ICCJ. Decizia nr. 33/2015. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 33/2015
Dosar nr. 6875/30/2011
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2015
Deliberând asupra cererii de recurs de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 594 din 17 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 6875/30/2011, prima instanţă a respins excepţia de prematuritate a cererii reconvenţionale, ca inadmisibilă, a admis acţiunea principală precizată formulată de reclamanta SC M.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul S.C.J.U. Timişoara, a obligat pârâtul la plata sumei de 61.361.96 lei cu titlul de dobânzi şi majorări de întârziere aferente T.V.A. de plată pentru facturile neîncasate în termen. Totodată, a admis cererea reconvenţională precizată formulată de pârâtul S.C.J.U. Timişoara, în contradictoriu cu reclamanta SC M.I. SRL, a obligat reclamanta-pârâtă reconvenţional la 308.249 lei cu titlul de chirie şi la 126.336,17 lei cu titlul de utilităţi, a compensat sumele datorate până la concurenţa celei mai mici, urmând ca reclamanta SC M.I. SRL să achite pârâtului S.C.J.U. Timişoara suma de 373.223,21 lei, fiind compensate şi cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinţei menţionate, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC M.I. SRL, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii pretenţiilor pârâtului formulate în Dosarul nr. 188/30/2012 (conexat), ca fiind netemeinice si nelegale, menţinerea dispoziţiilor cu privire la acţiunea principală,în ce priveşte obligarea pârâtului la achitarea sumei de 61.361,96 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi legale, cu cheltuieli de judecată efectuate în ambele faze procesuale.
Prin Decizia civilă nr. 66 din 28 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC M.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 594 din 17 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a ll-a civilă, în Dosar nr. 6875/30/2011, în contradictoriu cu intimatul pârât S.C.J.U. Timişoara şi în consecinţă:
A fost schimbată, în parte, hotărârea apelată, în sensul că:
A fost înlăturată dispoziţia de obligare a reclamantei-pârâtă reconvenţională SC M.I. SRL de la plata către pârâtul-reclamant reconvenţional S.C.J.U. Timişoara a sumei de 308.249 lei, cu titlu de chirie.
Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei civile nr. 594 din 17 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a ll-a civilă, în Dosar nr. 6875/30/2011.
S-au compensat sumele datorate de părţi şi a fost obligat reclamanta SC M.I. SRL să-i achite pârâtului intimat S.C.J.U. Timişoara suma de 64.974, 21 lei.
Prin aceeaşi decizie, a fost obligat pârâtul intimat S.C.J.U. Timişoara să-i plătească reclamantei apelante SC M.I. SRL suma de 3.344 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut, în esenţă, că reclamanta apelantă SC M.I. SRL nu datorează nicio sumă cu titlu de chirie aferentă spălătoriei, ci doar suma de 126.336,17 lei, cu titlu de utilităţi.
Mai mult, de la momentul încheierii contractului şi până la expirarea acestuia, intimatul nu a emis nicio factura de chirie, ci numai facturi de utilităţi (obligaţia achitării utilităţilor fiind prevăzută ca obligaţie contractuală), încă o dovadă a faptului că între părţi nu s-a convenit achitarea de către reclamantă a unei chirii.
Potrivit concluziilor expertizei contabile efectuată în cauză, atât în evidenţa contabilă a S.C.J.U. Timişoara, cât şi în evidenţa contabilă a SC M.I. SRL, contravaloarea utilităţilor facturate de intimat şi neachitate de reclamantă, sunt în sumă de 126.336,17 lei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâtul a declarant recurs prin care susţine că prima instanţă în baza probelor administrate a constatat faptul că obligaţiile de plată a sumelor de plată izvorăsc din hotărârea consiliului judeţean - proprietarul de drept al imobilului - din 2003, iar raporturile juridice dintre părţi Ie-a considerat ca obligaţii reciproce, fapt ce a condus la o compensare a debitelor, până la concurenţa celei mai mici.
Referitor la plata chiriei, recurenta arată că această obligaţie îi revine reclamantei aşa cum rezultă şi din expertiza efectuată în cauză. Invocă în drept art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate şi reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Recurenta - pârâtă îşi circumscrie criticile în mod global şi formal motivelor de identificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea supusă controlului judiciar, din perspectiva situaţiei de fapt şi a expertizelor efectuate în cauză cu privire la raporturile juridice dintre părţile din litigiu. Astfel, recurenta readuce în discuţie aspecte de netemeinicie, referitoare la expertiza efecuată în cauză şi la obligaţiile reciproce dintre părţile litigante.
Practic, aşa cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă, critici de netemeinicie, de reapreciere a probelor administrate în cauză şi o restabilire a situaţiei de fapt.
Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situaţie în care se va aplica sancţiunea nulităţii recursului.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta să plătească intimatei - reclamante SC M.I. SRL prin lichidator judiciar C.C. Sprl suma de 2.480 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisului doveditor depus la dosarul cauzei la fila 15.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulat de pârâtul S.C.J.U. Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 66 din 28 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Obligă recurenta să plătească intimatei - reclamante SC M.I. SRL prin lichidator judiciar C.C. Sprl suma de 2.480 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 30/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 29/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
