ICCJ. Decizia nr. 551/2015. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 551/2015
Dosar nr. 5258/2/2013
Şedinţa publică de la 18 februarie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată sub nr. 168/2012, pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Românei reclamanta SC C.B. SA a solicitat obligarea pârâtei SC O.O. SRL la plata sumelor de 1.870.992,69 euro reprezentând contravaloare lucrări executate în temeiul contractului de antrepriză, cu penalităţile aferente debitului, în cuantum de 0,028% pe zi întârziere de la scadenţă până la plata efectivă a debitului; 100.011,66 euro penalităţi datorate conform art. 1 şi art. 2 din actul 4 adiţional la contract, 88.560,06 lei contravaloare sumă executată abuziv din scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie, emisă conform convenţiei părţilor, cu dobânda legală aferentă acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
Prin cerere precizatoare reclamanta a solicitat obligarea pârâtei şi la plata sumei de 2.229.267,06 lei rest plată factură fiscală nr. 4805236 din 21 noiembrie 2011, contravaloare lucrări; suma de 197.867,74 lei penalităţi de 0,028% pe zi de întârziere aferente debitului menţionat, la plata sumei de 1.780.121,21 lei sumă încasată necuvenit de pârâtă prin executarea scrisorii de garanţie bancară de bună execuţie şi a dobânzii aferente acesteia de 9.473,66 lei.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii formulată şi precizată de reclamantă.
Pârâta a formulat cerere, reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 100.000 euro contravaloare lucrări executate necorespunzător, suma de 500.000 euro cu titlul de penalităţi de întârziere; repararea prejudiciului de 30.000 euro, pierderi înregistrate pentru nepredarea la termen a către chiriaşi a spaţiului comercial, suma de 100.000 euro costuri de remediere a lucrărilor necorespunzătoare; suma de 1.470.950,01 lei contravaloare utilităţi, cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa arbitrală nr. 126 din 26 iunie 2013, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea de arbitrare, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.340.137,01 lei, reprezentând echivalentul a 1.870.992,69 euro contravaloare lucrări executate, în temeiul contractului de antrepriză; suma de 397.872,39 lei, echivalentul sumei de 181.908,91 euro penalităţi de întârziere de 0,028% calculate până la 3 octombrie 2012, suma de 445.767,40 lei echivalentul sumei de 100.011,66 euro penalităţi calculate conform art. 4 la contractul de antrepriză; suma de 88.560,06 lei valoare executată din scrisoarea de garanţie bancară din 13 ianuarie 2011, suma de 2.486,96 lei dobânda legală aferentă suma de 2.229 267,06 lei rest plată la factura fiscală; suma de 197.869,74 lei penalităţi de întârziere de 0,028%; suma de 1.780.121,21 lei contravaloare scrisoare de garanţie bancară nr. 897 din 25 septembrie 2009; suma de 9.473,66 lei dobândă legală aferentă.
S-a respins cererea reconvenţională şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de arbitrare.
Împotriva sentinţei arbitrale a formulat acţiune în anulare SC O.O. SRL pentru motive de nelegalitate circumscrise dispoziţiilor 364 lit. i) C. proc. civ. raportat la art. 358 C. proc. civ. şi art. 7 din Regulile de Procedură Arbitrală.
Prin întâmpinarea formulată intimata SC C.B. SA a solicitat respingerea acţiunii în anulare ca inadmisibilă, în subsidiar, ca neîntemeiată raportat la caracterul special a căii de atac.
Prin Sentinţa civilă nr. 88/2013 din 9 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare şi a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de petenta SC O.O. SRL împotriva Sentinţei arbitrale nr. 126 din 26 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în Dosarul nr. 168/DDP/2012, în contradictoriu cu intimata SC C.B. S.R.L, ca neîntemeiată.
S-a luat act că intimata îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În motivare, cu privire la excepţia inadmisibilităţii, s-a apreciat că, în cauză, inadmisibilitatea ca modalitate de sancţionare a cererii, prin raportare la însăşi temeiul de drept invocat de către petenta, implică în mod necesar cenzurarea pe fond a cererii, situaţie în care excepţia devine lipsită de conţinut.
În ceea ce priveşte acţiunea în anulare, s-a constatat că prin acesta se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ. şi art. 7 din Regulile de Procedură Arbitrală ale curţii de Arbitraj, potrivit cărora întreaga procedură arbitrala trebuie să asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, cererea fiind întemeiată şi pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. prin care este sancţionată cu nulitatea hotărârea arbitrala care încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii.
