ICCJ. Decizia nr. 838/2015. Civil. Obligatia de a face. îndreptare eroare materială, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 838/2015
Dosar nr. 40152/3/2012
Şedinţa publică de la 17 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6550 din 12 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 40152/3/2012 a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C.T. Bucureşti SA în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la data de 17 octombrie 2012, reclamanta S.C.T. Bucureşti SA a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R. SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti solicitând obligarea pârâtei să-i restituie grinzile metalice, respectiv elemente de pod provizoriu (16 buc. tabliere - 160 tone, parapet metalic şi trotuare - 48 tone) montate la obiectivul „Pod provizoriu pe DN 61 Km 74 + 015 peste râul A. la l.” cu prilejul executării contractului din data de 31 august 2004, iar în ipoteza în care acestea nu vor fi restituite, obligarea pârâtei la plata contravalorii lor, estimate la suma de 700.000 RON, obligarea pârâtei la plata sumei de 627.471,97 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru grinzile metalice revendicate, calculată pe cei 3 ani anteriori datei înregistrării acţiunii şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă calculată de la data înregistrării acţiunii până la restituirea grinzilor metalice, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de lucrări, având ca obiect executarea de lucrări la obiectivul „Pod provizoriu pe DN 61 Km 74 + 015 peste râul A. la l.”.
Reclamanta a mai arătat că grinzile metalice aflate în proprietatea sa urmau a fi restituite la momentul dezafectării podului provizoriu, după darea în folosinţă a noului pod.
Potrivit anexei nr. 1 la contract durata estimată de proiectant pentru podul provizoriu era de doi ani de la momentul finalizării lucrării, respectiv 21 iunie 2005, lucrarea de demontare-desfacere a podului urmând să fie efectuată de către reclamantă la solicitarea beneficiarului.
Deşi durata pentru care a fost construit podul provizoriu a expirat la 21 iunie 2007, acesta nu a fost dezafectat nici până în prezent iar pârâta refuză atât restituirea grinzilor metalice cât şi plata chiriei aferente folosinţei acestora, susţinând că elementele revendicate sunt de fapt încorporate în lucrare.
A mai arătat reclamanta că a încercat în repetate rânduri soluţionarea amiabilă a litigiului însă pârâta a refuzat orice negociere.
Cu privire la calitatea sa de proprietar al bunurilor în discuţie, reclamanta a arătat că aceasta rezultă din anexele la contract, astfel încât este îndreptăţită să le revendice de la posesorul neproprietar şi totodată să obţină despăgubiri.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 563, art. 566 C. civ., art. 274 C. proc. civ.
Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepţia netimbrării cererii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia prematurităţii cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat în motivare că părţile au convenit ca în cazul depăşirii termenului de doi ani menţionat în anexa 2 a contractului, amortismentul grinzilor metalice să fie suportat de beneficiar.
În aceste condiţii era necesar ca reclamanta să facă dovada înregistrării în contabilitate a acestor mijloace fixe, a valorii de achiziţie a acestora şi a amortismentului dedus din impozitul pe venit, lucru care nu s-a întâmplat.
Arată pârâta că a solicitat reclamantei datele respective cu adresele din 31 mai 2007 şi 23 ianuarie 2008.
În aceste condiţii, solicitarea contravalorii lipsei de folosinţă calculate altfel decât valoarea ce reprezintă amortismentul este neîntemeiată.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii, drumuri şi poduri, respectiv proba cu expertiza contabilă.
La dosar au fost depuse: raportul de expertiză contabilă întocmit de expert B.M. şi raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii drumuri şi poduri întocmit de expert U.V.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost calificată de instanţă drept apărare de fond, susţinerile pârâtei invocate în sprijinul excepţia urmând a fi valorificate cu prilejul analizei pe fond a cererii.
Analizând cererea formulată, tribunalul a apreciat-o ca nefondată pentru următoarele considerente:
La data de 31 august 2004 părţile au încheiat contractul de lucrări în data de 31 august 2004, în temeiul căruia reclamanta, în calitate de executant, se obliga să execute şi să finalizeze lucrările de construire la obiectivul „Pod provizoriu pe DN 61, km. 75 + 015, peste râul A. la I.”, iar pârâta, în calitate de achizitor, se obliga să plătească preţul convenit, respectiv 16.813.688,558 RON, care cuprindea atât contravaloarea montării podului, cât şi pe cea a demontării acestuia, precum şi a organizării de şantier, astfel cum rezultă din Anexa 1 a contractului.
