ICCJ. Decizia nr. 30/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 30/2015
Dosar nr. 2179/99/2010
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1020 din 19 octombrie 2012 respinge excepţiile neîndeplinirii procedurii concilierii directe şi a prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârât. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 127.500 lei reprezentând contravaloarea părţilor sociale cu dobânda legală aferentă, calculată de la data formulării acţiunii şi până la data plăţii. Obligă pârâtul să achite reclamantului 3.802 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În soluţionarea excepţiei tribunalul a constatat că parcurgerea procedurii prevăzute de O.G. nr. 5/2009 privind procedura somaţiei de plată este asimilară Convocării la conciliere conform art. 720 C. proc. civ. de la 1865 - procedură parcursă - şi fiind probată cu înscrisuri şi convocarea la concilierea pe care pârâtul a refuzat-o categoric.
Referitor la prescripţia dreptului la acţiune prima instanţă reţine că termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la 14 martie 2004 şi s-a împlinit la 14 martie 2007, cererea de chemare în judecată fiind formulată la 13 martie 2007, înlăuntrul termenului.
Pe fondul cauzei tribunalul stabileşte următoarea situaţie de fapt:
La data de 14 martie 2003 s-a încheiat procesul - verbal al A.G.A. a SC C.H. SRL, prilej cu care reclamantul a fost de acord să cesioneze pârâtului T.B.l. cele 9 părţi sociale pentru suma de 81.000 dolari SUA.
O primă tranşă de 31.00 dolari SUA trebuia achitată în termen de 6 luni, iar diferenţa de 50.000 dolari SUA într-un an de la data încheierii actului de cesiune.
Cererea de faţă vizează suma de 50.000 dolari SUA.
Instanţa ia act că prin sentinţele nr. 34/2006, pronunţată în Dosarul nr. 11312/2006, şi nr. 160/2010, pronunţată în Dosarul nr. 54/99/2007, devenite irevocabile, s-au respins cererile numiţilor T.B.l. şi T.I. de anulare a procesului - verbal din 14 martie 2003, de anulare a Hotărârii A.G.A. adoptate la 14 martie 2003 şi a actului adiţional din 31 martie 2003, precum şi cererile de constatare a nulităţii absolute a acestor acte.
Referitor la îndeplinirea de către pârâtul T.B.l. a obligaţiei de plată a sumei de 50.000 dolari SUA, reprezentând ultima tranşă din preţul părţilor sociale cesionate de reclamantul M.C.C., tribunalul reţine că pârâtul recunoaşte refuzul de a stinge creanţa.
Se reţine că obligaţia pârâtului a fost necondiţionată, doar asociatul D.A.D. s-a obligat în nume propriu să asigure beneficiu brut societăţii de 380.000 dolari SUA şi să returneze singur suma de 80.000 dolari SUA reprezentând întreaga sumă achitată de T.B.l. şi T.I. pentru părţile sale sociale.
Împotriva sentinţei tribunalului, pârâtul a formulat apel.
Prin Decizia civilă nr. 41 din 27 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul T.B.l. împotriva sentinţei civile nr. 1020 din 19 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, şi a fost obligat apelantul T.B.l. să plătească intimatului M.C.C., cheltuieli de judecată în apel de 1.000 lei (onorariu avocat).
S-a reţinut că că tribunalul a motivat complet şi a aplicat corect dispoziţiile legale citate când a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ce are obiect patrimonial.
În ce priveşte procedura concilierii conform art. 7201 C. proc. civ. de la 1865 în redactarea textului la data introducerii cererii, reclamantul a ataşat copia notificărilor şi dovezile de comunicare prin executorul judecătoresc (filele 8, 9, 10, 12 dosar fond) fiind făcută dovada concilierii directe, în sensul art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. Faptul că pârâtul nu a dat curs convocării nu este imputabil reclamantului care şi-a îndeplinit obligaţiile sub acest aspect şi nu se sancţionează prin anularea cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a soluţionat cauza în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată în fapt şi în drept ce constau în obligarea pârâtului la plata diferenţei de „preţ" reprezentând contravaloarea părţilor sociale cesionate şi dobânda legală pentru perioada precizată.
În cauză nu s-au produs dovezi privind îndeplinirea obligaţiei de plată de apelant la termenul stabilit, ceea ce dă dreptul creditorului -reclamant în temeiul art. 1073 C. civ. de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la desdăunare.
Totodată, conform art. 1088 C. civ. la obligaţiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepţiile expres prevăzute de lege.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâtul a declarat recurs.
În ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a chemării la conciliere, recurentul arată că raportându-se strict la dispoziţiile legale în această materie, nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de lege, astfel cum se poate observa în chemarea la conciliere nu se menţionează temeiul legal al pretenţiilor ce fac obiectul cererii, nu se comunică actele doveditoare în susţinerea cererii, iar prezenta acţiune a fost promovată în aceeaşi zi când s-a fixat termen pentru conciliere, respective la data de 2 aprilie 2007.
