ICCJ. Decizia nr. 1459/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1459/2015
Dosar nr. 1392/1/2015
Şedinţa publica din 29 mai 2015
Asupra cauzei de faţă,, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 aprilie 2015, B.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 34 din 14 ianuarie 2014 a acestei instanţe, susţinând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând doar în parte recursul pe care l-a declarat împotriva deciziei instanţei de apel, a omis să cerceteze mai multe motive de recurs.
În motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea a arătat că, prin motivele de recurs, a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel pentru că a ignorat total cerinţele arătate expres de Înalta Curte prin decizia de casare cu privire la expertiza medico-legală. Legat de acest aspect, a arătat că Înalta Curte prin decizia de casare din anul 2012, în ceea ce priveşte repararea prejudiciului, a îndrumat instanţa de rejudecare, să stabilească prin probe certe, activităţile desfăşurate de reclamantă anterior accidentului, în ce măsură reclamanta mai poate presta sau nu aceleaşi activităţi, precum şi ce venituri s-ar fi realizat prin acele activităţi sau costul suportat de reclamantă prin plata altor persoane care să presteze activităţile în locul ei. În ceea ce priveşte daunele materiale, Înalta Curte a precizat că se impune completarea probatoriului privind prejudiciul de agrement şi prejudiciul estetic. Contestatoarea mai susţine că, prin aceeaşi decizie de casare, s-a stabilit că se impune şi reanalizarea calităţii procesuale pasive a pârâţilor O.I. şi O.V., avându-se în vedere şi înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului şi eventual, alte probatorii care pot fi administrate sub aspectul stabilirii cu certitudine a persoanelor care aveau paza juridică a animalului. Consideră că instanţa de apel nu a respectat îndrumările date prin decizia de casare şi, mai mult, nu s-a pronunţat nici cu privire la concluziile raportului privind existenţa unei infirmităţi fizice permanente a reclamantei. În ceea ce priveşte decizia nr. 34/2015, contestată în cauză, susţine că instanţa a reţinut în mod eronat că ea ar fi fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale, arătând că intervenţiile la care ar fi trebuit să fie supusă se puteau face numai în străinătate întrucât în ţară aceste intervenţii nu erau posibile, astfel cum rezultă şi din expertizele medico-legale aflate la dosar. În continuare, arată că instanţa de recurs cu rea credinţă a ignorat probele pe care le-a depus la dosar pentru a face dovada că pârâţii O. aveau paza juridică a animalului, respingându-le cu o justificare alambicată. Mai arată că instanţa de recurs nu a cercetat nici adeverinţele contradictorii şi dubioase eliberate de administraţia blocului unde pârâţii O. pretindeau că au locuit. Susţine că, în opinia sa, instanţa de recurs a admis în mod nelegal şi cu o suspectă părtinire recursurile pârâţilor O., întrucât încă de la începutul procesului instanţa a fost axată pe ideea de a-i favoriza pe aceştia şi de a-i scoate din proces. Sub acest aspect, consideră că este suspect şi refuzul instanţei de recurs de a se pronunţa asupra despăgubirilor care, aşa cum se reţine în hotărâre, erau foarte bine documentate şi detaliate. Susţine că prin retrimiterea dosarului (a doua oară) spre rejudecare, instanţa de recurs prelungeşte în mod voit procesul care şi aşa durează de 11 ani (din 2004) încălcând celeritatea proceselor. Mai arată că Înalta Curte, la judecarea recursului, nu a observat faptul că instanţa de apel nici măcar nu a pus în discuţie calitatea procesuală a soţilor O., având în vedere că, la data de 19 mai 2014, s-au discutat doar obiecţiile cu privire la expertiza medico-legală, iar instanţa de apel a rămas în pronunţare asupra acestora, concluziile instanţei de recurs cu privire la ceea ce ar fi putut face instanţa de apel - fiind total eronate. Din tot probatoriul pe care l-a depus la dosar de-a lungul tuturor fazelor procesuale, inclusiv în cel de-al doilea ciclu procesual în apel, rezultă foarte clar faptul că pârâţii O.I. şi O.V. sunt 100% vinovaţi ca şi soţii T. şi B.I. pentru agresiunea câinelui lor. Deşi în decizia de casare Înalta Curte a trasat în mod clar instanţei de apel obligaţia să reanalizeze calitatea procesuală pasivă a soţilor O. având în vedere înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului, precum şi necesitatea administrării de noi probatorii sub aspectul stabilirii cu certitudine a persoanelor care aveau paza juridică a animalului, acest lucru nu s-a întâmplat, iar instanţa de recurs nu a observat acest fapt, căzând în capcana afirmaţiilor soţilor O.
Examinând contestaţia în anulare Înalta Curte constată următoarele.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare invocată prin întâmpinări, se constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Cu privire la termenul de exercitare a contestaţiei în anulare, legea consacră dispoziţii speciale.
Astfel, „potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în tot timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".
Prin hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare, decizia nr. 34 din 14 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 231/A din 02 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat în parte decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei referitoare la respingerea apelului pârâţilor T.F. şi T.M. şi la admiterea apelului pârâţilor O.V. şi O.I.
Aşadar, se constată că decizia contestată nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, iar, potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., contestaţia în anulare împotriva acesteia putea fi formulată în termen de 15 zile de când contestatoarea a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Din verificările efectuate la arhiva secţiei I civile a Înaltei Curţi a rezultat că avocatul l.Ţ., cu delegaţie la dosar pentru contestatoarea B.G., a luat cunoştinţă de decizia contestată prin solicitarea făcută instanţei la data de 19 martie 2015 (conform cererii aflată la dosar), iar contestaţia în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs a fost formulată la data de 06 aprilie 2015, conform ştampilei poştei de pe plicul de la dosar.
Cum termenul legal de 15 zile de la data la care contestatoarea a luat cunoştinţă de decizia instanţei de recurs se împlinea la 6 aprilie 2015, Înalta Curte va respinge excepţia de tardivitate a contestaţiei formulată în cauză ca neîntemeiată.
Analizând contestaţia în anulare în raport de precizările făcute de reprezentantul contestatoarei la acest termen, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., text care fundamentează demersul judiciar de faţă, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-I numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunui din motivele de modificare sau de casare".
Contestaţia în anulare, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, se poate exercita numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, nefiind posibil ca prin intermediul ei să se poată remedia greşeli de judecată, respectiv, de interpretare a actelor deduse judecăţii, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale considerate aplicabile speţei.
Pentru a fi incident motivul de contestaţie prevăzut de teza a doua a art. 318 C. proc. civ., invocat de către contestatoare, este necesar ca instanţa de recurs să fi omis din greşeală, analiza vreunuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de părţi, care trebuie subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.
Instanţa de recurs are obligaţia de a răspunde, punctual, criticilor formulate, fără a i se impune analiza tuturor argumentelor cuprinse în motivele de recurs sau a nemulţumirilor părţilor faţă de răspunsul la motivele de recurs, aspecte care nu sunt vizate de textul legal anterior citat. Aceasta, întrucât instanţa sesizată cu contestaţie în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea considerentelor pe temeiul cărora anumite motive de recurs au fost respinse şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunţată în cauză.
Făcând aplicarea acestor consideraţiuni de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor chestiunilor supuse controlului de legalitate, iar faptul pretins de către contestatoare, că nu s-ar fi analizat toate argumentele invocate în motivele de recurs, nu echivalează cu o omisiune în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Astfel, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs încadrat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care a vizat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor O. fără a o pune în discuţia contradictorie a părţilor.
Într-adevăr, recurenta prin primul motiv de recurs, încadrat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a susţinut, printr-un prim argument de nulitate a deciziei recurate, încălcarea de către instanţa de apel a principiului contradictorialităţii în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor O., excepţie pe care instanţa de apel a admis-o fără a o pune în discuţia contradictorie a părţilor.
Instanţa de recurs, prin decizia a cărei anulare se cere, a arătat că nu poate fi primită această critică având în vedere că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor O. a constituit chiar cel dintâi motiv al apelului pe care aceste părţi l-au exercitat împotriva hotărârii de primă instanţă; cum cauza a fost retrimisă Curţii de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelurilor, contradictorialitatea în privinţa excepţiei în discuţie a fost deplin asigurată chiar prin dezbaterile asupra apelurilor ce s-au declarat în cauză, moment procesual petrecut la termenul de judecată din 19 mai 2014 şi la care recurenta-reclamantă a participat prin avocatul său, căruia i s-a acordat posibilitatea dezbaterii contradictorii a tuturor problemelor ce au constituit obiect al apelurilor părţilor, potrivit menţiunilor încheierii de dezbateri de la acel termen.
Prin urmare, sub aspectul primului punct al contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a avut în vedere critica formulată de recurenta reclamantă şi a constatat caracterul nefondat al acesteia.
În ceea ce priveşte susţinerile privind nepronunţarea instanţei de recurs asupra mai multor argumente invocate în susţinerea motivului de recurs încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia a cărei anulare se cere, instanţa de recurs a reţinut, referitor la motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că, într-o măsură consistentă, criticile formulate vizează aspecte ale situaţiei de fapt a cauzei, care au fost doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., necorespunzând exigenţelor căii de atac a recursului în actuala sa reglementare legală concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control de legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel, exclusiv pentru motivele limitativ enumerate la punctele 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Instanţa de recurs a constatat însă încadrabilă în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi întemeiată critica recurentei-reclamante prin care a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa de apel prin nerespectarea dezlegărilor obligatorii ale deciziei de casare, sub aspectul evidenţierii şi valorizării (cuantificării) prejudiciului de agrement şi a celui estetic, motiv pentru care a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
Ca atare, nu se poate imputa instanţei de recurs omisiunea de cercetare a tuturor argumentelor invocate în susţinerea acestui motiv de recurs.
Aşa fiind, se constată că toate aspectele deduse judecăţii în cadrul recursului şi reluate prin contestaţia în anulare de faţă au constituit obiect de preocupare şi de examinare pentru instanţa de recurs, găsindu-şi o dezlegare punctuală în considerentele deciziei atacate.
În realitate, contestatoarea este nemulţumită de modul cum a fost soluţionat recursul, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Pentru considerentele prezentate, constatând că nu este incident motivul de contestaţie reglementat de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii.
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.G. împotriva deciziei nr. 34 din 14 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Obligă pe contestatoarea B.G. la 500 RON către intimaţii O.V. şi O.I., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1458/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1460/2015. Civil → |
|---|
