ICCJ. Decizia nr. 525/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 525/2015
Dosar nr. 3457/1/2014
Şedinţa publică din 19 februarie 2015
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 iunie 2011, sub nr. 15648/63/2011, la Tribunalul Dolj, reclamanţii B.V., B.F. şi B. (în prezent B.) R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.M., să se dispună obligarea pârâtei către reclamanţi, în nume propriu şi ca moştenitori ai defunctului B.I., la plata sumei de 150.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul patrimonial constând în suma pe care reclamanţii au cheltuit-o pentru a încerca să compenseze modificările stării de sănătate a defunctului B.I., ca urmare a stresului şi efectelor psihice ce au indus şi efecte fizice de agravarea bruscă a stării de sănătate, generate de plângerea penală promovată de pârâta S.M. împotriva lui B.I.
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanţi, în nume personal a sumei de 150.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial constând în vătămarea prestigiului lor personal, ca membri ai familiei al cărei cap de familie era defunctul B.I., precum şi a reputaţiei familiei prin promovarea plângerii penale împotriva defunctului B.I. şi suferinţele personale psihice, determinate de agravarea bruscă a sănătăţii defunctului B.I., odată cu promovarea de către pârâtă S.M. a plângerii penale împotriva defunctului B.I., ceea ce a cauzat, în final, moartea acestuia, experienţe care le-au produs grave suferinţe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecţiune şi de dragoste pe care le-au nutrit faţă de defunct.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 310 din 19 iunie 2013, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor, precum şi excepţiile insuficientei timbrări a acţiunii şi lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor, ambele invocate de pârâtă, instanţa reţinând, în sinteză, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 189/A din 25 februarie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B.V., B.F. şi B.R. împotriva sentinţei civile nr. 310 din 19 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 15648/63/2011.
Curtea a reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 din vechiul C. civ., că, în cauză, nu s-a făcut dovada că fapta pârâtei a fost una caracterizată de rea-credinţă şi de intenţia de a-i produce un rău numitului B.I. şi implicit, membrilor familiei sale, astfel încât să poată fi caracterizată ca faptă ilicită delictuală în sens civil, după cum nu s-a făcut nici dovada că recidiva bolii lui B.I. şi agravarea acesteia a fost cauzată de formularea plângerii.
La data de 25 aprilie 2014, reclamanţii B.V., B.F. şi B.R. au promovat recurs, în termen legal, împotriva deciziei civile pronunţate de Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la curtea de apel, în vederea rejudecării.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii au invocat faptul că instanţa a dat o putere probantă covârşitoare notei de constatare încheiată la data de 17 noiembrie 2008 de M.E.F. prin A.N.A.F., Garda Financiară, secţia Dolj şi adresei din 19 noiembrie 2008 prin care Garda Financiară, secţia Dolj a sesizat I.P.J. Dolj - S.I.F., ignorând probele administrate de reclamanţi, asupra cărora nu s-a pronunţat, reţinând o stare de fapt greşită în sensul că acţiunea formulată este neîntemeiată.
Recurenţii au invocat că respectivele înscrisuri sunt ulterioare plângerii penale formulate de intimată şi au reprezentat acte premergătoare în dosarul penal în care s-a dat soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
S-a mai invocat faptul că instanţa de apel nu a observat că plângerea iniţială a fost urmată şi de alte completări şi sesizări care au fost conexate la Dosarul penal nr. 7294/P/2008, în care s-a pronunţat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, respectivele sesizări dovedind caracterul şicanatoriu şi abuziv al demersurilor formulate împotriva autorului reclamanţilor, precum şi faptul că demersurile pârâtei, lipsite de fundament real şi serios, au caracter ilicit, delictual, în sensul art. 998 şi art. 999 C. civ.
Recurenţii au mai arătat că intimata a urmărit să agraveze starea de sănătate a autorului lor cunoscând sensibilitatea fizică a acestuia, abuzând de dreptul său de a se adresa justiţiei, aspecte ce rezultă din actele dosarului, iar instanţa de apel nu a avut în vedere susţinerile şi probele din care rezultă îndeplinirea celor patru condiţii ale răspunderii civile delictuale.
Instanţa de apel a respins greşit şi criticile privind maniera în care a fost apreciată proba testimonială de prima instanţă.
Faţă de motivarea arătată şi nefăcând referire la probele administrate, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată, fiind încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme nu au fost analizate susţinerile părţilor din apel. Instanţa nu a analizat fondul, motiv pentru care se impune o nouă judecată.
