ICCJ. Decizia nr. 2389/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2389/2015
Dosar nr. 11071/2/2010
Şedinţa publică din 28 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Fondul şi hotărârea instanţei de fond:
Reclamanţii U.V. şi U.T. şi I.M.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SNP P. SA, Baza de Aprovizionare Floreşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local Târgu Jiu, să se dispună anularea Deciziei nr. 245 din 13 septembrie 2004 şi să fie obligaţi pârâţii SNP P. SA şi Consiliul Local Târgu Jiu să le restituie în natură terenul situat în Târgu Jiu, B-dul M., nr. 46, iar în subsidiar să fie obligat statul la măsuri reparatorii în echivalent.
D.G.F.P. Gorj a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât acesta nu are calitate decât în situaţiile reglementate de art. 26 alin. (3) şi art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
SNP P. SA a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Gorj, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Bazei de Aprovizionare Floreşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 357 din 17 noiembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că sediul unităţii deţinătoare este în Bucureşti.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor U.T. şi U.T., având în vedere că aceştia nu au formulat notificare către SNP P. S.A, iar decizia contestată se referă doar la I.M.V. Prin aceeaşi încheiere a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Bazei de Aprovizionare Floreşti, reţinând că are calitate procesuală pasivă, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, doar unitatea deţinătoare, care a emis decizia contestată.
Prin Sentinţa civilă nr. 240 din 16 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Târgu Jiu şi a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu acesta. S-a respins contestaţia formulată de U.V. şi U.T. ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă. S-a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi cu Baza de Aprovizionare Floreşti ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins contestaţia formulată de I.M.V. ca neîntemeiată.
Tribunalul a reţinut că I.M.V. este moştenitoare a fostei proprietare R.P., care, prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 1929, a dobândit suprafaţa de 6600 mp, situată în Târgu Jiu, str. General Dragalina, fostă str. Transilvaniei. S-a reţinut ca aceeaşi autoare, prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 martie 1059 a înstrăinat către numiţii T.I. şi T.A., suprafaţa de 774 mp situată în Târgu Jiu, str. M. şi că, prin Decretul nr. 52/1960 s-a expropriat o suprafaţă de 7382 mp din str. 8 Mai - Aurel Vlaicu, de la R.N. şi P.
Având în vedere actele de stare civilă, de pe urma defunctei R.P. a rămas ca unică moştenitoare U.D., care, la rândul ei, a avut ca moştenitori pe I.M.V., U.V., U.T. şi U.A. - în prezent decedat, fiecăruia revenindu-i câte o cotă de 1/4 din moştenire.
Tribunalul a apreciat că decizia contestată, prin care s-a respins notificarea formulată de I.M.V. pentru nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită şi nedepunerea actelor doveditoare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, este legală întrucât reclamanta nu a dovedit că autoarea sa R.P. era proprietară la data preluării imobilului situat în B-dul M., nr. 46, Târgu Jiu, în suprafaţă de 7184 mp.
Apelul şi hotărârea instanţei de apel în primul ciclu procesual.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 174/5.03,2009, a admis apelul reclamantei I.M.V., acordându-i acesteia măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 7182 mp situat în Târgu Jiu, B-dul E.T. nr. 46, judeţul Gorj, în cuantum de 4.633.880 RON. S-au respins apelurile reclamanţilor U.T. şi U.V. şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că singura moştenitoare a defunctei R.P., care a formulat notificare pentru restituirea imobilului în litigiu este reclamanta I.M.V., efectul nedepunerii notificării de către ceilalţi doi reclamanţi fiind, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pierderea dreptului, care profita comoştenitoarei, conform art. 4 alin. (4).
În ceea ce priveşte apelul acesteia, Curtea a constatat că s-a dovedit identitatea dintre imobilul solicitat prin notificare şi cel deţinut de autoarea sa, din adresa Primăriei şi raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultând că imobilul se află în prezent pe str. E.T., la nr. 46, în Târgu Jiu.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 419 din 22 iunie 2009, a admis cererea reclamanţilor şi a completat dispozitivul Deciziei nr. 174/2009 în sensul că a schimbat sentinţa apelată, a admis contestaţia împotriva Deciziei nr. 247/2004 emisă de S.C. P. S.A şi a anulat această decizie.
