ICCJ. Decizia nr. 415/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 415/2015
Dosar nr. 2698/2/2014
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Prin Decizia civilă nr. 1765 din 19 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1341/3/2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare împotriva Sentinţei civile nr. 8394 din data de 2 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-pârât C.L.
S-a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de 25% din salariul de bază pentru complexitatea muncii în perioada 13 august 2008 - 31 decembrie 2010 şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare a formulat împotriva intimatului-pârât C.L. o acţiune în răspundere patrimonială, întemeiată pe dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. muncii, republicat, pretinzând obligarea salariatului la restituirea sumei de 27.010 RON, încasată de la angajator în perioada 2 iulie 2007 - 31 decembrie 2010, cu titlu de spor pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază, şi nedatorată.
Situaţia de fapt care a condus la promovarea acestei cereri este cea dată de controlul Corpului de Control al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, finalizat prin nota de control nr. 206.202 din 29 aprilie 2011, în care s-au constatat deficienţe în organizarea activităţii de control financiar preventiv în cadrul Administraţiei Naţionale a îmbunătăţirilor Funciare R.A., în sensul că a fost acordat spor pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază altor persoane decât salariaţilor din compartimentele C.F.P., printre acestea fiind şi intimatul-pârât.
Reţinând faptul că, urmare încheierii Contractului individual de muncă nr. 110 din 2 octombrie 2006, C.L. a fost angajat în cadrul Administraţiei Naţionale a îmbunătăţirilor Funciare R.A. pe funcţia de director economic al sucursalei teritoriale, locul de muncă fiind la Sucursala Teritorială Moldova de Sud, iar prin actul adiţional din data de 1 septembrie 2007 a fost inclus în salariul negociat al acestuia şi un spor pentru complexitatea muncii de 25%, se pune problema legalităţii acestui din urmă element salarial faţă de dispoziţiile imperative ale legii în materia controlului financiar preventiv.
În raport cu dispoziţiile legale incidente, a normelor contractului colectiv de muncă la nivelul unităţii şi a actelor interne ale regiei recurente, instanţa a conchis că aplicarea O.G. nr. 119/1999, republicată, s-a făcut în mod defectuos câtă vreme a fost desemnat să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu al unei sucursale teritoriale directorul economic al acestei subunităţi, adică persoana care avea responsabilitatea iniţierii proiectelor de operaţiuni supuse vizei, proiecte pe care să le certifice în privinţa realităţii şi legalităţii. Or, prin exercitarea şi a controlului financiar preventiv asupra acestor proiecte de operaţiuni s-a eludat legea care instituie în mod imperativ incompatibilitatea între cele două categorii de salariaţi. Corelativ, sporul de 25% din salariul de bază brut lunar pentru complexitatea muncii putea fi acordat, în temeiul legii şi al contractului colectiv de muncă, doar persoanei care putea îndeplini activitatea de control financiar preventiv, astfel cum este definită prin lege, iar nu oricărei persoane care exercita în concret operaţiunea de viză, chiar numită prin decizie internă a directorului general al regiei.
Starea de incompatibilitate în care se găsea intimatul-pârât este dovedită prin atribuţiile ce-i reveneau în exercitarea funcţiei de director economic, cuprinse în fişa postului depusă la dosar, prin funcţia deţinută, intimatul-pârât având ca atribuţii iniţierea şi certificarea operaţiunilor ce urmau a fi supuse controlului financiar preventiv, acestora neputând fi adăugată o atribuţie suplimentară de acordare a vizei de control financiar preventiv datorită incompatibilităţii.
S-a constatat că salariatul intimat nu era îndreptăţit să încaseze de la angajator sporul pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază, iar sumele încasate necuvenit cu acest titlu în perioada 13 august 2008
- 31 decembrie 2010 se impun a fi restituite pe temeiul răspunderii patrimoniale reglementate de art. 256 alin. (1) C. muncii, republicat.
