ICCJ. Decizia nr. 2711/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2711/2015
Dosar nr. 4284/120/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 26 noiembrie 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. 25/109/2015 din 05 ianuarie 2015, reclamantele V.A.C. şi P.S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 până la zi, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
Prin sentinţa civilă nr. 1073 din 12 mai 2015, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
În pronunţarea acestei soluţii, Tribunalul Argeş a reţinut că reclamantele fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa, nefiindu-le aplicabile dispoziţiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., astfel că în cauză nu poate funcţiona competenţa alternativă instituită de art. 127 C. proc. civ., ci cea exclusivă prevăzută de art. 269 C. muncii.
Astfel învestit, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1588 din 21 octombrie 2015, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut următoarele considerente:
Cele două reclamante deţin calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi, respectiv grefier la acelaşi Parchet.
Potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător şi în cazul procurorului, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Cum în cauză este vorba de două reclamante având funcţiile de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi grefier la aceeaşi instituţie, în cauză, competenţa soluţionării litigiului de muncă drepturi salariale aparţine unei instanţe de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel învecinată cu Curtea de Apel Ploieşti, în speţă Tribunalul Argeş din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti.
Pentru considerentele ce preced, aplicând dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., instanţa apreciază că se impune admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă la 26 noiembrie 2015, Înalta Curte va constata că, în cauză, competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa, pentru considerentele ce succed:
În judecarea conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Argeş la 5 ianuarie 2015, reclamantele au învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, anterior menţionat.
Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă aceasta este cea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.
Caracterul facultativ este dat de calitatea reclamanţilor care ocupă, potrivit textului de lege invocat, funcţiile de judecător, procuror, asistent judiciar şi grefier în cadrul instanţelor din circumscripţia instanţei competente teritorial.
Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripţie îşi desfăşoară activitatea magistratul reclamant, ci are înţelesul de instanţa judecătorească la care acesta funcţionează efectiv.
Din lucrările şi actele dosarului, precum şi din nota telefonică din 24 noiembrie 2015 se constată că, la data formulării cererii introductive, respectiv 05 ianuarie 2015, reclamanta V.A.C. îşi desfăşura activitatea ca procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, iar reclamanta P.S.A. era angajată ca personal de specialitate în aceeaşi instituţie, situaţie menţinută şi în prezent.
Întrucât reclamantele funcţionează ca procuror, respectiv personal de specialitate în cadrul D.I.I.C.O.T. – structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de la care a operat declinarea de competenţă nu reprezintă instanţa unde acestea îşi „desfăşoară efectiv activitatea" potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.
Aşa fiind, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., dispoziţii speciale, de strictă interpretare, care reglementează expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea magistratul ce are calitatea de reclamant şi, faţă de dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că, în primă instanţă, conflictele individuale de muncă se soluţionează de tribunal, în cauză se reţine competenţa de soluţionare a Tribunalului Dâmboviţa, instanţă competentă atât din punct de vedere material cât şi teritorial, reclamantele având stabilit domiciliul ales în circumscripţia acestei instanţe.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2716/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2704/2015. Civil → |
|---|