Recursul şi hotărârea instanţei de recurs în primul ciclu procesual.
Împotriva deciziei au declarat, recurs pârâta S.C P. S.A, reclamanţii şi Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
La termenul din 01 iunie 2010, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 6958/1/2009, la Dosarul nr. 18675/2/2005.
Urmare a decesului recurentei reclamante I.M.V., la 27 ianuarie 2010, au fost introduşi în cauză moştenitorii acesteia I.F. şi C.I.C., conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 36 din 23 octombrie 2010.
Prin Decizia nr. 3379 din 01 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile, a casat deciziile recurate şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
S-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. ceea ce conduce la sancţiunea nulităţii hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, s-a constatat, faţa de faptul că reclamanta I.M.V. a solicitat prin cel de-al treilea capăt de cerere, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent de către Statul Român, că decizia recurată este nelegală, întrucât din dispozitivul acesteia rezultă că instanţa nu a analizat cererea de apei sub aspectul lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi nu a făcut distincţie între persoanele obligate la plata despăgubirilor.
S-a dat îndrumări instanţei de apel ca, în cadrul rejudecării, să dispună suplimentarea probatoriilor pentru identificarea imobilului şi stabilirea situaţiei juridice a acestuia.
Apelul şi hotărârea instanţei de apel în rejudecare.
Curtea a dispus administrarea probelor conform îndrumărilor deciziei de casare.
Instanţa de apel reţine că apelul formulat de I.M.V., continuat de moştenitorii acesteia, este fondat însă, în limitele ce se vor preciza în continuare, iar apelul formulat de reclamanţii U.T. şi U.V. este nefondat pentru următoarele considerente;
În ce priveşte critica vizând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Târgu Jiu, Curtea a reţinut, potrivit concluziilor expertizei topo, că terenul în litigiu nu se află în administrarea sau proprietatea Consiliului Local Târgu Jiu, aşa încât această parte nu are calitatea de unitate deţinătoare în sensul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Constatând lipsa identităţii între această parte şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, Curtea a apreciat că instanţa de fond a soluţionat în mod legal această excepţie.
Critica apelanţilor reclamanţi privind respingerea contestaţiei în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a fost găsită, de asemenea, nefondată.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele: calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana obligată în cadrul aceluiaşi raport juridic. Cum reclamanţii au investit instanţa cu o contestaţie împotriva Deciziei nr. 245 din 19 septembrie 2004 emisă de intimata pârâtă SC O.M.V. P. SA, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a terenului iar în subsidiar obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de măsuri reparatorii în echivalent iar prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit, în recurs în interesul legii, că în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin care se solicită obligarea Statului Român la acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, Curtea a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile litigiului dedus judecăţii şi, ca urmare, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură se acordă de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
Curtea a apreciat ca neîntemeiată şi critica referitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor U.V. şi U.T. în cadrul contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. A reţinut că reclamanţii U. nu au formulat notificare conform dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, numai reclamanta I.M.V. formulând notificarea, înregistrată sub nr. 151 din 14 august 2001. Împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi semnată de toţi reclamanţii sau că şi reclamanţii U. au acceptat succesiunea autoarei R.P., nu pot substitui lipsa notificării întrucât potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie, măsuri reparatorii sau prin echivalent.
Critica formulată de reclamanta I.M.V. (în prezent decedată) privind respingerea contestaţiei formulate în contradictoriu cu SC O.M.V.P. SA a fost găsită de instanţa de apel întemeiată. Instanţa reţine că la 16 octombrie 1926 s-a încheiat căsătoria dintre numiţii R.N. şi P.P. La 13 aprilie 1963, R.N. a decedat, iar la 12 februarie 1973 a decedat R.P. R.N. a avut un copil dintr-o căsătorie anterioară, P.D., căsătorită cu numitul U.I. (U.) la 03 noiembrie 1933. P.D. a moştenit atât pe R.N., cât şi pe R.P., conform certificatului de moştenitor nr. 484 din 21 iunie 1973. Din căsătoria încheiată între U.I. şi P.D. (U.) au rezultat 3 copii: U.V.P., U.T. şi U.M.V.. În urma căsătoriei cu I.F., U.M.V. şi-a schimbat numele în I.M.V. În ceea ce-l priveşte pe numitul R.N., se reţine ca s-a făcut dovada calităţii de moştenitor al acestuia prin retransmiterea moştenirii de la autoarea R.P., încât I.M.V. are calitatea de persoană îndreptăţită fiind şi moştenitor al defunctului R.N.
