ICCJ. Decizia nr. 337/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 337/2015
Dosar nr. 25161/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
La data de 6 mai 2014, reclamanţii F.M.E. şi F.A. au chemat în judecată pe pârâţii M.N., M.I. şi B.N.P. N.A., solicitând completarea certificatului de moştenitor din 5 aprilie 2013 supliment la certificatul de moştenitor din 9 septembrie 2008 eliberat de B.N.P. A.N. emis de pe urma defunctei M.F., cu ultim domiciliu în comuna Tărtăşeşti, jud. Dâmboviţa şi ieşirea din indiviziune asupra imobilului deţinut de moştenitori, situat în str. M.V., Sector 1, Bucureşti.
Învestită cu soluţionarea acestei acţiuni civile, Judecătoria Răcari, prin Sentinţa civilă nr. 423 din 6 mai 2014 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind ieşirea din indiviziune în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 117 alin. (3) C. proc. civ. şi că instanţa competentă material este cea în a cărei circumscripţie este situat imobilul.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 16096 din 2 octombrie 2014, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi, spre soluţionare.
Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că nu a fost finalizat partajul bunurilor de pe urma defunctei M.F., starea de coproprietate dintre părţi s-a născut prin succesiune şi că dispoziţiile art. 117 alin. (3) nu se aplică decât în situaţia când indiviziunea nu rezultă din succesiune. Astfel, a considerat incidente speţei dispoziţiile art. 118 C. proc. civ. potrivit cărora în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În ce priveşte competenţa instanţei, în cererile privitoare la moştenire, dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevăd expres că: "(1) În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: - 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; - 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; - 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.
(2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi."
Dispoziţiilor art. 117 C. proc. civ. reglementează competenţa instanţei în ce priveşte soluţionarea cererilor privitoare la imobile, prevăzând că: "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune."
Astfel, din perspectiva acestor dispoziţii legale, este de reţinut că menţionarea cererilor de împărţeală judiciară a unui imobil în cuprinsul art. 117 alin. (3) C. proc. civ. ca atrăgând competenţa exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află imobilul, are ca finalitate delimitarea sferei de aplicare a art. 117 de art. 118 C. proc. civ.
Astfel, actuala reglementare menţionează competenţa instanţei de la locul imobilului pentru cererile de împărţeală judiciară a unui imobil, cu excepţia cazurilor când indiviziunea rezultă din succesiune.
Prin urmare, în materie succesorală, până la ieşirea din indiviziune, competenţa aparţine în mod exclusiv instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului şi nu instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află situat bunul imobil ce face obiectul partajului succesoral.
Din perspectiva celor expuse, faţă de obiectul acţiunii ce vizează completarea masei succesorale şi ieşirea din indiviziune asupra imobilului rămas de pe urma defunctei M.F., cu ultim domiciliu în comuna Tărtăşeşti, jud. Dâmboviţa, în temeiul art. 116, raportat la art. 118 alin. (2) şi art. 135 C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 338/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
