ICCJ. Decizia nr. 353/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 353/2015
Dosar nr. 4042/1/2014
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. 41421/1/2014 la data de 19 noiembrie 2014, reclamanta D.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 3129 din 13 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii Asociaţia de proprietari din T., str. O. şi Primarul municipiului Timişoara - Compartimentul Asociaţiei de proprietari.
În esenţă, în motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a învederat că nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din 13 noiembrie 2014 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, când a avut loc soluţionarea recursului, însă, la termenul respectiv, a trimis-o în instanţă pe sora sa, cu care seamănă izbitor şi speră că s-a prezentat; contestatoarea mai arată că, de-a lungul vieţii, s-a văzut de 3-4 ori cu sora ei, nu are contact cu aceasta şi nici cu familia, fiind privată de informaţii despre familie; totodată, speră să plece cu sora sa în Franţa şi să obţină azil politic.
Se mai arată în motivele contestaţiei în anulare că prin decizia atacată, s-a constatat nulitatea recursului, contestatoarea fiind obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON către intimata Asociaţia de Proprietari (onorariul av. P.F.C.).
În procedura recursului, la data de 11 noiembrie 2014 recurenta a primit întâmpinarea intimatei la motivele de recurs, iar la această întâmpinare, recurenta a formulat răspuns.
Prin acest răspuns la întâmpinare, a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului întemeiată pe art. 306 C. proc. civ. de la 1865, recurenta precizând că invocă atât art. 483 – 502 noul C. proc. civ., dar şi art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. anterior; totodată, contestatoarea susţine că a procedat la redactarea şi motivarea recursului fără a fi în posesia deciziei motivate de instanţă, pentru că termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru redactarea hotărârii [art. 264-266 C. proc. civ. de la 1865 sau art. 426 alin. (5) noul C. proc. civ.], nu se respectă.
Contestatoarea mai arată că a răspuns şi la pct. 2 din întâmpinarea intimatei la motivele de recurs prin care aceasta invoca excepţia netimbrării cererii de daune morale (2.500.000 euro), în sensul că a arătat că în cauză operează scutirea de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. f) din Legea nr. 146/1997.
În ce priveşte pct. 3 din întâmpinare, contestatoarea arată că a răspuns Asociaţiei în sensul că Asociaţia de Proprietari a este o formă juridică doar pentru a angaja un administrator plătit de proprietari sau chiriaşi şi acest administrator (190 RON salariu lunar) trebuie să plătească facturile către: SC E. SA (în condiţiile în care s-a ieftinit curentul electric, iar proprietarii nu ştiu, către SC C. SA (s-a ieftinit şi apa caldă, iar proprietarii nu ştiu), către SC A. SA (apa rece s-a scumpit însă) şi către SC E.G. SA (şi preţul gazului a crescut) etc.; de asemenea, arată că a răspuns şi la pct. 4 din întâmpinare.
În continuare, contestatoarea descrie neajunsurile activităţii Asociaţiei de Proprietari, nemulţumirile sale legate de activitatea Asociaţiei, diverse alte nereguli săvârşite de alţi proprietari din bloc, toate acestea determinând-o să acţioneze în instanţă; în plus, în motivele contestaţiei, reproduce „ceea ce a scris la 26 mai 2014, la Curtea de Apel Timişoara”, „cele formulate la 11 februarie 2014 când a depus recursul care a fost calificat drept apel”, precum şi motivele cererii de chemare în judecată din 20 decembrie 2012 etc.
De asemenea, sunt relevate şi alte aspecte de fapt ce nu vizează semnalarea unor neregularităţi procedurale legate de soluţionarea recursului său prin decizia împotriva căreia a formulat prezenta contestaţie în anulare.
Mai arată că pentru afirmaţiile sale (şi vocabular) se prevalează de dispoziţiile art. 30 din Constituţie privind libertatea de exprimare rap. la art. 70 C. civ., susţinând că nu îşi urmăreşte vecinii şi nici nu este interesată de ceea fac aceştia, cât timp nu sunt implicate şi vizate viaţa şi bunurile sale, sănătatea sa şi a familiei sale.
Contestatoarea arată că în drept, pentru susţinerea contestaţiei în anulare, se întemeiază pe dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ. rap. la art. 503-508 noul C. proc. civ.
Invocă scutirea legală de plata taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea cererii, în temeiul celor prevăzute de art. 15 lit. f) din Legea nr. 146/1997.
Intimata pârâtă Asociaţia de Proprietari din T., str. O., jud. Timiş a formulat întâmpinare la 22 ianuarie 2015, prin care a invocat excepţia nulităţii contestaţiei în anulare (arătându-se că cererea formulată de contestatoare nu este fondată pe niciunul dintre motivele prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.), excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond respingerea contestaţiei în anulare, cu cheltuieli de judecată.