În ce priveşte susţinerea intimatei P. potrivit căreia nu s-ar face dovada că I.M.V. ar fi unica moştenitoare a numiţilor R.N. şi R.P., instanţa de apel reţine că în materia Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile dispoziţiile unanimităţii, care caracterizează acţiunea în revendicare şi că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire. Legea specială nu impune nici dezbaterea succesiunii, nici ieşirea din indiviziune, moştenitorii fiind repuşi de drept în termenul de acceptare prevăzut de art. 700 C. civ., singura condiţie impusă fiind aceea de a formula notificarea în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte identificarea terenului, Curtea a reţinut ca există identitate între terenul ce a fost proprietatea autorilor R.N. şi P., terenul ce face obiectul notificării şi terenul aflat în proprietatea intimatei O.M.V.P., potrivit lucrării de specialitate topografie efectuată de expertul A.D. şi vizată de O.C.P.I. Gorj ce a avut în vedere actele de proprietate prezentate de părţi, respectiv: certificatele de atestare a dreptului de proprietate seria M03/nr. 10468 din 25 septembrie 2006 şi nr. M03/nr. 8853 din 17 decembrie 2003 emise de Ministerul Economiei şi Comerţului; actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 63 din 04 ianuarie 1930; contractul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 304/1939; planul de situaţie a terenului proprietatea R.N. în suprafaţă de 744 mp situat în str. M., Târgu Jiu; certificat nr. 1918 din 16 decembrie 1958 al Secretariatului Tribunalului Raional Târgu Jiu; contractul de partaj voluntar nr. 1974/1966; extras din Decretul nr. 52/1960 anexa nr. 1 - cuprinzând Baza Tubulară Târgu Jiu şi suprafeţele expropriate; planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu numărul cadastral 8453 situat în str. E.T., nr. 46, planurile de situaţie aferente certificatelor de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991; istoricul impunerilor. Expertul a concluzionat că în anul 1958 R.N. deţinea. suprafaţa de 9171 mp, după vânzarea suprafeţei de 744 mp a rămas cu suprafaţa de 8427 mp, menţionată ca suprafaţă impozitată în anul 1959 iar prin exproprierea prin Decretul nr. 52/1960 a suprafeţei de 7182 mp rămâne cu suprafaţa de 178 mp, menţionată ca suprafaţă impozitată în anul 1960. Expertul a mai stabilit că suprafaţa de 7182 mp expropriată, conform măsurătorilor efectuate fiind în prezent de 6826 mp face parte, se suprapune peste suprafaţa de teren de 44.343 mp proprietatea intimatei pârâte O.M.V.P. SA, ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 10468 din 25 septembrie 2006 situat în str. E.T., nr. 46 .
Faţă de aceste constatări, Curtea reţine că apelanţii reclamanţi, în calitate de moştenitori ai notificatoarei I.M.V., au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi întrucât I.M.V. a fost singura moştenitoare care a formulat notificare, reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) în sensul că de cotele celorlalţi moştenitori legali sau testamentari care nu au urmat procedura specială vor profila ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
În ceea ce priveşte modalitatea de restituire, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt: pe terenul în litigiu se află construcţia - sediu administrativ, având infrastructura realizată din fundaţii continue din beton armat, construită în anii 1991 - 2005; spaţiu de depozitare alcătuit din 30 de rânduri a câte 15 stâlpi construiţi în 1962; clădire cu destinaţie de vestiare cu fundaţie din beton armat, construită în 1962 şi modernizată în 2002; Clădire WC - aflată în stare de uzură avansată şi neutilizabilă în prezent, construită în 1962; rezervor mobil - construcţie metalică amplasată pe un eşafodaj metalic, fără fundaţie, construit în anul 1980.
Referitor la autorizaţiile ce au stat la baza edificării acestor construcţii, experţii au precizat că intimata pârâtă a depus următoarele: autorizaţie de construire nr. 1067/2007 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru executarea lucrărilor de construire - branşament gaze pentru întreg imobilul în litigiu şi proces verbal de recepţie finală nr. 1767 din 11 iunie 2009; proces-verbal de recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor electrice exterioare din care fac parte cei 5 stâlpi de iluminat; proces-verbal de recepţie nr. 3285 din 16 decembrie 2009 - Repartiţie Reţea Apă Depozit Târgu Jiu.