Cu precădere, s-a reţinut că arbitrajul constituie o formă de justiţie, exercitată de arbitrii, întemeiată pe ideea de parteneriat, de natură a permite menţinerea raporturilor juridice între persoanele implicate, reglarea diferendului caracterizându-se precumpănitor pe colaborare nu prin antagonism, fiind apreciată ca o formă de justiţie specifică litigiilor comerciale.
Este şi motivul pentru care, hotărârea arbitrală este apreciată ca produsul unui compromis, prezentând un caracter convenţional, act de jurisdicţie de ordine privată ce îşi produce efectele ca şi o hotărâre judecătorească, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, în calea de atac, acţiunea în anulare, nefiind posibil să se ajungă la judecarea din nou a litigiului, în lipsa dovedirii încălcării dispoziţiilor limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.
Din cuprinsul sistematizat al motivelor invocate, s-a constatat că întreaga apărare priveşte încuviinţarea şi administrarea probatoriului în cursul procesului arbitral, respectiv faptul respingerii, nemotivat, a probei cu expertiză tehnică de specialitate în construcţii, apreciată ca fiind concludentă, precum şi modalitatea în care s-a acordat eficienţă probatoriului administrat de reclamantă, cu reţinerea necenzurată a argumentelor invocate prin cererea introductivă.
S-a arătat, în esenţă, că etapa deliberării, în care se presupune că tribunalul arbitral apreciază probele administrate, excede cenzurii în calea specială de atac prevăzută de art. 364 lit. i) C. proc. civ. în prima fază procesuală a căii de atac, nefiind posibilă reconsiderarea probatoriului decât în condiţiile anulării sentinţei arbitrale.
Cât priveşte încuviinţarea probelor, aprecierea utilităţii şi valorii probante sunt lăsate la înţelepciunea tribunalului arbitral pentru a cărei competenţă au optat părţile, fără ca acesta să poată fi supusă cenzurii în calea de atac a acţiunii în anulare, cu excepţia situaţiilor în care s-au încălcat dispoziţii imperative şi principii esenţiale ce guvernează inclusiv arbitrajul.
Rezultă că numai motivele de ordine publică, în cauză, pentru încălcarea principiilor egalităţii de tratament, a principiului dreptului la apărare şi al principiului contradictorialităţii precum şi al nemotivării măsurii dispuse referitor la probatoriul încuviinţat se poate supune cenzurii hotărârea atacată.
Cu privire la nemotivarea soluţiei respingerii probei cu expertiză tehnică de specialitate, constată că tribunalul arbitral a motivat măsura dispusă, precizând că apreciază proba ca inutilă raportat la obiectul cauzei, şi înscrisurile depuse de părţi.
Temeinicia motivării însă excede cenzurii, astfel că susţinerile petentei vizând inconsistenţa înscrisurilor administrate de reclamantă, sau la faptul că un document apreciat ca relevant în respingerea probei solicitate nu fusese depus în integralitate, nu pot fi valorificate în calea specială de atac, care nu prezintă un caracter devolutiv, ci implică numai o cezură strică şi limitativă a legalităţii sentinţei arbitrale.
S-a arătat că respectarea principilor egalităţii de tratament, a principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare constituie expresie a dreptului la un proces echitabil, drept ce asigură eliminarea arbitrariului şi aplicarea legii.
Din cuprinsul încheierii interlocutorii de la 21 februarie 2013, prin care s-a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză aceste principii nu au fost încălcate.
Petenta, beneficiind de asistenţă judiciară calificată a solicitat argumentat încuviinţarea probei cu expertiză tehnică în construcţii, fiindu-i permis să îşi prezinte argumentele, iar cererea a fost respinsă motivat, în şedinţă publică, după prealabila discutare a tuturor argumentelor prezentate de părţi.
Prin urmare, în adoptarea hotărârii de respingere a probei cu expertiză tehnică de specialitate nu au fost încălcate norme sau principii de ordine publică.
În aceste condiţii, cenzurarea temeiniciei soluţiei dispuse cu privire la administrarea probei, a modului în care, la deliberare şi în motivarea hotărârii instanţa a dat eficienţă probatoriului administrat, nu mai poate fi supusă cenzurii în prezenta cale de atac.
Aşa fiind, apreciindu-se că soluţionarea litigiului arbitral s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ. şi art. 7 din Regulile de procedură, nefiind întrunite cerinţele art. 364 lit. i) C. proc. civ. acţiunea în anulare a fost respinsă.
