ICCJ. Decizia nr. 1960/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1960/2015
Dosar nr. 1800/1/2015
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la 9 martie 2012, reclamanta SC M.H.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.W.D., obligarea pârâtului la plata sumei de 1.059.773,49 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de societate ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de dl. A.W.D.; obligarea pârâtului la plata contravalorii dobânzii legale, calculată până la data introducerii acţiunii. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, care va fi datorată începând cu data formulării prezentei acţiuni şi până la data reparării efective a prejudiciului suferit de societate; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 998 C. civ., art. 155 şi art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În cauză s-a formulat cerere reconvenţională de către recurentul-pârât A.W.D.
Prin sentinţa civilă nr. 1206 din 19 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă a respins ca inadmisibile atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională, formulată de pârâtul A.W.D. ce a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. din data de 27 mai 2009 a SC M.H.G. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că faţă de reclamanta SC M.H.G. SRL s-a deschis procedura insolvenţei din data de 23 noiembrie 2011, conform sentinţei nr. 8846 din data de 23 noiembrie 2011 de deschidere a procedurii insolvenţei pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a civilă, în Dosarul nr. 48820/3/2010, firma fiind reprezentată de A.L. IPURL, în calitatea sa de administrator judiciar numit de judecătorul sindic în dosarul menţionat.
Faţă de acestea, tribunalul a apreciat acţiunea formulată de reclamantă ca fiind inadmisibilă, având în vedere că o asemenea acţiune, în răspunderea patrimonială a fostului administrator, nu se poate formula separat în condiţiile în care a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva reclamantei SC M.H.G. SRL, această răspundere putând fi analizată numai prin prisma legii speciale.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată, tribunalul a apreciat, de asemenea, că aceasta este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 119 C. proc. civ., potrivit cărora „dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională”, astfel că anularea unei hotărâri AGA nu se poate solicita cu caracter reconvenţional.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta SC M.H.G. SRL prin administrator judiciar A.L. IPURL apreciind soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 244 din 12 iunie 2013 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M.H.G. SRL prin administrator judiciar A.L. IPURL.
A anulat hotărârea atacată.
A trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 februarie 2015, SC M.H.G. SRL, a solicitat în temeiul art. 2811 C. proc. civ. lămurirea dispozitivului deciziei nr. 244/2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 12 iunie'2013 în Dosarul nr. 7322/3/2012, având ca obiect acţiunea formulată de către M.H. în contradictoriu cu A.W.D., pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 1.059.773,49 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de societate ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de pârât, în sensul că trimiterea spre rejudecare la prima instanţă a fost dispusă doar cu privire în cererea principală formulată de M.H., iar nu şi cu privire la cererea reconvenţională a A.W.D., respinsă ca inadmisibilă în mod definitiv.
Împotriva deciziei nr. 244/2013 a Curţii de Apel Bucureşti A.W.D. a formulat recurs, susţinând în motivare faptul că acţiunea principală a M.H. nu este admisibilă decât în cadrul procedurii insolvenţei, iar nu pe cale separată, astfel cum a fost aceasta de fapt formulată. Prin recursul său, A.W.D. nu adus nicio critică privind respingerea cererii sale reconvenţionale ca inadmisibilă. Mai mult, s-a arătat pe calea recursului, A.W.D. nici nu ar fi putut în mod legal să aducă critici asupra soluţiei privind cererea reconvenţională omisso medio, întrucât nu a înţeles să promoveze calea de atac a apelului.
Prin decizia nr. 2196 din 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul pârâtului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea nr. 35 din 25 martie 2015 a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei evocate, reţinând, în esenţă, că procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ. este folosită numai atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la întinderea sau aplicarea dispozitivului, or în cauză din dispozitivul deciziei a cărei lămurire se solicită rezultă că anularea hotărârii apelate este totală.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs SC M.H.G. SRL solicitând admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare, modificarea în tot a încheierii, în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 244/2013, în sensul că trimiterea spre rejudecare la prima instanţă a fost dispusă doar cu privire la cererea principală formulată de M.H., iar nu şi cu privire la cererea reconvenţională a A.W.D., respinsă ca inadmisibilă.
Recurenta îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susţinere argumentaţia prezentată în cererea de lămurire a dispozitivului, invocând următoarele:
În rejudecare instanţa a apreciat că rejudecarea poartă atât asupra cererii principale, cât şi asupra cererii principale, cât şi asupra cererii reconvenţionale a pârâtului, dat fiind că dispozitivul deciziei nr. 244/2013 nu precizează în mod expres limitele rejudecării cauzei. La termenul din 29 ianuarie 2015 instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 1206/2013 a Tribunalului Bucureşti, prin care această instanţă a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională a pârâtului.
