ICCJ. Decizia nr. 2750/2015. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2750/2015
Dosar nr. 7540/740/2012
Şedinţa publică din 3 decembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria sub nr. 7540/740/2012, reclamantul B.T. a chemat în judecată pe pârâtul D.A. pentru revendicare imobiliară, restabilire de hotar şi ridicare de construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 3939 din 04 decembrie 2014 Judecătoria Alexandria a constatat perimată acţiunea.
Prin decizia civilă nr. 50 din 13 martie 2015 Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a anulat recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva sentinţei civile nr. 3939 din 04 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Alexandria, ca insuficient timbrat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că recurentul-reclamant B.T. a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON însă nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală stabilită în sarcina sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul B.T.
Prin decizia civilă nr. 256 A din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul, ca inadmisibil.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că, declarând apel împotriva unei hotărâri judecătoreşti ce a făcut obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, cu încălcarea principiului legalităţii căii de atac, apelantul-reclamant nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a căilor de atac.
Înalta Curte, la termenul din 03 decembrie 2015, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
În speţă, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit art 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
De asemenea, au acest caracter, irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluţionată prin reţinerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.
Or, aşa cum s-a menţionat anterior, cu referire la dispoziţiile procedurale care circumstanţiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. (2) C. proc. civ. „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", iar, în speţă, reclamantul a exercitat această cale de atac anterior, prin decizia civilă nr. 50 din 13 martie 2015 Tribunalul Teleorman, secţia civilă, fiind anulat recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva sentinţei civile nr. 3939 din 04 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Alexandria, ca insuficient timbrat. Mai mult, prin decizia civilă nr. 256 A din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 50 din 13 martie 2015 Tribunalul Teleorman, secţia civilă.
Or, intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.
La aceeaşi concluzie conduce şi coroborarea dispoziţiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.
Prin urmare, reţinându-se că decizia civilă nr. 256 A din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este irevocabilă, aceasta nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva deciziei nr. 256 A din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 11134/3/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 2746/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2751/2015. Civil → |
---|