ICCJ. Decizia nr. 2794/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2794/2015

Dosar nr. 13395/3/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 15 decembrie 2015

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 13395/3/2013 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de intimata-reclamantă B.M. împotriva doamnelor judecător M.G. şi P.l.N., respectiv completului 11A al secţiei a VII-a a Curţii de Apel Bucureşti, investit cu soluţionarea Dosarului nr. 13395/3/2013, ce are ca obiect apelul declarat de pârâta Societatea Română de Televiziune împotriva sentinţei nr. 5147 din 29 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta B.M., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 29 iunie 2015.

Prin rezoluţia din 06 iulie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul este prematur formulat.

Completul de filtru nr. 9, la data de 29 octombrie 2015, a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosarul de recurs, iar recurenta a formulat un punct de vedere prin care arată că recursul a fost promovat în termenul precizat de către instanţa investită cu soluţionarea cererii de recuzare, socotit de la momentul comunicării încheierii recurate.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 15 decembrie 2015, fără citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. în raport de excepţia de prematuritate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca prematur formulat, pentru următoarele considerente:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la litigii de muncă, cum este cazul în speţă, nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel, fiind astfel definitive în înţelesul art. 634 C. proc. civ.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ. „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., „când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, Ia prima instanţă".

Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a ll-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre esle definitivă, iar nu în termen de 5 ziie de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele „hotărârea prin care s-a soluţionat cauza", „trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau (...) la prima instanţă", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective şi pronunţarea unei hotărâri definitive, în înţelesul art. 634 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, respectiv data de 22 iunie 2015, cauza în care s-a pronunţat această încheiere nu fusese soluţionată pe fond.

În acest context, se constată că judecarea apelului de către Curtea de Apel Bucureşti nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluţionarea cauzei în fond, este prematur formulat.

Susţinerea recurentei în sensul că recursul a fost promovat în termenul precizat de către instanţa investită cu soluţionarea cererii de recuzare, socotit ele la momentul comunicării încheierii recurate, nu poate fi reţinută.

Aşa cum s-a arătat mai sus, din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a lI-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2794/2015. Civil