Interpretarea conform căreia rejudecarea poartă asupra acţiunii principale şi asupra reconvenţionalei nu poate fi admisă, având în vedere că intimatul nu a criticat soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii sale reconvenţionale pe calea apelului, ci a promovat doar apărări faţă de apelul M.H., recurenta criticând pe calea apelului exclusiv soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii sale principale, iar nu şi inadmisibilitatea cererii reconvenţionale a pârâtului, iar instanţa de apel analizând în cadrul deciziei nr. 433/2013 doar motivele de admisibilitate ale acţiunii introductive a M.H., iar nu şi alte aspecte.
Apreciază recurenta că este necesară dispunerea unei lămuriri exprese a dispozitivului deciziei evocate care să clarifice definitiv modul în care instanţa de rejudecare se va raporta la cadrul procesual cu care este învestită ca urmare a trimiterii spre rejudecare.
Se arată că sentinţa nr. 1206/2013 a Tribunalului Bucureşti a tranşat în mod definitiv şi irevocabil chestiunea inadmisibilităţii cererii reconvenţionale a pârâtului A.W.D., prin faptul că această soluţie nu a fost contestată de părţi, că apelul promovat de M.H. a avut în vedere exclusiv respingerea ca inadmisibilă a acţiunii principale, iar nu şi respingerea reconventionalei, care de altfel ar fi fost lipsită de interes a fost solicitată de societatea reclamantă.
Prin considerentele deciziei nr. 244/2013, Curtea de Apel Bucureşti a făcut referire strict la susţinerile M.H. referitoare la admisibilitatea acţiunii principale, neanalizând admisibilitatea cererii reconvenţionale, fapt explicabil întrucât instanţa de apel a judecat în limitele în care a fost învestită, respectiv strict cu privire la problema admisibilităţii acţiunii principale a reclamantei, iar nu şi referitor la reconvenţională pârâtului.
În ceea ce priveşte pretenţiile formulate pe cale reconvenţională de către A.W.D., recurenta apreciază că dispozitivul deciziei nr. 244/2013 priveşte exclusiv trimiterea spre rejudecare a acţiunii formulată de M.H., întrucât instanţa de apel nu a reluat analiza asupra admisibilităţii cererii reconvenţionale.
Urmare a trimiterii în rejudecare, recurenta consideră că Tribunalul Bucureşti a rămas învestit exclusiv cu judecarea acţiunii principale formulate de M.H., având în vedere că asupra inadmisibilităţii cererii reconvenţionale nu au existat critici din partea niciuneia dintre părţi.
Precizează recurenta că în analiza temeiniciei cererii de lămurire a dispozitivului, în mod eronat instanţa de apel a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2811 C. proc. civ., întrucât există o vădită discrepanţă între considerentele deciziei nr. 244/2013 ce au în vedere doar admisibilitatea acţiunii principale şi dispozitivul deciziei nr. 244/2013, pe care instanţa de apel îl interpretează ca având efecte asupra întregii hotărâri a instanţei de fond. Astfel, se arată în mod necesar se impune lămurirea dispozitivului pentru a stabili în mod clar dacă instanţa de rejudecare va analiza sau nu temeinicia cererii reconventionale, de vreme ce şi instanţa care a analizat cererea de lămurire a dispozitivului a apreciat că deşi anularea hotărârii de fond ar fi totală (deci inclusiv asupra soluţiei acordate cererii reconventionale), instanţa de rejudecare urmând a ţine cont de considerentele deciziei nr. 244/2013 ce vizează doar admisibilitatea acţiunii principale.
Înalta Curte, examinând încheierea recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Conform art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească hotărârea sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Prin decizia ce formează obiectul cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. a fost anulată hotărârea instanţei de fond în integralitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare atât cu privire la cererea principală cât şi la cererea reconvenţională, fiind evident că hotărârea primei instanţe odată anulată, nu mai produce efecte.
Aşa fiind, procedura reglementată de art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă în raport de soluţia pronunţată prin decizia ce formează obiectul cererii de lămurire dispozitiv.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că încheierea recurată nu poate fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta M.H. GRUP SRL, prin administrator judiciar A.L. IPURL Bucureşti împotriva încheierii nr. 35 din 25 martie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 1 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1111/2015. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 198/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
