ICCJ. Decizia nr. 2763/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2763/2015
Dosar nr. 2046/3/2015
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 3 decembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, Ia data de 22 ianuarie 2015, sub nr. 2046/3/2015, contestatoarea F.F.M., în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestaţie împotriva deciziei de validare parţială nr. 2128 din 10 noiembrie 2014, emisă de intimată, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de validare totală, în sensul acordării de despăgubiri integrale în Dosarul nr. 51338/CC din 11 aprilie 2012, constituit în baza dispoziţiei nr. 1780 din 10 martie 209, emise de Primarul Municipiului Cluj Napoca, în favoarea reclamantei şi a a numitului O.P.J.F., pentru imobilul situat în mun. Cluj - Napoca, str. P. nr. 227 (actualmente Bd. N.T.), format din teren în suprafaţa de 5875 mp şi construcţie demolată de 151 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 621 din 14 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2046/3/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-au reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei de validare parţială nr. 2128/2014 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
Potrivit actelor dosarului, s-a formulat cerere de acordare despăgubiri pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. P. nr. 227, prin notificare, iar primarul municipiului CIuj-Napoca, prin dispoziţia nr. 1780 din 10 martie 2009 a propus acordarea măsurilor reparatorii.
Ulterior emiterii acestei dispoziţii, dosarul a fost înaintat SCC, iar prin decizia civilă nr. 4618/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost obligată CCSD să emită titlul de despăgubire, iar la data de 10 noiembrie 2014, CNCI emis decizia ce face obiectul prezentei contestaţii.
Tribunalul a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Art. 34 alin. (1) din acelaşi act normative prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică la cerere, persoanelor îndreptăţite, potrivit alin. (3).
Tribunalul constată că acest text de lege nu tranşează cu claritate noţiunea de „entitate", în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii. Această noţiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate în precedent, Tribunalul a reţinut competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa de faţă Tribunalul Cluj. Se consideră că această instanţă este cea mar în măsură a analiza contestaţia, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestaţiei îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanţă.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 608 din 30 octombrie 2015, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatându-se ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, reţinând, în esenţă, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi că textul legal reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, iar prin entitate, în înţelesul legii, se înţelege unitatea emitentă a actului. În speţă, aceasta este Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care îşi are sediul pe raza circumscripţiei Tribunalului Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele;
Norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din acest act normativ „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar alin. (2) prevede că, „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 şi 34, persoana care se considera îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor”.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entităţii în sensul celor invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.
Întrucât, în cauză, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca, prin ararea ce va pronunţa, să oblige pârâta la emiterea unei decizii de validare totală, în sensul acordării de despăgubiri integrale în Dosarul nr. 51338/CC din 11 aprilie 2012, constituit în baza dispoziţiei nr. 1780 din 10 martie 209, emise de Primarul Municipiului Cluj Napoca, în favoarea reclamantei şi a a numitului O.P.J.F., pentru imobilul situat în mun. Cluj - Napoca, str. P. nr. 227 (actualmente Bd. N.T.), format din teren în suprafaţă de 5.875 m.p. şi construcţie demolată de 151 m.p., această instituţie-părâtă are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se afla în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2762/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2713/2015. Civil → |
|---|