S-a mai reţinut că imobilul este afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv suprafaţa de 1866 afectată de construcţii, suprafaţa de 3449 mp ocupată de postamente depozitare, suprafaţa de 621 mp afectată de funcţionarea podului rulant, suprafaţa de 331 mp liberă de construcţii dar afectată de drum acces betonat, suprafaţa de 559 mp afectată de construcţie vestiar şi rezervor apă. Aşadar, a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevăd că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Faţă de aceste considerente, Curtea a respins apelul reclamanţilor U.V. şi U.T., a admis apelul reclamanţilor C.(I.)C. şi I.F., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a admis contestaţia formulată de reclamanţii C.(I.)C. şi I.F. (moştenitorii lui I.M.V.) în contradictoriu cu intimata pârâtă O.M.V.P. SA. A anulat Decizia nr. 247 din 13 septembrie 2004 emisă de SNP P. S.A. Bucureşti, fiind obligată pârâta să emită decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr.165/2013 cu modificările ulterioare.
Recursul şi considerentele instanţei de recurs în al doilea ciclu procesual.
Împotriva Deciziei nr. 175A din 30 martie 2015 a declarat recurs pârâtul SC O.M.V.P. S.A, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, solicitând modificarea soluţiei şi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de I.M.V., respectiv de către moştenitorii acesteia.
Recurenta susţine că Decizia civilă nr. 175 A/2015 este lipsită de temei legal deoarece soluţia pronunţată de instanţa de apei se bazează pe situaţia neclară referitoare la identitatea imobilului notificat, imobilul supus expertizării şi imobilul pentru care Instanţa de apel acordă reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr. 165/2013.
Din aceasta perspectivă, susţine că reclamanta I.M.V. a solicitat prin notificarea nr. 151 din 14 august 2001, "contravaloarea suprafeţei de teren de 7184 mp care se află pe raza Municipiului Târgu Jiu, respectiv, B-dul M. nr. 46, şi care în prezent este folosita de Agenţia de Aprovizionare, fiind curtea întreprinderii sau despăgubiri în cuantum de 3 miliarde vechi pentru ca terenul este ocupat."
Curtea de Apel Bucureşti nu a clarificat câte terenuri au avui în proprietate autorii reclamantei, câte au fost preluate abuziv de către stat şi în baza căror acte normative, câte au fost restituite moştenitorilor acesteia şi care dintre cele trei terenuri este unul şi acelaşi cu cel notificat, situat în Târgu Jiu, str. M., nr. 46, dacă această stradă este actuala str. E.T., nr. 46, sau nu.
Învederează că notificatoarea, pentru a face dovada dreptului de proprietate, avea obligaţia conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, să depună în procedura administrativă sau la dosarul cauzei în fond, acte de proprietate al autorilor acesteia asupra terenului solicitat prin notificare, adică pentru terenul din Târgu Jiu, str. M., nr. 46; acte de proprietate pentru terenul din str. 8 Mai - Aurel Vlaicu; acte din care să rezulte că terenul dobândit de autoarea acesteia în anul 1929 în suprafaţă de 6600 mp situat în str. General Dragalina, fosta str. Transilvaniei este unul şi acelaşi cu terenul din str. M., nr. 46; acte doveditoare din care să rezulte că terenul situat în str. M., nr. 46, str. 8 Mai - Aurel Vlaicu, str. General Dragalina şi str. E.T., nr. 46. este sau nu, unul şi acelaşi teren cu cel notificat. Acte din care să rezulte dovada identităţii acestor terenuri sau a identităţii în timp a acestor străzi, adică a istoricului de rol stradal, nomenclatura stradală şi numere poştale.
Astfel instanţa de apel nu poate dispune anularea Deciziei nr. 247 din 13 septembrie 2004 emisă de O.M.V.P. SA şi nu poate obliga la emiterea unei alte decizii cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafaţa de 6826 mp, situat în str. Ecaterina Teodoriu, nr. 46, Târgu Jiu, în lipsa clarificării aspectelor prezentate mai sus.