Aşa fiind, recurentul arată că acţiunea formulate este prematură, întrucât această acţiune nu putea fi introdusă mai devreme de împlinirea termenului de 30 de zile de la data primirii convocării la conciliere. în acelaşi sens, recurentul susţine că nu a fost depus nici înscrisul care să ateste, după caz, rezultatul concilierii sau refuzul pârâtului de a se prezenta la conciliere. Consideră că ar fi fost necesar ca instanţele să analizeze în profunzime îndeplinirea condiţiilor obligatorii ale procedurii chemării la conciliere, în contextul în care, în realitate acea convocare a avut un caracter pur formal, neintenţionându-se nici un moment o rezolvare în temeiul acestei proceduri.
Referitor la excepţia prescrierii dreptului la acţiune, instanţa de fond a solutionat-o şi pe aceasta în mod greşit.
Confuzia instanţei a plecat de la lipsa precizărilor solicitate de către recurentul - pârât la termenul din data de 14 mai 2010. Prin notele de şedinţă de la acel termen a solicitat reclamantului să precizeze componenţa şi cuantumul sumei solicitate având în vedere că în intervalul martie-aprilie 2003 s-a achitat suma de 40.000 de dolari SUA în raport de aceste precizări, instanţa ar fi trebuit să aprecieze şi asupra termenului de prescripţie, precum şi asupra momentului la care a început să curgă acel termen de prescripţie.
Pe fondul cauzei, recurentul - pârât critică soluţia din apel sub aspectul că în mod greşit a considerat că reclamantul este îndreptăţit la suma de 50.000 euro, iar cu privire la dispoziţiile art. 1088 C. civ., instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, schimbând limitele învestirii, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate în cererea de apel. Invocă art. 304 pct. 7, 8 şi 9C. proc. civ.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată, în raport de criticile formulate de recurent, motivul de nelegalitate este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu şi cele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În litigiile comerciale evaluabile în bani, legiuitorul a stabilit în sarcina titularului cererii de chemare în judecată, obligaţia de a urma procedura concilierii prealabile anterior promovării cererii de chemare în instanţă conform dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Neîndeplinirea acestei obligaţii de către partea reclamantă are drept consecinţă respingerea cererii ca prematur formulată sau inadmisibilă în condiţiile în care partea adversă înţelege să invoce neîndeplinirea obligaţiei de către titularul cererii, practica judiciară acceptând ambele soluţii enunţate.
Textul reglementat de dispoziţiile invocate este instituit de legiuitor în cadrul procedurii speciale de soluţionare a litigiilor în materie comercială şi ca atare este de strictă interpretare şi aplicare. în litigiile comerciale evaluabile în bani, reclamantul nu poate să sesizeze instanţa decât dacă face dovada concilierii cu pârâtul sau dovada că de la data convocării în vederea concilierii au trecut 30 de zile, fără ca acesta să dea curs convocării.
Rezultatul convocării se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi (art. 7201 alin. (4) C. proc. civ.).
Din examinarea notificării aflată la fila 152 dosar tribunal, rezultă că aceasta a fost întocmită la data de 13 martie 2007 şi înaintată pârâtului, prin care l-a convocat pe acesta pentru îndeplinirea procedurii prealabile, în temeiul 7201 C. proc. civ., fixând termen pentru conciliere la data de 2 aprilie 2007, aşa cum reiese din conţinutul notificării. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant la aceeaşi dată când a fost întocmită şi notificarea formulată în temeiul art. 7201 C. proc. civ.
De altfel, din analizarea notificării, se poate lesne observa că reclamantul nu şi - a îndeplinit obligaţiile prevăzute de procedura prealabilă a concilierii, în sensul că nu a menţionat pretenţiile invocate şi nu a depus înscrisurile doveditoare.
Înalta Curte constată că în cauză este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii de vreme ce părţile nu şi-au făcut deja cunoscute pretenţiile unele altora şi nu şi-au exprimat deja punctele de vedere, chiar dacă între acestea au existat şi alte litigii.
Prin urmare, argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate, Înalta Curte le constată ca fiind fondate, întrucât art. art. 7201 C. proc. civ. prevede obligativitatea efectuării procedurii concilierii prealabile înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, iar potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la acelaşi moment, această procedură trebuia îndeplinită înainte de sesizarea instanţei competente.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurata este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul T.B.l. împotriva Deciziei civile nr. 41 din 27 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că va admite apelul declarat de pârâtul T.B.l. împotriva sentinţei civile nr. 1020 din 19 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, pe care o schimbă în tot în sensul că va admite excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtul T.B.I. şi respinge acţiunea formulată de reclamantul M.C.C. ca prematur introdusă.
Admiterea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, face inutilă analizarea celorlalte critici invocate în cererea de recurs.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige intimatul - reclamant M.C.C. să plătească recurentului - pârât suma de 2.081 lei cheltuieli de judecată în apel şi fond, dovedite cu înscrisuri justificative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul T.B.l. împotriva Deciziei civile nr. 41/2013 din 27 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâtul T.B.l. împotriva sentinţei civile nr. 1020 din 19 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, pe care o schimbă în tot în sensul că admite excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtul T.B.I. şi respinge acţiunea formulată de reclamantul M.C.C. ca prematur introdusă.
Obligă intimatul - reclamant M.C.C. să plătească recurentului - pârât suma de 2.081 lei cheltuieli de judecată în apel şi fond
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1842/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 33/2015. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