Durata estimată de proiectant pentru podul provizoriu era de 2 ani, urmând ca, în cazul depăşirii termenului, amortismentul grinzilor metalice să fie suportat de beneficiar.
În cuprinsul Anexei 2 a contractului se menţiona faptul că demontarea podului se efectua la comanda beneficiarului.
Prin actele adiţionale din 4 noiembrie 2004 şi din 19 noiembrie 2004 obiectul contractului a fost suplimentat cu lucrările menţionate în anexe, ceea ce a determinat majorarea corespunzătoare a valorii contractului.
Potrivit menţiunilor înscrise în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 21 iunie 2005, reclamanta a executat lucrările conform documentaţiei tehnice.
La data de 20 februarie 2009 a fost încheiat procesul-verbal de recepţie finală, constatându-se că lucrările executate s-au comportat corespunzător în perioada de garanţie.
Întrucât podul provizoriu executat de reclamantă nu a fost demontat la expirarea duratei estimate a acestuia, cu adresele din 31 mai 2007 şi din 23 ianuarie 2008, pârâta a solicitat reclamantei să îi comunice structura de preţ a grinzilor metalice montate la podul provizoriu şi actele justificative, din care să rezulte valoarea amortismentului.
Reclamanta nu a făcut dovada şi nici nu a susţinut că ar fi dat curs adreselor menţionate.
Dimpotrivă, din adresa din 12 decembrie 2008, care reprezintă o revenire la o adresă anterioară din 15 mai 2008 (nedepusă la dosar), rezultă că reclamanta nu era interesată să obţină de la pârâtă valoarea amortismentului grinzilor metalice, conform celor convenite prin Anexa 1 a contractului, ci o sumă cu titlu de chirie pentru folosinţa bunurilor respective.
În acest sens, reclamanta a transmis pârâtei contractul de închiriere din 15 decembrie 2008, solicitându-i să procedeze la semnarea acestuia în 3 zile de la comunicare, invitaţie căreia pârâta nu i-a dat curs, ca de altfel nici convocărilor la conciliere transmise la 9 februarie 2012 şi 20 mai 2012.
Faţă de situaţia de fapt prezentată, tribunalul a apreciat că reclamanta avea la îndemână împotriva pârâtei, o acţiune personală ex contractu, exercitată înăuntrul termenului de prescripţie, pentru a obţine demontarea şi restituirea grinzilor metalice utilizate la executarea lucrării ce a făcut obiectul contractului din data de 31 august 2004, acţiune care prezenta avantajul că îl scutea pe executant de obligaţia de a face dovada dreptului său de proprietate asupra bunurilor încorporate în lucrarea executată.
Cu toate acestea, reclamanta nu a înţeles să procedeze în acest mod şi nici nu a acordat eficienţă clauzei menţionate în Anexa 1 a contractului, prin care se evaluau anticipat despăgubirile datorate de beneficiar pentru nerestituirea la termen a materialelor folosite la executarea lucrării, ci a înţeles să promoveze prezenta acţiune în revendicare mobiliară, întemeiată pe dispoziţiile art. 563 C. civ.
Această acţiune prezintă avantajul că este imprescriptibilă extinctiv, însă presupune dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate, conform art. 1169 C. civ.
Cu privire la aceste aspect, reclamanta a arătat că nu este în măsură să facă dovada dreptului de proprietate cu înscrisuri doveditoare, respectiv documente de achiziţie, întrucât acestea au fost distruse în urma unui incendiu ce a avut loc în anul 1999, însă a invocat în dovedirea calităţii sale de proprietar menţiunile din cuprinsul Anexei 1 a contractului şi împrejurarea că materialele revendicate sunt înregistrate în contabilitatea sa.
Cu privire la menţiunea „amortismentul grinzilor metalice, (proprietate executant), va fi suportat de beneficiar” din cuprinsul Anexei 1 a contractului, prima instanţă nu a considerat că ar reprezenta dovada dreptului de proprietate al reclamantei, nefiind incident art. 1177 C. civ., întrucât nu reprezintă o menţiune în legătură directă cu raportul juridic născut din contractul de lucrări, ci o consemnare adiacentă care, eventual are valoarea probatorie a începutului de dovadă scrisă ce poate fi completat cu martori şi prezumţii.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta a dovedit, prin actul de la dosar, imposibilitatea conservării probei scrise a dreptului său de proprietate, constând în documente de achiziţie, aceasta nu a administrat în cauză, în completare, proba testimonială, pentru a reconstitui conţinutul înscrisului.