Consideră că hotărârea este nelegală şi din cauza faptului că instanţa de apel s-a bazat numai pe concluziile experţilor, care la rândul lor nu au depus documente sau alte înscrisuri cu care să susţină concluziile lor.
Nu s-a depus întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Curtea apreciază că soluţia recurată nu este lipsită de temei legal, bazându-se pe o situaţie complet şi corect stabilită privitor la identificarea imobilului pentru care s-a făcut notificarea, identitatea acestuia cu cel expropriat şi cu cel deţinut de recurentă, precum şi cu privire la calitatea reclamantei I.M.V. de persoană îndreptăţită la retrocedare, pentru care instanţa de apel acordat măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legilor nr. 10/2001 şi nr. 165/2013.
Reclamanta I.M.V. a solicitat, prin notificarea nr. 151 din 14 august 2001, retrocedarea suprafeţei de teren de 7184 mp situată în Târgu Jiu, B-dul M., nr. 46, în prezent folosită de Agenţia de Aprovizionare (curtea întreprinderii).
Instanţa de apel nu avea de clarificat câte terenuri au avut în proprietate autorii reclamantei, câte au fost preluate abuziv de stat, în baza căror acte normative şi câte au fost retrocedate, acest lucru neavând nici o relevantă, faţă de faptul că legea nu limitează numărul retrocedărilor. Instanţa avea de verificat doar dacă este identitate între imobilul ce face obiectul notificării, imobilul ce este deţinut de recurentă ca entitate deţinătoare şi dacă acesta a aparţinut autorilor reclamantei care a formulat notificarea.
Curtea reţine că instanţa de apel în rejudecare, urmând întocmai îndrumările Deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3379 din 1 iunie 2010, a administrat toate probele necesare şi utile pentru a identifica terenul, expertizele administrate, ţinând seama de toate înscrisurile depuse, tăcând o identificare completă a terenului în litigiu, stabilind că terenul aparţinând autorilor reclamantei, preluat de stat în baza Decretului nr. 52/1969, se află în prezent în posesia pârâtei, fiind situat în Târgu Jiu, str. M., nr. 46, actual Str. E.T., nr. 46. Faptul că aceste probe nu au fost administrate complet în etapa administrativă sau în faţa instanţei de fond nu înlătură posibilitatea administrării lor în faţa instanţei de apel, dat fiind caracterul devolutiv al apelului şi mai ales în condiţiile în care instanţa de apel trebuia să administreze aceste probe, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.
Expertiza topo efectuată în apei de expertul A.D., care în privinţa constatărilor se corelează şi cu expertiza în construcţii administrată, care a avut ca scop să determine dacă restituirea se poate face în natură sau în echivalent, a stabilit cu exactitate identitatea între imobilul ce a aparţinut autorilor reclamantei, imobilul deţinut de pârâtă şi cel ce face obiectul notificării, cu toate modificările de nume de străzi intervenite în timp, la baza concluziilor expertizei stând atât actele de proprietate depuse, cât şi schiţele cadastrale şi evidenţele fiscale de impozitare cercetate. De altfel, expertul topo a şi răspuns argumentat obiecţiunilor părţii privitoare la acest aspect arătând că terenul a fost delimitat pe schiţele anexe prin indicarea punctelor, iar expertiza topo a fost avizată de Oficiul de cadastru care a confirmat realitatea celor constate. Faptul că nu s-a administrat şi proba cu certificat de nomenclatură stradală nu înlătură caracterul neîndoielnic la situaţiei de fapt stabilite. Pe de altă parte, recurenta nu face dovada că situaţia reală este alta decât cea stabilită de experţi, deşi sarcina probei îi revine celui ce face o susţinere în faţa judecăţii, potrivit art. 1169 C. civ. de la 1864.
Situaţia de fapt fiind corect şi complet stabilită, soluţia instanţei de apel este legală. Soluţia s-a bazat atât pe expertize cât şi pe celelalte probe cu înscrisuri administrate, ele fiind enumerate pe larg în considerentele hotărârii la paginile 8-10, aceste probe fiind luate în considerare atât de către expert cât şi de către instanţă.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că soluţia recurată este legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. de la 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC O.M.V.P. SA (SC P. SA), împotriva Deciziei nr. 175A din 30 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2384/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2355/2015. Civil → |
|---|
