ICCJ. Decizia nr. 198/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 198/2015
Dosar nr. 7363/3/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2008, reclamanta SC L.R. SRL a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea terenurilor proprietatea sa situate în comuna Tunari, Jud. Ilfov, identificate cu numerele cadastrale 535/1 şi 549/1, cu suma de 250.548 euro, reprezentând contravaloarea construcţiilor de orice fel situate pe terenurile expropriate şi care urmează să fie dezafectate şi modificate din cauza exproprierii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin hotărârile nr. 29 şi 30 din 30 oct. 2007 i-au fost acordate despăgubiri pentru două suprafeţe de teren expropriate, respectiv, pentru suprafaţa de 1277 mp şi 136 mp, despăgubiri pe care nu înţelege să le conteste. Însă, la stabilirea cuantumului total al despăgubirilor pârâtul nu a avut în vedere şi valoarea construcţiilor aflate la terenurile expropriate, respectiv, o platformă betonată, totem L., pompa distribuire carburanţi rezervoare îngropate în subsol şi tehnologia aferentă acestora, iar lucrările de lărgire a centurii Bucureştiului pentru care s-a realizat exproprierea terenurilor vor avea drept consecinţă şi modificarea şi amenajarea corespunzătoare a accesului în staţia de distribuţie a carburanţilor.
Întrucât prin emiterea celor două hotărâri nu s-a avut în vedere şi acest aspect privind construcţiile existente pe teren, împrejurare ce aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, aceasta a invocat prin acţiune şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, 8, 9 şi 15 din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 44 din Constituţia României, cu privire la acesta din urmă, tribunalul înaintând dosarul Curţii Constituţionale care prin decizia nr. 929 din 16 septembrie 2008 s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei invocate.
În drept cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi Legii nr. 198/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1782 din 22 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC L.R. SRL, pârâtul fiind obligat să majoreze cuantumul despăgubirilor acordare reclamantei prin hotărârile nr. 29 şi 30 din 30 octombrie 2007, cu suma de 55.413 Euro (echivalent în lei la data consemnării) sumă reprezentând contravaloarea construcţiilor aflate pe cele două terenuri expropriate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Susţinerile reclamantei sunt în parte întemeiate, întrucât, prin hotărârile mai sus menţionate acesteia i-au fost acordate despăgubiri numai pentru cele două suprafeţe de teren expropriate, neluându-se în considerare că pe acestea se aflau amplasate şi lucrări de construcţii şi lucrări de semnalistică (totem, copertină).
Din cuprinsul expertizei efectuate în cauză a rezultat faptul că pe respectivele terenuri existau lucrări de construcţii, platformă betonată, respectiv drum acces autovehicule la pompe şi drum acces la alimentarea rezervoarelor cu combustibil şi parcare, lucrări ce vor fi desfiinţate odată cu execuţia lucrărilor de extindere a centurii rutiere, iar în vederea realizării acestei extinderi au fost desfiinţate şi lucrările de semnalistică, respectiv totemul ce avea rolul de indicator de preţuri pentru carburanţii comercializaţi în staţie, fiind afectată şi semnalistica de la copertina sub care sunt amplasate pompele de carburanţi.
Valoarea totală a acestor bunuri imobile şi a lucrărilor de semnalistică (totem, cooperativă) a fost calculată în expertiză la suma de 55.413 euro, sumă ce a fost avută în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei mai puţin suma ce reprezenta contravaloarea lucrărilor necesare a fi executate pentru a păstra limitele de distanţă legală a staţiei de distribuţie carburanţi faţă de drumurile publice, pentru care reclamanta nu a făcut dovada unui proiect autorizat privind lucrările necesare a fi executate.
Împotriva sentinţei civile nr. 1782 din 22 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, au declarat apel, reclamanta SC L.R. SRL şi pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R.
Prin decizia civila nr. 335/ A din 23 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ambele apeluri, dând în debit S.R. prin C.N.A.D.N.R. cu suma de 1.515 RON, reprezentând onorariu suplimentar de expert şi SC L.R. SRL cu suma de 3.015 Ron, reprezentând onorariul provizoriu de expert şi onorariul de expert suplimentar.