În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., împotriva acestei sentinţe, reclamanta din acţiunea în anulare, SC O.O. SRL, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate (menţinerea ei în privinţa soluţiei pe excepţia inadmisibilităţii), în sensul admiterii acţiunii în anulare şi considerând că pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe (expertiză tehnică specialitatea construcţii industriale), inadmisibile în recurs, solicită trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru a se administra aceste probe şi a se hotărî în fond. Solicită, totodată, obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea prezentei cauze.
În argumentarea recursului, după un scurt istoric al situaţiei de fapt, recurenta arată că acţiunea în anulare formulată împotriva sentinţei arbitrale a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 364 lit. i), având în vedere că aceasta din urmă "încălca ordinea publică, bunele moravuri, ori dispoziţii imperative ale legii" şi, totodată, dispoziţiile art. 358 C. proc. civ. şi cele ale art. 7 din Regulile de Procedură Arbitrală ale Curţii de Arbitraj.
În esenţă, pe calea acţiunii în anulare, arată că a invocat încălcarea principiului dreptului la apărare şi a principiului egalităţii de tratament, având în vedere că tribunalul arbitral nu a încuviinţat singura probă care putea dovedi atât apărările cât şi pretenţiile formulate, respectiv proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii industriale.
Susţine că în speţă a invocat o întreagă serie de apărări şi a formulat pretenţii pe cale reconvenţională ce nu puteau fi dovedite decât prin administrarea probei menţionate, probă ce a fost respinsă în mod vădit nelegal cu o motivare arbitrară. Apărările reclamantei nu au fost niciodată analizate cu adevărat, fiind înlăturate strict formal, din acest punct de vedere nebeneficiind sub nicio formă de egalitate de tratament în raport cu partea adversă.
Cât priveşte respingerea probei cu expertiză raportat la actele de la dosar, arată că la termenul din data de 21 februarie 2013, a solicitat în scris administrarea probei cu expertiză construcţii industriale, iar tribunalul a respins această probă, fără nicio motivare, mulţumindu-se să arate că expertiza nu este concludentă având în vedere înscrisurile depuse la dosar. Consideră că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că aceasta reprezintă o motivare de natură să respecte principiul egalităţii de tratament. Tribunalul arbitral ar fi trebuit să precizeze care sunt considerentele pentru care a apreciat că nu este utilă proba cu expertiză şi nu să se limiteze în a face referire la înscrisurile de la dosar. Prin urmare, în mod greşit apreciază instanţa de fond că respingerea probei s-a făcut motivat, întrucât o simplă referire la actele dosarului nu poate fi apreciată ca fiind o veritabilă motivare.
Totodată, susţine recurenta, înscrisurile invocate în temeiul cărora s-a respins prima oară expertiza, nici măcar nu se aflau la dosar, iar respingerea probei cu expertiză a fost dispusă în mod arbitrar.
Este fără putinţă de tăgadă că la momentul pronunţării primei încheieri prin care a fost respinsă expertiza, tribunalul arbitral a considerat că la dosar existau anumite documente, pe care chiar şi-a întemeiat decizia cu privire la probatoriile încuviinţate, care de fapt nu existau la acel moment, fiind depuse ulterior, deşi C.B. a invocat faptul că procesele-verbale aflate la dosarul cauzei făceau inutilă administrarea expertizei.
Pentru a doua oară, la data de 24 aprilie 2013, deşi SC O.O. SRL a solicitat din nou, după depunerea actului adiţional nr. 4 la dosar, administrarea probei cu expertiză faţă de documentele nou depuse la dosar, tribunalul a respins această solicitare fără a da vreo motivare.
Or, dreptul la apărare trebuie să fie respectat în mod efectiv, nu doar formal.
În mod corect a arătat instanţa de fond că în situaţia încălcării principiilor fundamentale, în cadrul acţiunii în anulare se poate cenzura inclusiv aprecierea tribunalului arbitral asupra utilităţii şi valorii probante a mijloacelor de probă propuse. Şi tocmai pentru că prin acţiunea în anulare s-a invocat încălcarea gravă a unor astfel de principii, instanţa de fond era datoare să verifice dacă la momentul încuviinţării probatoriilor de către instanţa arbitrală au fost ori nu respectate aceste principii.
