ICCJ. Decizia nr. 1461/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1461/2015
Dosar nr. 11956/118/2010
Şedinţa publică din 29 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 11956/118/2010 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul O.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariate: sporul de vechime în cuantum de 25% din salariu; sporul de noapte în cuantum de 25%; sporul de condiţii periculoase; sporul de condiţii nocive de muncă în cuantum de 10% din salariu; munca suplimentară cu sporul de 100% efectuată în cursul săptămânii, munca suplimentară cu sporul de 200% efectuată în zilele de sâmbăta şi duminica şi sărbătorile legale, începând cu 15 februarie 2008 şi până la data de 24 iunie 2010 (data încetării contractului individual de muncă); şase salarii compensatorii pentru concedierea sa din motive neimputabile, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 987 din 25 aprilie 2014, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului următoarele drepturi salariale, în cuantum net, cuvenite pentru perioada 15 februarie 2008 - 24 iunie 2010: - sporul de vechime în cuantum de 25% - 14.861 RON; - sporul de noapte în cuantum de 25% - 10.442 RON;- sporul pentru condiţii periculoase şi sporul pentru condiţii nocive de muncă, în cuantum de 10% - 5634 RON fiecare; - sporul pentru munca suplimentară efectuată în cursul săptămânii în cuantum de 100% - 4.147 RON - sporul pentru munca efectuată în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbători legale în cuantum de 200% - 4.840 RON; - şase salarii compensatorii, în temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi 2 lit. a) CCM la nivel de ramură transporturi, în sumă de 12.832 RON.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la 1400 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtă SC C. SRL, prin lichidator Cabinet individual de insolvenţă B.C., a formulat recurs.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a constatat suspendată de drept judecata recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a dispune astfel instanţa de recurs a avut în vedere următoarele:
Prin încheierea nr. 891 din 07 iulie 2012, Tribunalul Constanţa a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoarea SC C. SRL şi numirea în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvenţă B.C. -Cabinet individual de insolvenţă.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 3154 din 18 noiembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 8076/118/2012/a12, a admis contestaţia formulată de creditorul O.D., în contradictoriu cu debitoarea SC C. SRL, prin lichidator judiciar B.C. şi a dispus înscrierea provizorie a creanţei creditorului O.D., în sumă de 352.373 RON reprezentând drepturi salariale restante (spor vechime, spor de noapte, spor condiţii periculoase, spor muncă suplimentară, salarii compensatorii etc.) până la soluţionarea litigiului de muncă ce face obiectul Dosarului nr. 11956/118/2010 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, în tabelul definitiv de creanţe.
S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, cu caracter imperativ, până la soluţionarea litigiului de insolvenţă toate acţiunile judiciare pornite de către diferiţi creditori în realizarea creanţelor, chiar şi cele salariale, se suspendă de drept.
Cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de recurenta-pârâtă SC C. SRL, prin lichidator judiciar - Cabinet individual de insolvenţă B.C., a fost respinsă de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin încheierea din 21 ianuarie 2015.
Împotriva acestei din urmă încheieri, pârâta a declarat recurs.
Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă susţine că atât soluţia pronunţată în cererea de repunere a cauzei pe rol, cât şi cea de suspendare a judecăţii, sunt nelegale întrucât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin acţiune neurmărindu-se realizarea creanţelor împotriva debitorului. Susţine că ar fi lipsit de eficienţă faţă de interesele creditorilor, ale debitorului însuşi şi chiar faţă de interesul public, în general, ca acţiunilor debitorului faţă de terţi să li se aplice prin analogie efectul suspensiv prevăzut de art. 36 din legea menţionată. În acest context, susţine că nici măcar suspendarea în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu-şi găseşte utilitatea în situaţia în care, deşi procedura insolvenţei este deschisă faţă de debitor, acesta este îndreptăţit să promoveze prin lichidatorul desemnat, o cale de atac împotriva unui creditor, prin care urmăreşte valorificarea unui drept patrimonial. Este de esenţa acestor acţiuni scopul pe care îl urmăresc - reîntregirea activului patrimonial, motiv pentru care ar fi contradictorie aplicarea măsurii suspendării. Susţine că, de altfel, art. 36 din Legea nr. 85/2006 stabileşte că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, legiuitorul neincluzând printre acestea şi acţiunile în curs de soluţionare sau posibil de introdus la instanţă de către debitor împotriva terţilor. Mai arată că atât raportat la interesul urmărit de legiuitor prin instituirea unei dispoziţii ce impune suspendarea acţiunii în care debitorul este pârât, dar şi prin precizarea adusă de modificarea textului art. 36 din lege care exceptează de la suspendare, expres, căile de atac declarate de debitor împotriva hotărârilor nefavorabile, implică doar un grad ridicat de protecţie a debitorului, în procesele ordinare.
La termenul de judecată din 29 aprilie .2015, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac deduse judecăţii.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Deşi recursul este formulat împotriva încheierii din 21 ianuarie 2015, prin motivele de recurs se critică şi soluţia de suspendare a recursului în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, măsură dispusă prin încheierea din 20 octombrie 2014, astfel că excepţia va fi analizată raportat la cele două încheieri.
Potrivit art. 243 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "judecata pricinilor se suspendă de drept prin deschiderea procedurii insolvenţei asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile".
Conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".
Întrucât legea insolvenţei se completează cu prevederile C. proc. civ. (art. 149 din lege), în ceea ce priveşte calea de atac împotriva măsurii de suspendare vor fi aplicabile regulile generale prevăzute la art. 2441 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării procesului, instanţa, în toate cazurile, se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.
Conform art. 2 al aceluiaşi art., recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecăţii procesului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
Întrucât în cauză suspendarea judecăţii, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus în calea de atac a recursului, devin aplicabile prevederile art. 2441 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ., recursul împotriva încheierii din 28 octombrie 2014, fiind inadmisibil.
În ceea ce priveşte cererea de reluare a judecăţii care a fost respinsă prin încheierea din 21 ianuarie 2015, din interpretarea art. 2441 alin. (2) C. proc. civ. rezultă ca recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol se poate declara numai în cazurile în care şi măsura suspendării poate fi atacată cu recurs, acesta nefiind cazul în speţă, suspendarea pronunţându-se în recurs.
În consecinţă, faţă de caracterul irevocabil al încheierii atacate şi de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge recursul formulat în cauză, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC C. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B.C. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2015 şi a încheierii din 29 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1460/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1468/2015. Civil → |
|---|