De asemenea, prin faptul respingerii cererii de administrare a probei testimoniale în apel, au fost încălcate şi prevederile art. 129 alin. 5 C. proc. civ., instanţa nestăruind în aflarea adevărului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2539 din 2 octombrie 2014, examinând modul în care recurenţii au înţeles să motiveze recursul şi având în vedere prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc. civ., a constatat nul recursul.
Instanţa de recurs a reţinut că recurenţii sunt, în realitate, nemulţumiţi de modalitatea în care instanţa de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea acestora fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-au indicat în mod detaliat, şi din care, în opinia lor, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în legătură cu faptele săvârşite de intimată.
Înalta Curte a apreciat că aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunţate, cu atât mai puţin susceptibil de a fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie a hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.
Totodată, a reţinut că este nepermisă critica de netemeinicie efectuată în recurs, în raport de calificarea recursului drept cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, în condiţiile art. 299 alin. (1) şi art. 304 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare reclamanţii indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 508 alin. (3) C. proc. civ.
În motivare, au arătat că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, este rezultatul unei erori materiale, fiind deci incidente în cauză disp. art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în condiţiile în care recursul declarat cuprinde motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate.
Contestatorii au susţinut că au criticat în recurs faptul că instanţa de apel a motivat sumar decizia atacată, fapt ce echivalează practic cu nemotivarea ei; că instanţa de apel a ignorat susţinerile reclamanţilor şi le-a respins solicitările, pronunţând o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. 5 C. proc. civ.; că instanţa de apel a respins ca neîntemeiate criticile privind maniera în care a fost apreciată proba testimonială administrată la cererea lor de prima instanţă, cu motivarea că examinarea acesteia atestă că, prin coroborarea probelor, concluziile instanţei de fond au fost corecte. Procedând în acest mod, instanţa de apel nu a analizat fondul cauzei, ceea ce impune o nouă judecată.
Faţă de aceste considerente solicită să se constate că motivele contestaţiei în anulare sunt întemeiate, să se anuleze hotărârea atacată, să se admită recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la curtea de apel, în vederea rejudecării.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed:
Este de reţinut, cu prioritate, că a fost indicat ca temei de drept art. 503 alin. (1) pct. 2 şi art. 508 alin. 3 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - N.C.P.C., contestatorii susţinând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din N.C.P.C. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 23 iunie 2011 - rezultă că dispoziţiile N.C.P.C. nu sunt aplicabile cererii de faţă.
În raport de această împrejurare şi de faptul că se critică dezlegarea dată de instanţa de recurs, ca fiind rezultatul unei greşeli materiale, Înalta Curte va analiza prezenta contestaţie în anulare din perspectiva dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Astfel, potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Arătând că hotărârea instanţei de recurs poate fi retractată când „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale”, textul are în vedere acele greşeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă situaţia opusă şi când pentru verificarea acestei situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Textul legal are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, neintrând în această categorie greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau rezultate din interpretarea dispoziţiilor legale.
Contestatorii au enumerat, din nou, în cadrul contestaţiei în anulare criticile formulate prin recurs, arătând că, în opinia lor, în mod eronat, deci dintr-o greşeală materială în sensul dispoziţiile. art. 318 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs a constatat nulitatea recursului, de vreme ce memoriul de recurs le conţinea explicit.
Contrar acestei susţineri, se constată că instanţa de recurs a analizat toate aceste critici formulate de reclamanţi şi, cenzurându-le, a constatat că nu sunt critici de nelegalitate încadrabile în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci sunt critici de netemeinicie, astfel încât nu pot fi primite. Aceasta deoarece în recurs nu are loc o devoluare a fondului, obiect al judecăţii în recurs fiind doar legalitatea hotărârii.
În acest context al analizei, instanţa de recurs cunoscând existenţa acestor critici a apreciat asupra conţinutului lor, neputând fi vorba de o eroare materială în sensul motivului de contestaţie în anulare anterior menţionat.
Contestatorii nu au arătat în ce măsură situaţiile enumerate/criticile, în esenţă, cu privire la interpretarea probelor ce au condus la configurarea de către instanţele de fond a unei anumite situaţii de fapt, pot fi interpretate ca fiind motive de nelegalitate.
În realitate, contestatorii nu sunt mulţumiţi de modul cum a fost soluţionat recursul, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Aşa fiind, decizia atacată în prezenta cauză nu se poate îndrepta prin retractare, nefiind întrunite condiţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de contestaţie în anulare reglementat de art. 318 alin. (1) teza a I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2539 din 02 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorii B.V., B.F. şi B.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 60/2015. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 537/2015. Civil → |
|---|
