ICCJ. Decizia nr. 2731/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2731/2015
Dosar nr. 9063/176/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 noiembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, Ia data de 06 noiembrie 2014, reclamantul P.G.l. a chemat în judecată pe pârâta P.A., solicitând;
- desfacerea căsătoriei încheiată cu aceasta, la data de 23 septembrie 2007, în faţa reprezentantului oraşului Zlatna;
- stabilirea locuinţei minorului P.R.A., rezultat din căsătoria părţilor la locuinţa sa, cu exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi;
- obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului, în cuantum de ¼ din veniturile lunare ale acesteia;
- revenirea pârâtei la numele de T. purtat anterior căsătoriei.
Prin sentinţa civilă nr. 1190 din 13 mai 2015, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Alba Iulia a reţinut că, întrucât din înscrisurilor depuse la dosar, ultima locuinţa comună a soţilor a fost în Spania şi că nici una dintre părţi nu mai are locuinţa în ţară, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 914 alin. (2) teza II C. proc. civ. potrivit cărora în lipsa unui acord al părţilor cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
S-a mai reţinut că deşi reclamantul a depus la dosar o convenţie pe care părţile au încheiat-o la data de 29 octombrie 2014, acesteia nu îi pot fi recunoscute efectele prevăzute de art. 915 alin. (2) prima teză C. proc. civ. în legătură cu alegerea instanţei, întrucât din modul de redactare al textului, coroborat cu art. 930 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că alegerea instanţei poate avea loc doar în situaţia cererilor de divorţ prin acordul părţilor, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
La rândul său, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6648 din 24 septembrie 2015, a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., competenţa Judecătoriei sectorului 5 este subsidiară, devenind aplicabilă doar dacă nu există nici un fel de convenţie între părţi pentru a alege o altă judecătorie din România.
S-a reţinut că în cauză, prin Convenţia încheiată la data de 29 octombrie 2014, ambele părţi au declarat că sunt de acord ca divorţul şi cererile accesorii să fie judecate de către Judecătoria Alba Iulia.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, a apreciat, contrar primei instanţe sesizate, că manifestările de voinţă ale părţilor în sensul alegerii de comun acord a instanţei competente sunt perfect valabile, legiuitorul nefăcând nicio distincţie cu privire la modalitatea de desfacere a căsătoriei.
S-a apreciat că dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. fac vorbire de posibilitatea părţilor de „a conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie", iar din interpretarea acestei sintagme nu se poate deduce că numai în caz de cerere comună părţile au posibilitatea alegerii instanţei competente. De altfel, s-a apreciat că dispoziţiile legale.
În discuţie nu stabilesc necesitatea unui acord expres sau comun de alegere a instanţei competente şi nici în C. civ. nu există menţiuni referitoare la forma acordului în cazul alegerii instanţei competente (cum a procedat, de exemplu, în cazul acordului prevăzut pentru alegerea legii aplicabile desfacerii căsătoriei - art. 2599 C. civ.), astfel că acest acord ar putea rezulta, de exemplu, din faptul că pârâtul depune întâmpinare şi nu invocă excepţia necompetenţei teritoriale sau pârâtul poate menţiona în procura dată mandatarului că este de acord ca cererea de divorţ să fie soluţionată de instanţa pe care a învestit-o reclamantul.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba lulia, Ia data de 6 noiembrie 2014, reclamantul P.G.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.A. desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, precum şi soluţionarea capetelor de cerere accesorii.
Astfel cum au reţinut ambele instanţe în conflict, ultima locuinţă comună a soţilor a fost pe teritoriul Spaniei, iar la data introducerii acţiunii de divorţ, nici reclamantul şi nici pârâta nu mai aveau locumţa în România.
Potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorţ fiind de competenţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Această dispoziţie legală consacră posibilitatea alegerii de către părţi a instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cererea de divorţ, în ipoteza expres arătată de către legiuitor, respectiv aceea în care niciuna dintre părţi nu are locuinţa în România la data formulării cererii.
Norma specială în discuţie se aplică atât în cazul divorţului remediu (prin acordul soţilor ori din motive de sănătate) reglementat de art. 929 - 933 C. proc. civ., cât şi al divorţului din culpa soţilor reglementat de art. 934 - 935 C. proc. civ., deoarece este plasată în cadrul dispoziţiilor comune procedurii divorţului.
Ca atare, indiferent de forma aleasă pentru desfacerea căsătoriei prin divorţ, urmează a se verifica dacă, în ipoteza arătată, părţile au convenit în privinţa instanţei competente, deoarece numai în cazul contrar, competenţa soluţionării cererii de divorţ aparţine Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
În cauză, se reţine că la dosarul Judecătoriei Alba Iulia se află convenţia încheiată la data de 29 octombrie 2014, formulată anterior introducerii cererii de divorţ (Ia 06 noiembrie 2014), prin care atât reclamantul, cât şi pârâta şi-au manifestat voinţa ca divorţul şi cererile accesorii să fie judecate de către Judecătoria Alba Iulia.
Art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu prevede vreo cerinţă, de fond sau de formă, pentru ca manifestarea de voinţă a părţilor să producă efectele preconizate de legiuitor.
Drept urmare, sunt aplicabile pe acest aspect prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. privind alegerea de competenţă, de la care art. 915 alin. (2) derogă expres doar în privinţa condiţiei ca instanţa aleasă de părţi să nu fie necompetentă absolut, din moment ce este posibilă alegerea de competenţă într-un litigiu privitor la persoane, în timp ce art. 126 alin. (1) prevede explicit că o asemenea convenţie a părţilor este admisibilă numai în litigii referitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot dispune şi, în aceste cazuri, doar dacă nu este vorba despre o competenţă teritorială exclusivă.
Astfel, pentru ca alegerea de competenţă să producă efectul extinderii competenţei în favoarea instanţei alese de părţi, este necesar ca înţelegerea părţilor să fie încheiată în scris (când a fost perfectată anterior formulării cererii de divorţ, precum în cauză) şi să fie expresă, în sensul ca din cuprinsul său să rezulte explicit opţiunea pentru o anumită instanţă, iar aceasta să fie determinată în chiar cuprinsul convenţiei.
Aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză, din convenţia scrisă şi semnata de ambele părţi, depusă la dosar, rezultând că părţile au convenit ca cererea de divorţ, precum şi cererile accesorii acesteia, să fie soluţionate de Judecătoria Alba Iulia.
Manifestarea de voinţă a pârâtei în sensul alegerii de comun acord cu reclamantul a instanţei competente să soluţioneze cererea de divorţ nu poate fi contestată, având în vedere că, din analiza actelor din dosar, rezultă că aceeaşi semnătură a pârâtei se regăseşte şi pe dovezile de primire a scrisorilor recomandate de trimitere a actelor procedurale efectuate de Judecătoria Alba Iulia, respectiv a adresei privind depunerea întâmpinării şi a citaţiei pentru primul termen de judecată fixat.
Cum, în cauză, părţile şi-au manifestat acordul de voinţă pentru alegerea instanţei competente să judece divorţul prin convenţia încheiată la data de 29 octombrie 2014, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba lulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba lulia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 27 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2730/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2732/2015. Civil → |
|---|
