ICCJ. Decizia nr. 1167/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1167/2015

Dosar nr. 766/32/2014

Şedinţa publică din 6 mai 2015

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea. înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin declinare de la Curtea de Apel Bacău, la data de 03 martie 2015, revizuientul F.A. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 816 din 15 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

În motivarea căii de atac a apreciat că aceasta este contrară Deciziei civile nr. 1697 din data de 02 decembrie 2013 pronunţată de aceeaşi instanţă, într-un ciclu procesual anterior.

În drept, calea de atac a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata SC A.M.T.P.R. SA, a invocat excepţia tardivităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a rămas în pronunţare, în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând hotărârile Invocate de revizuent prin prisma prevederilor legale mai sus arătate, înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este tardiv formulată, pentru considerentele ce succed:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

în consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţarea ultimei hotărâri.

De asemenea, art. 101 alin. (3) C. proc. civ. prevede că Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Alin. (4) a aceluiaşi articol reglementează situaţia în care termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, stabilind că termenul pentru îndeplinirea actului procesual se va prelungi până la sfârşitul primei zilei de lucru următoare.

Totodată, potrivit art. 104 C. proc. civ., ''Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui".

În conformitate cu art. 103 C. proc. civ. "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi m.otivele împiedicării''.

În speţă, din actele dosarului rezultă că decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată la data de 15 octombrie 2014. în aplicarea dispoziţiilor art 101 coroborate cu dispoziţiile art. 102 C. proc. civ., ultima zi în care revizuentul putea exercita calea de atac a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. era 15 noiembrie 2014. Având în vedere că data de 15 noiembrie 2015, este zi nelucrătoare, în aplicarea dispoziţiilor art. 101 alin. (4) C. proc. civ., termenul pentru exercitarea căii de atac s-a prelungit până la data de 17 noiembrie 2014, ca fiind prima zi lucrătoare ce a urmat datei la care s-a împlinit termenul.

Potrivit ştampilei aplicate pe plicul care a însoţit cererea de revizuire, caîea de atac a fost exercitată la data de 19 noiembrie 2015, (fila 5 a dosarului curţii de apel), cu încălcarea termenului legal enunţat.

Or, pentru cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţată de o instanţă de recurs, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la pronunţarea hotărârii.

Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale imperative (peremptorii) stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. mai sus enunţate, potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legai atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

În speţă, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de textul menţionat.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, revizuientul nu a învederat existenţa niciunei împrejurări care sa fi justificat repunerea în termenul pentru exercitarea căii de atac.

În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate şi constatând că nu a intervenit niciun motiv pentru repunerea în termenul pentru exercitarea căii de atac, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuientul F.A. împotriva Deciziei nr. 816 din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1624/103/2013*.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1167/2015. Civil