Pentru aceste motive, constatând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a normelor de drept, curtea de apel a admis recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi a modificat în parte sentinţa recurată, în condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că a obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de 25% din salariul de bază pentru complexitatea muncii în perioada 13 august 2008 - 31 decembrie 2010, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul C.L. iar prin Decizia civilă nr. 4436 din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 acelaşi cod.
În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că prin cererea formulată, s-a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1765 din 19 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1341/3/2012 de Curtea de Apel Bucureşti.
- Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, susţinându-se că este potrivnică altor hotărâri, respectiv:
„- Dosar nr. 10938/107/2011 al Tribunalului Alba - părţi: M.P. (director economic sucursala teritorială Mureş - Olt Mijlociu) şi Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare; - obiectul: acţiune în răspundere patrimonială; soluţiile instanţelor: Tribunalul Alba: admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respins acţiunea reclamantei; Curtea de Apel Alba: respinge ca nefondat recursul reclamantei (Hotărâre nr. 494/2013 din 8 martie 2013);"
„- Dosar nr. 1300/118/2011 al Tribunalului Constanţa - părţi: F.V. (director economic sucursala teritorială Dobrogea) şi Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare; obiectul: acţiune în răspundere patrimonială; soluţiile instanţelor: Tribunalul Constanţa: admite excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 2 iulie 2007 - 15 august 20008. Respinge aceste pretenţii ca prescrise. Respinge pretenţiile vizând restituirea sporului de complexitate aferent perioadei 16 august 2008 - 31 decembrie 2010, ca nefondate; Curtea de Apel Constanţa: Respinge recursul ca nefondat. (Decizia Civilă nr. 567);"
-„Dosar nr. 10903/99/2011 al Tribunalul Iaşi - părţi: B.C. (director economic sucursala teritorială Moldova Nord) şi Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare obiectul: acţiune în răspundere patrimonială; soluţiile instanţelor: Tribunalul Iaşi: respinge acţiunea; Curtea de Apel Iaşi: respinge recursul. Menţine sentinţa."
-„Dosar nr. 75213/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - părţi: S.N. (director economic sucursala teritorială Mureş - Olt Superior) şi Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare obiectul: acţiune în răspundere patrimonială; soluţiile instanţelor: Tribunalul Bucureşti: admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei iulie 2007 - 12 august 2008. Respinge acţiunea vizând perioada iulie 2007 - 12 august 2008 ca prescrisă. Respinge acţiunea referitoare la perioada 12 august 2008-2010, ca neîntemeiată; Curtea de Apel Bucureşti: respinge recursul ca nefondat (Hotărârea nr. 1559/2014 din 13 martie 2014)".
În ceea ce priveşte identitatea de părţi, a susţinut revizuentul că acţiunea în răspundere materială formulată de angajator este lipsită de identitatea personală a angajatului, în sensul că nu i se impută prin activitatea pe care a depus-o sau inactivitate, crearea unui prejudiciu, ci faptul că funcţia deţinută, cea de director economic de sucursală este incompatibilă cu sporul acordat.
S-a mai susţinut că instanţe diferite au considerat în dosarele mai sus-menţionate că funcţia de director economic de sucursală este compatibilă cu sporul acordat în baza O.G nr. 119/1999, în condiţiile în care acţiunile în răspundere patrimonială nu au legătură cu activitatea sau inactivitatea desfăşurată de salariat în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, ci doar cu incompatibilitatea mai sus-menţionată.
În ceea ce priveşte identitatea de obiect, a arătat revizuentul că angajatorul, în urma unei note a corpului de control al Ministerului Agriculturii, a formulat mai multe acţiuni (dosarul revizuentului şi cele menţionate) care au avut acelaşi obiect: funcţia de director economic de sucursală nu este compatibilă cu acordarea sporului de complexitate a muncii în baza dispoziţiilor art. 2 din O.G nr. 119/1999 şi obligarea salariaţilor la returnarea sumelor respective.
Referitor la cauza juridică, s-a arătat că atât în prezenta cauză cât şi în celelalte litigii enumerate, motivele de fapt şi de drept ale acţiunii în răspundere materială cât şi recursurile formulate de angajator sunt aceleaşi, numai numele persoanei este schimbat.
În temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a susţinut revizuentul că se află în situaţie identică juridic cu a directorilor economici de sucursală cu aceleaşi atribuţii de serviciu, cu acelaşi obiect al acţiunii şi anume nelegalitatea sporului de complexitate a muncii acordat în baza dispoziţiilor art. 11 din O.G. nr. 119/1999, dar cu soluţii diferite în funcţie de instanţele care au soluţionat cauza în recurs.
În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa a reţinut că niciuna dintre ipotezele textului legal nu este îndeplinită în speţă, faţă de motivul existenţei unei practici judecătoreşti divergente în materie. Astfel, hotărârile contrare pronunţate în speţe identice ca problematică juridică, nu reprezintă nici înscrisuri determinante care dacă ar fi fost cunoscute ar fi fost apte să conducă la o altă soluţie, nici hotărâri la care să se fi raportat Curtea de Apel care a pronunţat decizia ce se vrea revizuită, pentru simplul motiv că neavând calitatea de izvor de drept (şi izvor al efectelor juridice pe care una sau alta dintre părţi le-ar putea reclama pe baza lor), ele nu pot avea valoare probantă pe fondul raportului dedus judecăţii, cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le generează (în mod relativ, pentru părţile care au figurat în respectivele procese).
În ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a dreptului la un proces echitabil sancţionat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care derivă din soluţii contradictorii în acelaşi gen de speţe, prin ipoteză, nemulţumitoare, s-a apreciat că nu conferă nici ea un motiv de revizuire în sine ori presupus de vreuna din tezele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., după cum nu se încadrează în textul de referinţă nici motivul strecurării unei erori în nota de control, cât priveşte ocuparea în schema organizaţională, a postului de controlor FP, înscris produs în procesul de fond, de care atât instanţa, cât şi revizuentul, astfel cum însuşi recunoaşte, au luat la cunoştinţă cu ocazia promovării acestuia.
În ceea ce priveşte celelalte susţineri legate de îndeplinirea condiţiilor răspunderii patrimoniale, prin primirea unor sume nedatorate, s-a apreciat că pun în discuţie împrejurări de legalitate ori temeinicie a deciziei, în afara cadrului circumstanţiat de art. 322 pct. 5, tinzând la o nouă apreciere, diferită de a instanţei de recurs, asupra aspectelor de fapt şi juridice, asupra probelor administrate, implicit asupra interpretării normelor de drept şi soluţionării cauzei, ceea ce însă este inadmisibil în calea extraordinară de atac.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în baza art. 323 alin. (2) raportat la art. 322 alin. (1) pct. 7 acelaşi cod, s-a constatat că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa exclusivă de soluţionare a cauzei, astfel încât s-a dispus declinarea spre competentă soluţionare acestei instanţe.
Analizând hotărârile judecătoreşti, pretins potrivnice, Înalta Curte, din perspectiva cerinţelor legale prevăzute expres dar şi decurgând din dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea lui, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, cauză şi aceleaşi părţi. În asemenea situaţii, executarea hotărârilor pronunţate este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se va prevala de hotărârea care îi este favorabilă iar soluţia ce se impune este revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Pentru a se statua asupra admisibilităţii unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (cu tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), hotărârile respective să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.
În ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire (evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti), aceasta este o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate de art. 1201 C. civ.
Astfel cum rezultă din expozeul anterior, hotărârile pretins contradictorii cu Decizia civilă nr. 1765 din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale au avut ca obiect raporturi juridice diferite ce nu s-au derulat între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate, nefiind deci îndeplinită condiţia triplei identităţi.
Împrejurarea că în practica instanţelor judecătoreşti s-au pronunţat soluţii contradictorii în speţe similare sau chiar identice ca problematică juridică nu este de natură a atrage incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate fiind expres şi limitativ prevăzute de lege aşa cum s-a arătat anterior.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de revizuentul C.L. va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.L. împotriva Deciziei civile nr. 1765 din 19 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 414/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 416/2015. Civil. Acţiune în anulare a... → |
|---|
