ICCJ. Decizia nr. 524/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 524/2015
Dosar nr. 3382/1/2014
Şedinţa publică din 19 februarie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 30 iunie 2010 reclamantul B.G.G. a chemat în judecată pe pârâţii Statul prin M.F.P., Statul român prin A.D.S., Prefectura Prahova, Primăria Mizil - Comisia Funciară Locală şi C.N.S.A.S., solicitând obligarea acestora să îi predea suprafaţa de 6,04 hectare viţă de vie nobilă cât mai aproape de Bucureşti. Pentru curtea de 400 mp cu pivniţă, butoaie şi instalaţii de vinificaţie a solicitat despăgubiri în cuantum de 14.000 euro în lei la cursul zilei. În cazul în care statul nu deţine în domeniile lui private vie de calitate nobilă a solicitat să-i fie atribuită livadă pe rod în judeţul Ilfov, sau 6 hectare pădure matură de peste 100 de ani sau 24 de hectare teren arabil situat lângă o şosea asfaltată în judeţul Ilfov. De asemenea, pentru deposedarea abuzivă a bunicilor săi, a solicitat daune morale în cuantum de 7 milioane de euro iar pentru teroarea la care a fost supus reclamantul a solicitat, la rândul său, daune morale în valoare de 7 milioane de euro precum şi despăgubiri de la Primăria Mizil pentru nerestituirea proprietăţilor solicitate.
Totodată, a solicitat obligarea Primăriei Mizil la plata despăgubirilor de 162.000 euro pentru imobilele revendicate, teren şi clădire, şi instituirea unui sechestru asigurător pe bunurile personale ale primarului.
Prin sentinţa civilă nr. 48/F din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis excepţia necompetenţei materiale, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, cauza a fot înregistrată la data de 5 octombrie 2010, sub nr. 47700/3/2010.
La data de 29 martie 2011 reclamantul B.G.G. a depus o cerere intitulată”cerere precizatoare - modificatoare - îndreptări preliminare” prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA; Primăria comunei Gura Vadului, prin primar; Prefectura Prahova prin prefect; Statul Roman, prin Ministerul Agriculturii şi Statul Român prin M.F.P., ca pârâta Primăria Gura Vadului să îi predea de îndată terenul din spatele casei ce a aparţinut autorilor săi, iar pârâta Prefectura Prahova să impună predarea de îndată în deplină şi netulburată posesie.
Totodată a solicitat obligarea Statului român la plata sumei de 16.240.000 euro reprezentând lipsa de folosinţă a fermei calculată pe ultimii 58 de ani.
În drept a invocat jurisprudenţa C.E.D.O., art. 1 Protocolul 1 şi art. 6 precum şi art. 480 şi următoarele C. civ.
La data de 16 noiembrie 2011, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a completat acţiunea principală şi cu alte petite.
La data de 17 ianuarie 2012, prin grefa instanţei, reclamantul a depus o nouă cerere intitulată ”cerere de disjungere şi precizări” prin a solicitat tribunalului disjungerea cererilor privind imobilele pe care le revendică, în vederea pronunţării unor sentinţe civile clare, corecte şi imparţiale.
În şedinţa publică de la data de 18 ianuarie 2012 tribunalul a dispus disjungerea acestora şi formarea unor dosare separate, în prezentul dosar rămânând învestit cu cererea având ca obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, sector 3.
Prin sentinţa civilă nr. 2045 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.G.G. împotriva pârâţilor Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general şi Consiliul general al municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.
Reclamantul a promovat apel împotriva sentinţei primei instanţe criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin Decizia nr. 299/A din data de 27 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, apreciind că este dată cu aplicarea greşită a legii şi invocând jurisprudenţa C.E.D.O. şi art. 1 Protocolul 1.
La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2014, Înalta Curte, învestită fiind cu soluţionarea recursului, a supus dezbaterii, din oficiu, excepţia tardivităţii acestuia, iar prin Decizia nr. 2309 de la aceeaşi dată, a respins, ca tardiv, recursul formulat de reclamantul B.G.G. împotriva Deciziei nr. 299/A din 27 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Înalta Curte a reţinut că, în speţă, recurentul - reclamant nu a respectat termenul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., respectiv de 15 zile, care se împlinea în data de 27 ianuarie 2014, depunând calea de atac în data de 8 februarie 2014, peste termenul legal.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul a susţinut că în mod greşit s-a reţinut trimiterea tardivă a recursului, atât timp cât a solicitat instanţei de recurs amânarea pronunţării pentru a putea verifica, pe e-mail-ul său, dacă data de trimitere a recursului, consemnată în decizia atacată este cea reală.
Totodată, a formulat diverse alegaţii cu privire la situaţia imobiliară din ţară şi aspecte penale privind retrocedările de imobile preluate în perioada regimului comunist.
La termenul de judecată din data de 19 februarie 2015, Înalta Curte a pus în discuţie inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, în raport de faptul că nu au fost dezvoltate motive încadrabile în dispoziţiile art. 317, 318 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al contestaţiei în anulare având în vedere următoarele considerente:
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Textul are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Aşadar, sunt condiţii de admisibilitate atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât şi cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestaţiei în anulare şi care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.
Or, în speţă, contestatorul nu a formulat nicio critică propriu-zisă, susţinerile contestatorului din cuprinsul căii de atac nevizând niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de art. 317 şi 318 C. proc. civ., fiind afirmaţii ce nu se raportează la decizia astfel atacată.
Aşa fiind, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textele menţionate, ca motive de contestaţie în anulare, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2309 din 23 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul B.G.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 513/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 42/2015. Civil. Grăniţuire. Revizuire - Fond → |
|---|