Având în vedere că încheierile prin care s-a respins proba cu expertiză au fost date nemotivat (încheierea din 21 februarie a fost motivată pe considerentul că actele de la dosar sunt suficiente deşi acestea nici măcar nu fuseseră depuse la acel moment) ori cu o motivare puerilă şi arbitrară, este evidentă încălcarea principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil chiar şi în faţa tribunalului arbitral. Mai mult, instanţa de fond, chemată să verifice respectarea celor mai importante garanţii procesuale, era datoare să examineze strict în scopul verificării legalităţii hotărârii arbitrale prin prisma motivelor de acţiune în anulare invocate, modalitatea în care au fost încuviinţate probatoriile de către tribunalul arbitral şi dacă la acel moment au fost ori nu respectate aceste garanţii, respectiv dreptul la apărare şi egalitatea de tratament.
Instanţa de judecată învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare este datoare să verifice dacă dreptul la apărare şi egalitatea de tratament au fost efectiv respectate şi asigurate. Simpla motivare arbitrară nu poate proba respectarea acestor principii (Cauza Aleksandrs Birznieks c. Letoniei, 56930/00, 23 octombrie 2001) în condiţiile în care nu se explică de către tribunalul arbitrai de ce înscrisurile de la dosar fac inutilă administrarea probei cu expertiză.
În acest context, instanţa de fond a procedat în mod greşit neanalizând dacă tribunalul arbitrai a apreciat sau nu în mod greşit valoarea probantă a expertizei, dreptul la apărare având să fie asigurat în mod efectiv şi nu pur formal, limitându-se la o motivare care ar fi putut la fel de bine să se refere la alt dosar.
Consideră că pentru a se verifica respectarea dreptului la apărare şi a egalităţii de tratament, este imperios necesar să se analizeze dacă proba respinsă era într-adevăr neconcludentă, nepertinentă şi inutilă soluţionării cauzei.
Expertiza reprezenta singura probă ce permitea reclamantei să îşi demonstreze atât apărările, cât şi pretenţiile.
În cuprinsul cererii de recurs recurenta a adus în discuţie relevanţa expertizei tehnice solicitate, aspecte privind probarea excepţiei de neexecutare a contractului.
Situaţiile de lucrări şi certificatele de plată ale C.B. conţin cantităţi supraestimate masiv.
Obligaţia de a garanta lucrările executate ulterior semnării proceselor-verbale, constatarea prin expertiză a lucrărilor neremediate de C.B., evaluarea costurilor.
În consecinţă, consideră că nu a beneficiat de un tratament echitabil, atâta timp cât afirmaţiile părţii adverse au fost pur şi simplu adoptate de către tribunalul arbitral fără a fi dovedite, în timp ce recurentei nici măcar nu i s-a permis să încerce să-şi dovedească apărările.
Intimata-pârâtă SC C.B. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului solicitând admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, constatarea nulităţii recursului. În măsura în care instanţa va depăşi excepţia nulităţii recursului, solicită, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând cauza sub toate aspectele, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică, instanţa analizând hotărârea arbitrală în limitele criticilor formulate, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. invocat de recurentă, hotărâre ce cuprinde considerentele care fundamentează soluţia.
Recurenta a invocat prin acţiunea în anulare dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. raportat la art. 358 C. proc. civ. şi la art. 7 din Regulile de procedură arbitrală, apreciind că prin respingerea cererii sale în probaţiune, respectiv a probei cu expertiza tehnică de specialitate i s-ar fi nesocotit în cauză dreptul la apărare, egalitatea de tratament principiul contradictorialităţii, principii ce guvernează procedura arbitrală, conform art. 358 C. proc. civ.
Este de reţinut că ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) C. proc. civ. nu permite însă examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit art. 3433 alin. (1) C. proc. civ., iar acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.
Cum în mod legal a reţinut şi instanţa de fond, etapa deliberării, în care se presupune că tribunalul arbitrai apreciază probele administrate, excede cenzurii în calea specială de atac prevăzută de art. 364 lit. i) C. proc. civ. în prima fază procesuală a căii de atac, nefiind posibilă reconsiderarea probatoriului decât în condiţiile anulării sentinţei arbitrale.
Împrejurarea că tribunalul arbitral a considerat că nu mai este necesar, în raport de actele şi lucrările dosarului administrarea probei cu expertiza tehnică nu înseamnă că a fost încălcat principiul dreptului la apărare ori egalitatea de tratament de care se prevalează recurenta, câtă vreme aprecierea probelor se face de către arbitri, potrivit intimei lor convingeri cum reiese şi din dispoziţiile art. 35811 C. proc. civ.