Şi intimata Primăria mun. Timişoara a formulat la 22 ianuarie 2015 (data poştei) întâmpinare prin care a învederat că motivele susţinute de contestatoare nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., întrucât contestatoarea invocă o serie de aspecte de fond, astfel încât solicită respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată, nelegală şi nefondată.
La termenul de azi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, pentru considerentele ce urmează.
Din consultarea actelor şi lucrărilor cauzei se constată că prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 35212/325/2012 pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 20 decembrie 2012, reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia de Proprietari din T., str. O. și Primăria Municipiului Timișoara-Biroul - Compartiment Asociații de Proprietari, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.500.000 euro, cu titlu de daune morale.
În motivare, a arătat că, deşi sunt doar două persoane care locuiesc în imobil, reclamanta şi mama sa, acestora le revin cele mai mari cheltuieli de consum din bloc, fapt ce pare greu de acceptat, având în vedere că la parterul blocului se află şi un salon de coafură care, de asemenea, are consumul de apă caldă mai mic ca al reclamantei.
În drept, au fost invocate invocat dispoziţiile art. 15, art. 10, art. 17, art. 6 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, art. 1382 raportat la art. 1357 alin. (1) şi (2) C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1483 din 05 februarie 2013 Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, în aplicarea criteriului valoric prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., având în vedere valoarea pretenţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 115 din data de 22 ianuarie 2014, Tribunalul Timiş a admis excepţia de nulitate invocată din oficiu şi a anulat cererea de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a fost citată cu menţiunea de a indica de la cine anume solicită suma de 2.500.000 euro, de a preciza obiectul acţiunii şi de a dezvolta argumentele de fapt şi de drept ale cererii.
În data de 12 aprilie 2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată „cerere cu obiectul supus judecăţii” fără a indica în mod real obiectul cererii de chemare în judecată, mai exact, pretenţiile concrete deduse judecăţii (ce obligaţie doreşte să îndeplinească pârâta), după cum nu a indicat nici pârâţii cărora le opune pretenţia de 2.500.000 euro daune morale.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta D.M. a exercitat calea de atac intitulată „recurs” (recalificată de curtea de apel ca fiind apel), solicitând acordarea de daune morale în sumă de 2.500.000 euro.
Prin decizia 69 din 20 mai 2014 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a constatat că actele procesuale depuse de reclamantă în faţa primei instanţe, la fel ca şi cele depuse în apel, constituie o înşiruire de acte şi fapte ce o nemulţumesc, săvârşite de diferite persoane, respectiv o serie de solicitări, fără ca aceste persoane sau societăţi să fie chemate în judecată în calitate de pârâţi, după cum nu a fost indicat niciun temei de fapt şi de drept în susţinerea cererilor.
În consecinţă, faţă de conţinutul cererilor depuse la dosar de către reclamantă, curtea de apel a constatat că în mod just tribunalul a aplicat sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 133 C. proc. civ., întrucât aceasta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 112 C. proc. civ. pentru a putea fi soluţionată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
Intimata, intimata pârâtă Asociaţia de Proprietari din T., str. O. a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 3129 din 13 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a constatat nulitatea recursului reclamantei, dispunându-se obligarea acesteia la 1.500 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei Asociaţia de Proprietari din T., str. O.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor”.
Pe de altă parte, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs”.
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”.
Instanţa de recurs a constatat că, în cauză, recurenta reclamantă a formulat critici referitoare cuantumul cheltuielilor de întreţinere comune pe care trebuie să le plătească intimatei Asociaţia de Proprietari, respectiv la modul de evidenţiere a acestor cheltuieli.
În acest context, s-a apreciat că susţinerile recurentei reclamante nu vizează argumente legale prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate, ci privesc chestiuni de fapt, care nu au legătură cu decizia curţii de apel.
Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
Înalta Curte a mai apreciat că pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea anumitor greşeli imputate instanţei de apel, ca şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează în susţinerea acesteia.
În acest sens, s-a menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii.
În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte a constatat nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.; s-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., dispunându-se obligarea recurentei la plata către intimata Asociaţia de Proprietari a cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în recurs, conform dovezilor de la dosar.
Contestaţia în anulare va i respinsă ca inadmisibilă, pentru cele ce urmează.
Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă; în plus, art. 317 alin. (2) C. proc. civ. prevede că această cale de atac mai poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii, după cum nici nu este posibilă exercitarea unui control judiciar prin promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel şi recurs).
Or, astfel cum reiese din expozeul prezentei decizii, cele invocate de către contestatoare drept motive ale contestaţiei în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru care părţile au deschisă această cale extraordinară de atac de retractare.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare; se constată că deşi prin întâmpinarea formulată intimata Asociaţia de Proprietari a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, nu au fost ataşate la dosar şi dovezi privind efectuarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea D.M. împotriva deciziei nr. 3129 din 13 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 352/2015. Civil. Strămutare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 354/2015. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