În sfârşit, împrejurarea că reclamanta are înregistrate în contabilitate două poduri provizorii, amortizate complet la 30 noiembrie 2011, nu constituie dovada dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dovadă a identităţii dintre unul dintre aceste poduri şi materialele folosite pentru executarea podului provizoriu ce face obiectul cauzei.
Tribunalul a avut în vedere şi faptul că, pe durata contractului de lucrări din data de 31 august 2004, reclamanta a închiriat de la o altă societate 7 bucăţi de tabliere, existând posibilitatea ca acestea să fi fost folosite pentru executarea lucrării la care reclamanta s-a obligat faţă de pârâtă.
Faţă de situaţia prezentată, întrucât dovada dreptului de proprietate constituie premisa admiterii acţiunii în revendicare, iar reclamanta nu a efectuat o astfel de dovadă în prezenta cauză, văzând şi prevederile art. 563 C. civ., instanţa a respins cererea de restituire a materialelor încorporate în podul provizoriu construit de reclamantă sau a contravalorii acestora, ca neîntemeiată.
Totodată, faţă de caracterul accesoriu al celorlalte capete de cerere şi de împrejurarea că acestea se fundamentează pe art. 566 C. civ. care reglementează efectele admiterii acţiunii în revendicare, instanţa Ie-a respins şi pe acestea ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr. 849 din 13 octombrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta S.C.T. Bucureşti SA împotriva sentinţei civile nr. 6550 din 12 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 40152/3/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti.
A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis cererea în parte şi a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind revendicarea grinzilor metalice a elementelor de pod provizoriu.
A obligat intimata-pârâtă la plata sumei totale de 650.873,28 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă privind grinzile metalice şi elementele de pod provizoriu pentru perioada 17 octombrie 2009-17 octombrie 2012 (cei 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată) precum şi în continuare, de la data introducerii cererii până la data de 13 martie 2014, când intimata pârâtă a înţeles să îndeplinească obligaţia de restituire calculată la 408,84 RON pe zi conform raportului de expertiză efectuat de expert U.V.
A obligat intimata-pârâtă la plata sumei de 344.773,18 RON cheltuieli de judecată către apelantă, efectuate în fond şi apel.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 19 decembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanta reclamantă şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 849 din 13 octombrie 2014 pronunţată în Dosar nr. 40152/3/2012 în sensul că în dispozitivul deciziei, la alin. (6), se va consemna în mod corect:
Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 161.444,72 RON cheltuieli de judecată către apelantă, efectuate în fond şi apel, în loc de 344.773,18 RON, cum s-a trecut în mod eronat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la critica privind aspectul nedovedirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra elementelor de pod provizoriu revendicate prin acţiunea introductivă, aceasta este fondată pentru cel puţin câteva considerente:
În primul rând, se reţine, contrar celor avute în vedere de tribunal, că Anexa 1 „Centralizator valoric” la contractul din 31 august 2004 semnată de reprezentanţii pârâtei face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile revendicate de reclamantă prin acţiunea precizată. Aceasta se completează şi cu recunoaşterea pârâtei ce rezultă din corespondenţa purtată cu reclamantă (de exemplu, adresa din data de 23 ianuarie 2008), în conţinutul căreia pârâta a solicitat, între altele, reclamantei să îi comunice „amortismentul grinzilor metalice, structura de preţ” (elementele din care era construit podul provizoriu) în vederea analizării şi achitării amortismentului conform contractului.
De asemenea, relevantă este şi atitudinea pârâtei manifestată după pronunţarea hotărârii, în sensul că a înţeles să restituie elementele de pod provizoriu, executare ce presupune indiscutabil recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor elemente şi temeinicia acţiunii sale în revendicare.
Astfel, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul Curţii, intimata-pârâtă a procedat la restituirea elementelor de pod provizoriu revendicate prin cererea de chemare în judecată (tăblier metalic, parapet, trotuare) astfel că soluţia primei instanţe apare cu atât mai neîntemeiată.