Astfel, aşa cum în dreptul comun interpretarea probelor este lăsată la aprecierea judecătorului, tot astfel în procedura arbitrală este lăsată la aprecierea arbitrilor.
Curtea de Apel Bucureşti a arătat cu justeţe că încuviinţarea probelor, aprecierea utilităţii şi valorii probante sunt lăsate la înţelepciunea tribunalului arbitral pentru a cărei competenţă au optat părţile, fără ca aceasta să poată fi supusă cenzurii în calea de atac a acţiunii în anulare, cu excepţia situaţiilor în care s-au încălcat dispoziţii imperative şi principii esenţiale ce guvernează inclusiv arbitrajul.
Rezultă că, în cauză, numai motivele de ordine publică pentru încălcarea principiilor egalităţii de tratament, a principiului dreptului la apărare şi al principiului contradictorialităţii, precum şi cel al nemotivării măsurii dispuse referitor la probatoriul încuviinţat se pot supune cenzurii hotărârii atacate.
Tribunalul arbitral a motivat măsura dispusă, precizând că apreciază proba ca inutilă raportat la obiectul cauzei şi înscrisurile depuse de părţi, iar temeinicia motivării, astfel cum în mod legal a constatat şi instanţa de fond, excede cenzurii, iar susţinerile vizând inconsistenţa înscrisurilor administrate de reclamantă sau faptul că un document apreciat ca relevant în respingerea probei solicitate nu fusese depus în integralitate, nu pot fi valorificate pe calea acţiunii în anulare, întrucât aceasta nu prezintă un caracter devolutiv, ci implică numai o cenzură strictă şi limitativă a legalităţii sentinţei arbitrale.
Este de necontestat că respectarea principilor egalităţii de tratament, a principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare constituie expresie a dreptului la un proces echitabil, drept ce asigură eliminarea arbitrariului şi aplicarea legii.
Principiul egalităţii de tratament presupune dreptul fiecărei părţi de a expune cauza şi apărările sale tribunalului, în condiţii care nu o dezavantajează, într-o manieră echilibrată în raport cu partea adversă, implicând posibilitatea pentru fiecare parte de a susţine cauza sa, inclusiv prin probele pe care le poate propune, astfel încât să nu se situeze pe o poziţie aflată în dezavantaj faţă de partea adversă.
În esenţă, egalitatea de tratament constă într-un just echilibru procedural între părţi, cu precădere în ceea ce priveşte comunicarea între părţi a actelor dosarului, dispunerea de mijloace procedurale pentru afirmarea poziţiei fiecărei părţi, acesta concretizându-se în dreptul fiecărei părţi de a beneficia de ascultarea cauzei sale, în mod echitabil de către tribunal, fără ca una dintre părţi să se plaseze într-un net dezavantaj procedural.
De esenţa principiul contradictorialităţii este dreptul fiecărei părţi de a fi în măsură să prezinte argumentarea şi să dovedească justeţea pretenţiilor sale, cât şi dreptul de a discuta şi a combate susţinerile şi probele celeilalte părţi.
Nu se poate pretinde că principiile menţionate au fost nesocotite, întrucât SC O.O. SRL a beneficiat de asistenţă judiciară calificată, a solicitat argumentat încuviinţarea probei cu expertiză tehnică în construcţii, fiindu-i permis să îşi prezinte argumentele, iar cererea a fost respinsă motivat, în şedinţă publică, după prealabila discutare a tuturor argumentelor prezentate de părţi.
Prin urmare, în adoptarea hotărârii de respingere a probei cu expertiză tehnică de specialitate nu au fost încălcate norme sau principii de ordine publică, instanţa de fond reţinând cu justeţe că soluţionarea litigiului arbitrai s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ. şi art. 7 din Regulile de procedură, nefiind întrunite cerinţele art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Nu în ultimul rând, întrucât motivele care atrag desfiinţarea hotărârii arbitrale sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., în raport de considerentele reţinute ce confirmă legala soluţie de respingere a acţiunii în anulare, celelalte critici ale recurentei vizând fondul litigiului arbitrai nu vor putea fi analizate.
Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC O.O. SRL prin administrator judiciar C.T.I. SPRL - V.F.I. SPRL împotriva Sentinţei civile nr. 88/2013 din 9 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat, menţinând sentinţa recurată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.O. SRL prin administrator judiciar C.T.I. SPRL - V.F.I. SPRL împotriva Sentinţei civile nr. 88/2013 din 9 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 838/2015. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 930/2015. Civil → |
|---|
