ICCJ. Decizia nr. 1503/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1503 din 3 iunie 2015
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a I-a civilă, la data de 02 decembrie 2014, reclamantele I.A.L., M.A. ( fostă I.) şi I. (F.) L., în contradictoriu cu pârâta A.A.A.S. au solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 104 din 12 noiembrie 2014 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii şi la plata de despăgubiri. Cu cheltuieli. de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că suma acordată prin decizia contestată emisă de A.A.A.S., este una care nu acoperă valoarea terenurilor retrocedate.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 respectiv a Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa nr. 235 din 04 februarie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a I-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că întrucât dispoziţia contestată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dispoziţiile acesteia sunt pe deplin aplicabile. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. întrucât sediul pârâtei, în calitate de entitate a cărei decizii a fost contestată de către reclamante se află în Bucureşti, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bucureşti, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul entităţii, investite de lege cu soluţionarea cererii.
Prin Decizia nr. 546 din 28 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti a declinat la rândul sau competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Constanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia emisă de A.A.A.S. poate fi spusă controlului judecătoresc, competenţa aparţinând tribunalului în a cărei rază teritorială se afla sediul entităţii deţinătoare a imobilului sau cel al entităţii învestită cu soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Or sediul entităţii investite cu soluţionarea notificării este Primăria Constanţa care are sediul în Constanţa, prin urmare, Tribunalul Constanţa are competenţa teritorială să soluţioneze prezenta cauză.
Sediul pârâtei A.A.A.S. nu are relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale întrucât atribuţiile acestei entităţi sunt unele limitate. De asemenea, a interpreta dispoziţiile legale evocate în sens contrar, ar presupune că toate că notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 18/1991 să fie soluţionate de Tribunalul Bucureşti, cu consecinţa supraaglomerării acestei instanţe şi a încălcării principiului judecăţii cu celeritate a cauzelor. Textul de lege consacră în această materie o competenţă teritorială exclusivă, cu caracter absolut, nesusceptibilă de o altă interpretare, aşa cum a apreciat Tribunalul Bucureşti, care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dolj.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Dispoziţiile legale menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicîtată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
a) Unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) Entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Comisia judeţeană de fond funciar sau, după. caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.
Din interpretarea literală a dispoziţiilor pct. b. al articolului legal menţionat, rezultă că în înţelesul noţiunii de entitate se înţelege şi entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
Cap. II intitulat Norme metodologice de aplicare, raportate la fiecare articol din lege din Hotărârea nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prevede următoarele " în înţelesul prezentelor norme metodologice, sintagmele şi formtdările prevăzute de lege au următoarele semnificaţii: unitate deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privata cu privire la un hun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publica), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale si societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste); entitate învestită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un hun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., M.F.P., alte autorităţi publice centrale sau locale implicate)".
Întrucât, In cauză, decizia a cărei anulare se solicită a fost ernisă de A.A.A.S., fosta A.V.A.S., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul A.A.A.S. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii,
Nu are relevanţă, sub aspectul stabilirii normei de competenţă incidenţă în cauză, împrejurarea că legiuitorul, în edictarea normelor Legii nr. 165/2013, nu a indicat în mod expres Tribunalul Bucureşti ca unică instanţă învestită cu soluţionarea contestaţiilor promovate în temeiul art. 35 din actul normativ menţionat, după cum nu prezintă semnificaţie juridica, sub acest aspect, nici considerentele legate de necesitatea constituirii de comisii rogatorii în vederea administrării probatoriului, aşa cum invocă Tribunalul Bucureşti,
Nu poate fi reţinută motivarea Tribunalului Bucureşti nici cu privire la susţinerea ca nu are relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale sediul pârâtei, respectiv a A.A.A.S. întrucât pe de o parte, atribuţiile acesteia sunt unele limitate, iar pe de altă parte, nu aceasta este unitatea investită cu soluţionarea notificării, ci Primăria Constanţa. Aceasta întrucât în legea procesual civilă, competenţa teritorială nu poate fi determinată în funcţie de sediul, respectiv domiciliul unui terţ, Primăria Municipiului Constanţa fiind un terţ în cauza de faţă, şi prin urmare sediul acesteia nu poate atrage competenţa în prezenta cauză.
Împrejurarea că în dosarul de fond, care a avut ca obiect acţiunea în revendicare formulata de reclamante în baza Legii nr. 10/2001 şi în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată, Primăria Municipiului Constanţa a avut calitatea de parte, nu poate extinde calitatea procesuală pasivă a acesteia în prezenta cauză, prin eludarea principiului disponibiiităţii procesului civil potrivit căruia părţile sunt singurele care pot determina cadrul procesual. Or, reclamantele din prezenta cauză au înţeles să cheme în judecată pe pârâta A.A.A.S. a cărei decizie o contestă, iar nu Primăria Municipiului Constanţa.
Cu privire la argumentul Tribunalului Bucureşti potrivit căruia atribuţiile limitate ale pârâtei A.A.A.S. nu sunt în măsură să determine competenţa teritorială în soluţionarea deciziilor emise de către aceasta, pe lângă faptul că acesta nu reprezintă un argument juridic care să poată să constituie un temei pentru soluţionarea excepţiei de necompetenţă, această instanţă eludează dispoziţiile legale amintite care stabilesc competenţa teritorială în această materie în favoarea tribunalelor în a căror circumscripţie îşi au sediul entităţile, astfel cum acestea sunt definite de art 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. .165/2013.
În consecinţă, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul A.A.A.S., respectiv Tribunalul Bucureşti.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1502/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1504/2015. Civil → |
|---|