Analizând apelurile declarate din prisma criticilor formulate, Curtea a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele motive:
Singura critică formulată de către apelanta-reclamantă SC L.R. SRL, referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru lucrărilor de modificare a construcţiilor existente pe teren, necesare pentru păstrarea limitelor legale faţă de drumurile publice s-a apreciat ca fiind nefondată.
Astfel, din conţinutul raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, s-a constatat că expropriatorul a efectuat următoarele lucrări: demontare totem, demontare copertină şi transportul acestora, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la fila xxx din dosarul T.B.
Pentru celelalte lucrări pretinse de către SC L.R. SRL nu a fost depus decât un deviz estimativ, nefiind administrată proba cu înscrisuri, constând în facturi sau alte mijloace de probă, din care să rezulte efectuarea acestor lucrări, precum şi contravaloarea acestora.
Critica formulată de către apelantul-pârât S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA referitoare la valoarea platformei betonate s-a reţinut ca nefondată.
Astfel, prin sentinţa civilă apelată s-a dispus obligarea expropriatorului la suma de 55.413 euro, reprezentând contravaloarea platformei betonate (46.918 Euro) şi contravaloarea lucrărilor de semnalistică (8.432 Euro).
În faza procesuală a apelului, a fost administrată proba cu expertiză tehnică de evaluare, efectuată de către o comisie formată din 3 experţi, iar conform concluziilor raportului de expertiză, a rezultat că valoarea platformei amplasate pe teren este de 48.928 Euro.
Având în vedere că valoarea rezultată în calea de atac a apelului, aşa cum a fost stabilită de către comisia de experţi, este mai mare decât valoarea rezultată din raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanțe, s-a considerat ca nefiind întemeiată critica formulată de către apelantul-pârât pe acest aspect.
Constatând că reclamanta SC L.R. SRL nu a criticat, prin motivele sale de apel, valoarea despăgubirilor stabilite pentru platforma betonată, s-a menţinut hotărârea pronunţată de către prima instanţă cu privire la obligarea expropriatorului la plata sumei de 46.918 Euro, reprezentând contravaloarea platformei betonate, aşa cum a fost stabilită în faţa primei instanţe.
Ceea de-a doua critică formulată de pârât, referitoare la determinarea de către experţi a creşterii de valoare a imobilului rămas neexpropriat, respectiv sporul de profitabilitate de care beneficiază SC L.R. SRL, ca urmare a faptului că este construită autostrada, s-a considerat, de asemenea, nefondată.
Pentru stabilirea sporului de profitabilitate a fost încuviinţată o expertiză contabilă, comisia de experţi stabilind că, în anul 2011, comparativ cu anul 2007, s-a produs o scădere a numărului tranzacţiilor privind vânzarea combustibililor.
Având în vedere conţinutul raportului de expertiză contabilă, s-a constatat că reclamanta SC L.R. SRL nu a înregistrat un spor de profitabilitate, ca efect al creşterii numărului tranzacţiilor efectuate, aşa cum s-a susţinut prin motivele de apel.
Eventuala creştere a sporului de profitabilitate s-a produs numai ca efect al creşterii preţurilor carburanţilor, neavând nicio relevanţă construcţia autostrăzii.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi a schimbării în tot a sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În susţinerea motivului de recurs, pârâtul recurent a arătat că prin omologarea raportul de expertiză evaluator, instanţa de apel, a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 50/1991.
Astfel, valoarea platformei betonate, ce s-a aflat pe terenul supus exproprierii, a fost stabilită în mod nelegal plecând de la premisa lansată de comisia de experţi că procentul de ocupare a terenului era de 95 %, deşi la dosarul cauzei nu exista niciun document din care să rezulte că societatea L. avea dreptul sa edifice construcţii într-o asemenea manieră.
