ICCJ. Decizia nr. 2762/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2762/2015
Dosar nr. 3965/222/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 3 decembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Dohoroi la data de 14 noiembrie 2014, sub numărul de dosar 3965/222/2014, reclamanţii I.M.C. şi SC A. SRL au chemat în judecată pe pârâta SC M. SA solicitând ca instanţa să oblige pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 190.000 RON reprezentând daune interese, cu cheltuieli de judecată, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ.
În motivare, s-a arătat, în esenţă, că, în calitate de proprietară a suprafeţei de 151.700 m.p., teren arabil situat în V.C., jud. Botoşani, societatea SC A. SRL a arendat terenul ce face obiectul litigiului către I.M.C. După identificarea terenului şi preluarea lui în arendă, acesta a înscris potrivit dispoziţiilor legale documentele la A.P.I.A. În anul 2012, când arendaşul s-a dus să execute lucrările agricole propuse, terenul fusese deja arat şi cultivat cu porumb, iar pentru că nu a reuşit să identifice persoana fizică sau juridică ce deţine terenul, s-a adresat A.P.I.A., pentru a afla posesorul.
În primăvara anului 2013, a aflat, din nou, că terenul era cultivat, iar cu ocazia deplasării la faţa locului, a aflat că uzurpatorul dreptului de folosinţă era SC M. SA, fiind astfel sesizat arendatorul, adică SC A. SRL, pentru imposibilitatea exploatării terenului.
În toamna anului 2013, după ce pârâta şi-a cules întreaga recoltă de sfeclă de zahăr, I.M. - arendaş, a arat în vederea cultivării de soia, iar în primăvara anului 2014 a constatat că pârâta a cultivat terenul cu porumb, fără vreo înştiinţare prealabilă.
În concluzie, reclamanţii au arătat că, pentru încălcarea evidenta a dreptului de folosinţă asupra terenului arabil de către SC M. SA, solicită obligarea acestei pârâte la plata de daune în cuantum de 190.000 RON.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, arătând că sediul social al societăţii M. SA este în mun. Roman, jud. Neamţ, iar cererile de chemare în judecată, conform art. 107 C. proc. civ., se introduc la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, instanţa competentă fiind Judecătoria Roman.
Prin sentinţa civilă nr. 717 din 02 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Dohoroi în Dosarul nr. 3965/222/2014, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, instanţa reţinând că litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect obligarea o acţiune în răspundere civilă delictuală.
Prin sentinţa civilă nr. 2666 din 15 octombrie 2015, Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dorohoi şi, constatându-se ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, dar şi prin răspunsul la întâmpinare, reclamanţii au precizat, în mod clar, că temeiul de drept în baza căruia au înţeles să-şi întemeieze prezenta cerere este cel al răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1357 C. civ.
Or, potrivit art. 107 C. proc. civ. raportat la art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în cazul acţiunilor având ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale, legiuitorul a prevăzut în favoarea reclamantului, a posibilităţii alegerii alternative de competenţe, fiind legal competentă atât instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, cât şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă, iar posibilitatea alegerii instanţei competente revine reclamantului, acesta fiind cei care investeşte instanţa cu cererea de chemare în judecată.
Cum reclamantul a introdus acţiunea pe rolul Judecătoriei Dorohoi, aceasta e instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că, în cauză, competenţa soluţionării cauzei revine Judecătoriei Dorohoi, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Dorohoi, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 190.000 RON reprezentând daune interese, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.
În speţă, Judecătoria Dorohoi a apreciat că obiectul cauzei nu îl constituie o acţiune în răspundere civilă delictuală, însă nu apus în discuţia părţilor acest aspect, ceea ce conduce la o încălcare a principiului disponibilităţii.
Conform dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.
În speţă, reclamanţii invocă întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, indicând dispoziţiile art. 1357 C. civ., ceea ce determină incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Conform acestor dispoziţii, în afară de instanţa de domiciliu a pârâtului, mai este competentă instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
În aplicarea prevederilor mai sus citate, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă, între instanţa domiciliului pârâtului, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi instanţa în raza căreia s-a produs prejudiciul. Toate aceste instanţe sunt deopotrivă competente să judece pricina.
Or, reclamanţii au pretins săvârşirea faptului ilicit şi producerea prejudiciului pe raza Judecătoriei Dorohoi, terenul arabil aflându-se în extravilanul satului V.C., jud. Botoşani.
Pe de o parte, Judecătoria Dorohoi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza în ipotezele prevăzute de competenţa alternativă reglementată de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Pe de altă parte, reclamanţii au introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Dorohoi şi, prin alegerea astfel făcută, această instanţă a devenit competentă teritorial să judece litigiul cu care a fost învestită, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ.
Prin urmare, faţă de cele de mai sus arătate, având în vedere că în speţă este vorba de o competenţă alternativă, alegerea instanţei dintre cele competente aparţinând reclamantului, precum şi calificarea cererii de chemare în judecată, formulată de către reclamanţi, în lipsa punerii în discuţie şi a modificării cererii de chemare în judecată din partea acestora, Judecătoria Dohoroi este competentă potrivit dispoziţiilor art. 313 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., să judece prezenta cerere de chemare în judecată, aceasta fiind investită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, locul săvârşirii faptei ilicite, astfel cum a fost indicat de către reclamanţi, situându-se în circumscripţia Judecătoriei Dohoroi.
Faţă de considerentele reţinute, soluţionarea pricinii este de competenţa Judecătoriei Dorohoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dorohoi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2761/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2763/2015. Civil → |
|---|
