ICCJ. Decizia nr. 1430/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1430/2015
Dosar nr. 875/59/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 mai 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele :
La data de 19 iunie 2014, reclamantul M.I. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligaţi pârâţii să declanşeze procedurile de expropriere a terenurilor proprietatea sa, din coridorul de expropriere în legătură directă cu lucrarea de utilitate publică Reabilitare DN 6 Drobeta Turnu Severin - Lugoj, între km 358+000 şi km 495 +800 pe teritoriul localităţilor Caransebeş, Buchin şi Păltiniş al cărei amplasament a fost aprobat prin H.G. nr. 577 din 13 mai 2009 publicată în M. Of. nr. 309 din 11 mai 2009 şi acordarea de despăgubiri.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 293 din 29 octombrie 2014, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată de Guvernul României şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Caraş - Severin, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că în raport de prevederile Legilor nr. 255/2010 şi nr. 33/1994 instanţa competentă a se pronunţa asupra solicitării de expropriere şi de acordare a despăgubirilor este stabilită în mod expres de legiuitor, ca fiind tribunalul de la locul situării imobilului. Totodată, a reţinut că pretinsul refuz invocat de reclamant ca urmare a neconformării instituţiilor pârâte solicitării sale de a se realiza exproprierea nu poate fi analizat decât pe calea procedurii speciale reglementate de legile exproprierii şi nu în conformitate cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel învestit prin declinare, Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 150 din 16 februarie 2015 a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi pentru stabilirea regulatorului de competenţă.
Această instanţă a reţinut că prezenta cauză nu trebuie soluţionată în conformitate cu legislaţia specială în materia exproprierii întrucât nu există o cerere de expropriere formulată de expropriator, iar reclamantul nu a contestat o procedură de expropriere în derulare sau despăgubirile oferite pentru expropriere.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile, neechivoc, pe dispoziţiile speciale privitoare la expropriere, respectiv Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 255/2010, aşa cum rezultă din cererea introductivă de instanţă, fixând, astfel, limitele judecăţii.
În stabilirea competenţei materiale, instanţa este ţinută de cadrul procesual stabilit de reclamant, care include şi obiectul şi temeiul juridic invocat în cerere, în aplicarea principiului disponibilităţii.
Cum în cauza de faţă, reclamantul şi-a manifestat neîndoielnic voinţa prin acţiune în sensul de a solicita despăgubiri în temeiul dispoziţiilor speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, acest cadru procesual determină şi competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt de competenţa instanţelor de drept comun, aşadar, a tribunalelor.
Articolul 21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, indică explicit tribunalele pentru soluţionarea cererilor de expropriere, în condiţiile legii.
Raportat la limitele judecăţii, determinate de obiectul cererii de chemare în judecată şi de cauza pretenţiilor, respectiv în materia exproprierii, devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ., iar pe cale de consecinţă, competenţa de primă instanţă aparţine tribunalului, instanţa de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă în conformitate cu Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin urmare, determinarea competenţei vizează o chestiune formală de învestire a instanţei, raportat la pretenţiile deduse judecăţii şi întrucât în speţă acestea interesează materia exproprierii, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Caraş - Severin, tribunal judeţean în raza căruia sunt situate imobilele propuse pentru expropriere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş Severin.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1429/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1431/2015. Civil → |
|---|