Deşi s-a dispus administrarea unei noi expertize evaluatorii pentru stabilirea valorii platformei betonate, şi această expertiză a plecat de la aceeaşi premisă, procentul de ocupare a terenului era de 95 %. Or, reclamanta nu a demonstrat nici în fata instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel că avea dreptul să construiască pe un procent de 95 % din terenul expropriat, ceea ce înseamnă ca aceasta construcţie a fost amplasată nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor din Legea nr. 50/1991.
Recursul declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA, va fi respins, ca nefondat, pentru considerentele următoare:
Reformarea unei hotărâri în recurs se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu şi pentru motive de netemeinicie.
Aşadar, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, la situaţia de fapt deja stabilită, urmează a fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinerile recurentului-pârât privind încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite” şi ”La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum şi instanța vor ţine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceștia”.
Prin critica formulată în recurs, în esenţă, pârâtul consideră că valoarea platformei betonate, a fost stabilită în mod nelegal, întrucât, deşi s-a efectuat o nouă expertiză, în stabilirea valorii acesteia, s-a pornit de la acelaşi procent de ocupare a terenului de 95 %, fără ca reclamanta să demonstreze că avea acest drept, ceea ce înseamnă că această construcţie a fost amplasată nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor din Legea nr. 50/1991.
Referitor la aspectul criticat, se constată că pârâtul prin motivele de apel formulate a solicitat depunerea autorizaţiei de construcţie nr. 273 din 4 decembrie 1997 şi încuviinţarea unei noi expertize care să stabilească valoarea reală a despăgubirilor cuvenite reclamantei prin dezafectarea platformei betonate, pentru ca în cazul în care procentul de 95 % nu se regăseşte în autorizaţie, valoarea să se stabilească prin noua expertiză.
Instanţa a încuviinţat proba solicitată de pârât şi prin raportul de expertiză tehnică, efectuat în această fază procesuală, ce a avut ca obiectiv la pct. B, aşa cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă de la 31 mai 2011, dată la care pârâtul a fost prezent prin apărător: stabilirea valorii platformei betonate, şi verificarea aspectului dacă platforma a fost efectuată cu depăşirea limitelor autorizaţiei de construire, situaţie în care valoarea se va determina în raport de suprafaţa legal betonată.
În concluziile la raport, experţi, au arătat că platforma nu a fost realizată cu depăşirea limitelor autorizaţiei de construcţie, deoarece din părţile laterale nu s-au primit reclamanţii de la vecini privind depăşirea hotarului dintre proprietăţi, iar în partea din faţa benzinăriei nu se puteau depăşi limitele din cauza vecinătăţilor cu obiectivul „lărgire şoseaua de centură”. Pârâtul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, iar cu privire la această situaţie, comisia de experţi a răspuns că: nu s-au avut în vedere simple supoziţii, ci documentele existente la data efectuării expertizei, puse la dispoziţie de reclamantă, adică autorizaţia de construire şi planul de situaţie valabil la data emiterii acesteia, staţia fiind edificată şi pusă în funcţiune de către altă societate comercială, şi vândută reclamantei.
În raportul de expertiză la care face referire pârâtul, comisia de experţii a menţionat că aria platformei betonate pentru care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, conform obiectivului stabilit de instanţă, este de 90 %.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului pârât, prin omologarea raportului de expertiză în care s-a stabilit valoarea platformei amplasată pe cele două parcele expropriate, instanţa de apel a făcut o legală aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu privire la daunele aduse proprietarului, astfel încât, criticile formulate pe acest aspect nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica conform căreia platforma betonată ar fi fost amplasată nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor din Legea nr. 50/1991, se constată că această critică nu a făcut obiectul judecăţii instanţelor anterioare, în fond şi apel, o astfel de apărare nefiind formulată prin întâmpinarea depusă la fond şi nici prin motivele de apel.
Conform art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului de faţă îl constituie decizia curţii de apel, şi cum această instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, critica formulată omisso medio în recurs nu poate fi analizată.
În consecinţă, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 335/ A din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 180/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 225/2015. Civil. Acţiune în revendicare.... → |
|---|
