată trebuie să acorde contestatoarei despăgubirile ce i se cuvin, conform art. 129 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului, cât şi prin aplicarea corectă a legilor, în timp şi spaţiu. Despăgubirile legale cuvenite reprezintă preţul de piaţă/circulaţie al imobilului, la care are dreptul contestatoarea.
Acţiunea a fost formulată în baza Legii nr. 1/2009, iar instanţa a analizat în motivare textele Legii nr. 10/2001. Astfel, instanţa şi-a depăşit atribuţiile şi limitele cu care a fost învestită.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Hotărârile irevocabile pot fi atacate pentru motivele arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe cale apelului sau recursului.
Alin. (2) al art. 317 prevede că, contestaţia poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Art. 318 C. proc. civ. dispune că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Fiind o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi promovată numai în condiţiile strict reglementate de art. 317 - 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele indicate în dispoziţiile legale menţionate, neputându-se invoca în susţinerea ei critici pentru care partea a avut posibilitatea exercitării căilor de atac de reformare a hotărârii; totodată, poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor strict indicate de textul legal.
În speţă, contestatoarea A.S. a formulat contestaţie în anulare fără a dezvolta critici care să poată fi încadrate în vreunul din motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, fiind o cale extraordinară de atac.
Or, contestatoarea a reiterat aceleaşi susţineri, analizate de către instanţe, privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 1/2009, precum şi greşita reţinere a situaţiei de fapt în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor legale prevăzute de Legea nr. 3.12/1995, respectate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu.
Drept urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textele de lege enunţate, contestaţia în anulare fiind inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.S. împotriva Deciziei nr. 1758 din data de 28 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 887/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 897/2014. Civil → |
|---|
