ICCJ. Decizia nr. 417/2015. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 417/2015
Dosar nr. 3721/1/2014
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul A.D. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2645 din 23 septembrie 2014 a secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arătând că este potrivnică Deciziei nr. 190 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia nr. 190 din 17 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei nr. 4960 din 11 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Prin Decizia nr. 2645 din 23 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei civile nr. 8872 din 15 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă.
În dezvoltarea cazului de revizuire invocat, revizuentul a arătat că prin Decizia nr. 190 din 17 ianuarie 2014, s-a statuat în mod irevocabil că în cazul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, trebuie să fie în analiză hotărârile contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii în timp ce prin Decizia nr. 2645 din 23 septembrie 2014, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, soluţie care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale prezentei cereri, s-a arătat că ambele hotărâri sunt definitive şi contradictorii iar în ceea ce priveşte tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, s-a susţinut că este de asemenea îndeplinită, având în vedere că prin ambele hotărâri s-au soluţionat cererile de revizuire formulate în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., între aceleaşi părţi, cauza fiind anulare acte administrative privind modificarea nelegală a salariului de bază brut lunar al funcţionarului public parlamentar.
În continuare, revizuentul a evocat pe larg jurisprudenţa comunitară, subliniind că urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, capătă prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Analizând hotărârile judecătoreşti, pretins potrivnice, Înalta Curte, din perspectiva cerinţelor legale prevăzute expres dar şi decurgând din dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., este posibilă revizuirea în cazurile prevăzute, a hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.
Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.
Recunoaşterea exercitării unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Distinct de cele reţinute, este de menţionat că, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., căruia i se recunoaşte în doctrină şi în practica judecătorească, posibilitatea invocării şi în cazul hotărârilor instanţelor de recurs care nu evocă fondul, Înalta Curte constată că intervine un alt argument de inadmisibilitate, respectiv acela că, atât hotărârea supusă revizuirii, cât şi cea faţă de care se pretinde contrarietatea, nu sunt pronunţate în aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi având aceeaşi calitate.
Astfel, prin Decizia nr. 190 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 4960 din 11 aprilie 2013 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 4460 din 31 octombrie 2012 a aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia nr. 2645 din 23 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei civile nr. 8872 din 15 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin care s-a respins cererea de revizuire a Sentinţei nr. 1361 din 13 februarie 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă, având ca obiect refuz acordare drepturi pensie de serviciu.
Textul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluţionat cereri de chemare în judecată având acelaşi obiect, ci ele au fost pronunţate în cadrul unor procese distincte, determinate de acţiunile formulate de părţi.
Aceasta deoarece, în cadrul a două procese distincte, cu obiect diferit, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă soluţiile pot fi diferite, în final cele două hotărâri pun capăt judecăţii unor pretenţii diferite, şi nu pot avea autoritate de lucru judecat una faţă de cealaltă.
Or, „una şi aceeaşi pricină" în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., semnifică întrunirea condiţiei triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, cu privire la două cereri de chemare în judecată distincte, soluţionate în două dosare separate, în aşa fel încât soluţionarea celei de-a doua a adus atingere puterii de lucru judecat a soluţiei pronunţate în prima.
Aşa fiind, niciuna dintre hotărârile pretins potrivnice nu întruneşte cerinţele legale arătate, întrucât pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. se referă la contrarietatea între hotărâri pronunţate „în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate", şi nicidecum la contrarietatea dintre hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte litigii dintre părţi, în cadrul unor proceduri diferite, cu obiect diferit, şi care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce priveşte hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Ca atare, nu poate fi vorba de hotărâri potrivnice atâta timp cât hotărârile invocate vizează practică judiciară în alte dosare dintre părţi, deci, privesc alte dosare, separate, cu obiect diferit, şi care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce priveşte hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În consecinţă, nu se poate spune că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, pentru ca pe calea revizuirii să se obţină anularea celei de-a doua decizii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei nr. 2645 din 23 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 416/2015. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 382/2015. Civil. Dizolvare societate. Recurs → |
|---|
