ICCJ. Decizia nr. 1467/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA l CIVILĂ
Decizia nr. 1467/2015
Dosar nr. 32926/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 29 septembrie 2014, reclamantul L.D. a solicitat Tribunalului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., anularea Deciziei de compensare nr. 1415 emisă de către pârâtă la data de 2 iulie 2014 şi schimbarea deciziei contestate în sensul emiterii numărului de puncte corespunzător construcţiei demolate formată din 7 camere şi dependinţe situate în municipiul Rădăuţi, jud. Suceava.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, prin sentinţa nr. 145 din 3 februarie 2015, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a decimat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă sesizată a reţinut în esenţă că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, rezultă că soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I., intră în competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii iniţial investite cu soluţionarea cererii de restituire, în speţă, Tribunalul Suceava. S-a considerat că această instanţa este cea mai în măsură a analiza contestaţia, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestaţiei îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanţă.
Tribunalul Bucureşti a apreciat că sediul C.N.C.I. constituie un element mat puţin important, care nu este în măsură a atrage competenţa, această instituţie având atribuţii exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entităţile investite cu soluţionarea notificărilor au tranşat aspectele esenţiale în soluţionarea acestora,
S-a reţinut că instituţia în discuţie are atribuţii de verificare şi de validare a lucrărilor efectuate de entităţile arătate la lit a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 şi de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale, nefiind în măsură a aprecia asupra suprafeţei terenului sau a construcţiei, a configurării imobilelor, a stării acestora la momentul preluării, aspecte care sunt invocate prin contestaţia formulată.
A interpreta altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a Legii 18/1991 la nivel naţional să fie soluţionate de cele trei secţii civile ale Tribunalului Bucureşti, ceea ce ar duce la un blocaj ai procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii şi la încălcarea principiului celerităţii judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la modificarea codului de procedură civilă, cât, mai ales, la adoptarea Legea nr. 165/2013.
La rândul său, Tribunalul Suceava, secţia civilă, s-a declarat necompetent teritorial să soluţioneze cauza de faţă şi, prin sentinţa nr. 807 din 23 aprilie 2015, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 134 şl 135 alin. (1) C. proc. civ., această instanţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Suceava a reţinut că regula de competenţă teritorială prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este foarte clară, fiind dată de sediul entităţii care a emis decizia atacată.
S-a reţinut că legiuitorul nu a denumit, în articolul sus-menţionat, entitatea., pentru că aceasta diferă în funcţie de etapa procesului de restituire în care ne aflăm, aceste entităţi fiind însă clar şi expres prevăzute la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să instituie o altă regulă de competenţă teritorială, ar fi procedat ca în alte situaţii, spre exemplu, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor în termenul prevăzut de alin. (1), se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul,
Tribunalul a reţinut că în cauză nu se soluţionează notificarea la Legea nr. 10/2001, reclamantul obţinând deja câştig de cauză în această privinţă, conform sentinţei civile nr. 1402/2011, a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1460/2011 a Curţii de Apel Suceava, cî ne aflăm într-o etapă ulterioară, de acordare a compensaţiei prin echivalent, respectiv puncte, de către pârâta în cauză.
Entităţile din etapele anterioare ale retrocedării nu pot stabili competenţa în cauză, respectivele etape fiind depăşite, pârâta fiind doar C.N.C.I.
S-a mai reţinut că raţiunile de management al instanţelor (încărcătura dosarelor) nu pot determina competenţa de soluţionare, care rezultă exclusiv din dispoziţiile prevăzute de lege.
Înalta Carte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 stipulează ca, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului Ministru şi are în competenţă validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.
Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Cât priveşte sintagma „entitate învestită", art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, iar fa lit. g) se regăseşte C.N.C.I.
Având în vedere că obiectul prezentei contestaţii îl reprezintă anularea Deciziei de compensare nr. 1415/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidenţă că entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.
Cum sediul C.N.C.I. este în Bucureşti, sector 1, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei nu poate aparţine decât tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul acestei entităţi, respectiv Tribunalului Bucureşti.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1454/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1497/2015. Civil → |
|---|
