ICCJ. Decizia nr. 1229/2015. Civil. Fond funciar. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1229/2015
Dosar nr. 5050/1/2013
Şedinţa publică de la 12 mai 2015
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 936 din 22 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de D.F. împotriva deciziei 492 din 27 ianuarie 2012 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În motivare, instanţa a reţinut că decizia atacată este irevocabilă, nefiind susceptibilă de reformare pe calea recursului.
Împotriva acestei decizii, D.F. a formulat contestaţie în anulare,ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 4430 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, reţinându-se că argumentele dezvoltate de contestatoare cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale ce reglementează contestaţia în anulare.
Împotriva deciziei nr. 4430 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea D.F.
Prin încheierea de şedinţă din 11 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părţilor la dezbateri.
Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 29 aprilie 2015, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.
Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de un an.
Ca atare, perimarea apare ca o sancţiune determinată tocmai de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancţiune cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de acţiune şi asupra căilor de atac.
În speţă, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 11 martie 2014, data suspendării cauzei, nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată aşadar că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 248 şi urm. C. proc. civ., cererea de contestaţie în anulare fiind perimată de drept, ca o consecinţă a lipsei de stăruinţă a părţilor în desfăşurarea activităţii judiciare.
În consecinţă, se va constata, din oficiu, că a operat sancţiunea prevăzută de lege, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatoarea D.F. fiind perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea D.F. împotriva deciziei nr. 4430 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1226/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1232/2015. Civil → |
|---|
