ICCJ. Decizia nr. 2761/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2761/2015
Dosar nr. 813/90/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 3 decembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 813/90/2015, reclamanţii A.S., A.D., C.L.C., C.G., M.M., P.V., P.M., I.M., I.C., P.G.A., D.M.M., R.V.V., R.D., C.A.M., S.M., I.A., H.D., H.C., toţi cu domiciliul procedural ales la sediul Judecătoriei Urziceni, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea De Apel Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 până la zi, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective; obligarea pârâţilor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01 ianuarie 2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În şedinţa publică din data de 15 septembrie 2015, instanţa a rămas în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 1146 din 15 septembrie 2015, Tribunalul Vâlcea a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
În esenţă, s-a reţinut faptul că obiectul cauzei este un litigiu de muncă, fiind aplicabile, din punct de vedere al competenţei, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.
Faţă de aceste prevederi legale, având în vedere că reclamanţii au domiciliul şi locul de muncă în judeţul Ialomiţa, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Ialomiţa, iar nu Tribunalul Vâlcea.
Sub aspectul competenţei, instanţa a considerat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., nu îşi găsesc aplicarea în prezenta cauză, întrucât reclamanţii nu au calitatea de judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri la instanţa sau pe lângă instanţa în competenţa căreia intră soluţionarea prezentei cauze, respectiv la Tribunalul Ialomiţa, ci, aşa cum a rezultat din conţinutul cererii de chemare în judecată, la o altă instanţă - Judecătoria Urziceni.
Prin sentinţa civilă nr. 1467F din 09 noiembrie 2015, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constat ivit un conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Ia instanţa supremă în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., prevederi care vizează nu numai instanţa la care funcţionează reclamanţii, ci şi curtea de apel în circumscripţia căreia se află această instanţă.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va constata ca, în cauză, competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Ialomiţa, pentru considerentele ce succed:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanţii - grefieri, aprozi, şoferi în cadrul Judecătoriei Urziceni, au învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul sau locul de muncă reclamanţii, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Urziceni, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., dispoziţii speciale, de strictă interpretare, care reglementează expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea magistratul sau grefierul ce are calitatea de reclamant.
Această competenţă, reglementată de alin. (1) şi (3) din art. 127 C. proc. civ. este de ordine publică, astfel că, în cazul în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, într-o cerere de competenţa instanţei unde îşi desfăşoară activitatea, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanţele arătate în text.
Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competenţa instanţei la care îşi deslaşoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripţie îşi desfăşoară activitatea reclamantul, ci are înţelesul de instanţa judecătorească la care acesta funcţionează efectiv.
În speţă, având în vedere că reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Ialomiţa, ci la Judecătoria Urziceni, iar o parte din aceştia sunt aprod sau şoferi, nu sunt întrunite cerinţele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluţionarea cererii este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul procesual ales şi locul de muncă reclamanţii, respectiv Tribunalul Ialomiţa.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2757/2015. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2762/2015. Civil → |
|---|
