ICCJ. Decizia nr. 397/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILÂ

Decizia nr. 397/2015

Dosar nr. 2347/90/2014

Şedinţa din camera de consilia din 10 februarie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 10 iunie 2014, reclamanţii Ş.M.M. şi Ş.S.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova, să se dispună obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea sumelor necesare plăţii dobânzilor legale pentru sumele datorate (diferenţe salariate restante, devenite creanţe constatate prin titluri executorii -hotărâri judecătoreşti), de la data emiterii titlurilor executorii.

Reclamanţii au arătat că sunt magistraţi la Curtea de Apel Craiova şi că au sesizat Tribunalul Vâlcea în considerarea disp. art.127 alin. (1) şi (3) din N.C.P.C.

Prin sentinţa nr. 1314 din 21 octombrie 2014, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat necompetenţa teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivare, s-a reţinut că din înscrisurile aflate la dosar şi susţinerile reclamanţilor rezultă că aceştia sunt magistraţi la Curtea de Apei Craiova, deci, nu au calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.

Ca atare, nicidecum reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea ia instanţa căreia îi revine, potrivit art. 269 C. mun. şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competenţa să soluţioneze cauza, respectiv Tribunalul Dolj, ci la Curtea de Apel Craiova.

În consecinţă, potrivit disp. art. 131-132 din N.C.P.C., instanţa a constatat necompetenţa teritorială a Tribunalului Vâlcea.

Prin sentinţa nr. 196 dini 20 ianuarie 2015, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justific, competentă să îl soluţioneze.

În motivare, s-a reţinut că, cererea despre care face vorbire art. 127 din C. proc. civ. (de competenţa curţii de apel în care judecătorul îşi desfăşoară activitatea) nu trebuie interpretată limitativ, numai ca şi cerere formulată în prima instanţă, eât timp cererea se poate contura ca şi cerere de apel, recurs sau având oricafe alt obiect ce intră în competenţa materială a acestei instanţe.

Cu privire la conflictul negativ de competenţăjnalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant îrkr-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflat în circumscripţia oricăreia dintre curtea de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie sp află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Aceste dispoziţii legale ;au un caracter imperativ şi obligă reclamantul, în raport de calitatea sa de magistrat care funcţionează în cadrul instanţei competente să soluţioneze cauza, să sesizeze una din instanţele de aceiaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

Noţiunea de "instanţa la|care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este acela de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau ia formularea de cereri de strămutare sub vechea reglementare.

În speţă, este adevărat că magistraţii care au calitatea de reclamanţi nu funcţionează la Tribunalul Dolj - competent material in primă instanţă să soluţioneze litigiul, însă apelurile declarate împotriva hotărârii date de Tribunalul Dolj ar urma să şe judece la Curtea de Apel Craiova, aşadar la instanţa unde funcţionează reclamanţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 214 şi art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 96 alin. (2) C. proc. civ.

Drept urmare, norma cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu poate fi interpretată limitativ, efectele sale extînzându-se şi la instanţele superioare, competente să judepe căile de atac reglementate de lege.

Faţă de cele ce preced, instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta pricină este Tribunalul Vâlcea, în favoarea căreia va fi stabilită competenţa de soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 397/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond