ICCJ. Decizia nr. 2732/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2732/2015
Dosar nr. 672/4/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 noiembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, la data de 13 ianuarie 2015, reclamanta E.V. a chemat în judecată pe pârâtul N.D., solicitând exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului N.A.V., rezultat din relaţia de concubinaj a părţilor, în comun de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorului la mamă şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere.
Prin sentinţa nr. 6566 din 20 mai 2015, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
S-a reţinut că dispoziţiile legale sus-menţionate prin care se stabileşte competenţa teritorială în materia unei pricini referitoare la persoane sunt imperative, aspect dedus din interpretarea per a contrario a art 126 C. proc. civ. care prevede că părţile pot conveni, în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă,
Instanţa a reţinut că în cauză fiind vorba despre o pricină care nu se referă la bunuri sau la drepturi de care părţile pot să dispună, normele care stabilesc instanţa competentă din punct de vedere teritorial sunt de ordine publică, competenţa teritorială fiind absolută.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză întrucât nu se aplică în cazul oricărei cereri date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, ci numai celor privind ocrotirea persoanei fizice, respectiv celor prevăzute de Titlul III, intitulat „Ocrotirea persoanei fizice", al Cărţii I, „Despre persoane", C. civ.
Prin sentinţa nr. 594 din 15 octombrie 2015, Judecătoria Moreni, a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, în cauză, competenţa se determină în baza art. 114 alin. (1) C. proc. civ., fiind în prezenţa unei cereri privind ocrotirea persoanelor fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi familie.
Astfel, s-a arătat că deşi este aşezat printre normele care instituie competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, art. 114 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte în realitate o competenţă exclusivă în materia litigiilor de familie, în favoarea instanţei de la domiciliu persoanei ocrotite.
Având în vedere că în cauză locuinţa statornică a minorului este în municipiul Bucureşti, acolo unde acesta locuieşte cu mama sa, în aplicarea dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., Judecătoria Moreni a reţinut că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă a soluţiona cauza de faţă este Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Dezînvestirea reciprocă a instanţelor aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite, respectiv norma de competenţă de drept comun din art. 107 C. proc. civ. şi cea din art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Cererea de chemare în judecată are drept obiect exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului din afara căsătoriei, în comun de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorului la marnă şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competenţa teritorială în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi familie, derogând, în virtutea domeniului limitat de aplicare, de la regula generală instituită prin art. 107 C. proc. civ.
Din conţinutul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., rezultă două cerinţe de aplicare a normei, anume să fie vorba despre cereri vizând ocrotirea persoanei fizice, iar cererile cu acest obiect să fie date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi familie.
Cât priveşte prima condiţie, este relevant art. 106 C. civ., potrivit căruia „Ocrotirea minorului se realizează: prin părinţi; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege".
Chiar dacă denumirea „Ocrotirea persoanei fizice" reflectă un titlu din Cartea I „Despre persoane" a C. civ. (art. 104 - 186), ceea ce ar putea limita domeniul de aplicare al art. 114 alin. (1) C. proc. civ. doar la cererile din acel titlu, includerea explicită în enumerarea din art. 106 C. civ., menţionată anterior, a măsurilor de ocrotire a minorului prin părinţi în sfera măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, justifică aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ. şi în cazul cererilor având ca obiect ocrotirea minorului prin părinţi.
Şi cea de-a doua condiţie de aplicare a normei de competenţă este îndeplinită, deoarece, în conformitate cu art. 265 C. civ., ce face parte din Cartea a II-a „Despre familie", „Toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi (...) sunt de competenţa instanţei de tutelă". Aşadar, măsurile de ocrotire a minorului prin părinţi, inclusiv cele privind exercitarea autorităţii părinteşti, se adoptă de către instanţa de tutelă competentă potrivit legii.
În consecinţă, în aplicarea art 114 alin. (1) C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată din prezenta cauză aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, şi nu instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului, astfel cum prevede regula generală din art. 107 C. proc. civ.
Cum la data sesizării instanţei, domiciliul persoanei ocrotite, respectiv al minorului rezultat din convieţuirea părţilor, se afla în Bucureşti, sectorul 4, conform anchetei sociale efectuate de către Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei sectorului 4 Bucureşti, urmează a fi stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2731/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2733/2015. Civil → |
|---|
