ICCJ. Decizia nr. 537/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 537/2015

Dosar nr. 598/1/2015

Şedinţa din camera de consiliu de la 19 februarie 2015

Constată că cererea civilă de fond funciar, Dosar nr. 17718/271/2013* al Tribunalului Bihor, ce face obiectul cererii de strămutare, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 5 ianuarie 2015, după intrarea în vigoarea a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 142 alin. (1) din actul normativ menţionat, potrivit cu care „ cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia”;

Conform normelor tranzitorii prevăzute de acest act normativ, respectiv art. 24 C. proc. civ., (art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, caz în care legea nouă se aplică doar incidentelor procedurale înregistrate în astfel de procese.

Se reţine că, în speţă, primul act de sesizare al instanţei judecătoreşti în data de 5 ianuarie 2015 este situat după intrarea în vigoare a N.C.P.C.

Prin urmare, atât litigiul în fond cât şi cererea incidentă de strămutare sunt supuse acestui act normativ, respectiv Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În acest context al analizei, susţinerea petentului exprimată de apărător în pledoaria sa, că Înalta Curte se poate considera învestită cu cererea, formulată oral în şedinţă publică, de strămutarea a cererii de strămutare, nu poate fi primită de vreme ce art. 140 C. proc. civ. se referă la strămutarea procesului în sine, iar Înalta Curte a fost învestită cu un incident procedural, ce nu intră, pentru motivele anterior expuse, în sfera competenţei sale materiale.

Reţinând că Tribunalul Bihor, instanţa iniţial învestită cu acţiunea civilă introductivă, ce face obiectul cererii de strămutare, se află în circumscripţia Curţii de Apel Oradea, această instanţă este competentă să soluţioneze cererea formulată de petentul I.V., în condiţiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul I.V., prin care solicită strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 17718/271/2013* al Tribunalului Bihor , secţia I civilă, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 537/2015. Civil