De aceea, Curtea, în temeiul art. 296 din vechiul C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 480 din vechiul C. civ. referitor la dreptul de proprietate şi protecţia sa, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere privind revendicarea elementelor de pod provizoriu, ţinând seama de faptul că restituirea bunurilor s-a realizat în perioada 14-28 mai 2014, respectiv pe parcursul judecării apelului.
Pe de altă parte, însă, Curtea a constatat atitudinea pârâtei de rea-credinţă de a nu restitui aceste elemente de pod provizoriu, începând cu data de 21 iunie 2005, când s-a procedat la recepţia finală a lucrării noului pod de pe DN 61 Km 74 + 015 peste râul A., în dreptul localităţii I., conform procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 21 iunie 2005, obligaţie ce rezultă din Anexele 1 şi 2 la contractul de execuţie lucrări.
În atare situaţie, văzând că reclamanta a formulat acţiunea în revendicare la data de 17 octombrie 2012, pretenţiile acesteia pentru lipsa de folosinţă a elementelor de pod provizoriu nerestituite de către pârâtă au fost cuantificate începând cu data de 17 octombrie 2009 (înainte cu 3 ani de data introducerii acţiunii, pentru a evita paralizarea solicitării sale prin intervenirea efectelor prescripţiei extinctive), aşa încât în soluţionarea acestui capăt de cerere instanţa de apel a avut în vedere data de 17 septembrie 2009.
Aşa cum s-a dovedit prin raportul de expertiză evaluatoare construcţii căi ferate, drumuri, poduri şi tunele, efectuat de expertul tehnic U.V., lipsa de folosinţă pentru elementele de pod provizoriu a căror restituire către reclamantă se impunea începând cu data de 21 iunie 2005, calculată pentru perioada 17 octombrie 2009-17 octombrie 2012 a fost în cuantum de 650.873,28 RON (respectiv câte 408,84 RON pentru fiecare zi, la un număr de 1095 de zile în care reclamanta a fost lipsită de folosinţa acestora).
În acest sens, s-a reţinut că prejudiciul cauzat reclamantei prin nerestituire a fost raportat pe bună-dreptate de către expertul judiciar la valoarea unei chirii practicate pentru folosirea în domeniul de specialitate, a unor astfel de bunuri mobile, de vreme ce reclamanta, dacă nu ar fi fost lipsită de folosinţa lor, le-ar fi putut închiria şi ar fi putut obţine acest beneficiu.
De asemenea, în raport cu împrejurarea că restituirea elementelor de pod s-a produs la data de 13 martie 2014, instanţa de apel a obligat pârâta şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă asupra acestora şi în continuare, de la data introducerii cererii, respectiv 17 octombrie 2012, respectiv câte 408,84 RON pe zi, până la 13 martie 2014.
În raport de culpa procesuală a intimatei-pârâte, care a înţeles să execute obligaţia sa de restituire a bunurilor mobile revendicate de reclamantă cu întârziere, pricinuind acesteia cheltuieli de judecată efectuate atât în faţa primei instanţe cât şi în apel, în temeiul art. 298 raportat la art. 274 C. proc. civ., a fost obligată intimata-pârâtă la plata acestor cheltuieli.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA prin Direcţia de Drumuri şi Poduri Bucureşti invocând ca motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 3, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.
În argumentarea motivelor de recurs vizând: pronunţarea unei decizii cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe; interpretarea greşită de către instanţa de apel a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acestuia şi vizând pronunţarea unei decizii lipsită de temei legal, cu aplicarea greşită a legii, recurenta-pârâtă a arătat pe de o parte că în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile imperative ale O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la achiziţiile publice care ar fi trebuit să fie avute în vedere de către instanţă câtă vreme reclamanta a intrat în raporturi cu recurenta în urma desemnării acesteia drept câştigătoare, după participarea la o licitaţie deschisă organizată potrivit actului normativ, tocmai pentru demararea lucrărilor la obiectivul „Pod provizoriu pe DN 61 km. 74 + 015 peste râul A. la I.”. Astfel procesul ar fi trebuit să se desfăşoare în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal. Pe de altă parte, instanţa de apel a nesocotit voinţa părţilor din contractul din data de 31 august 2004 în temeiul căruia au fost decontate de către recurentă toate lucrările de montare pod provizoriu, contract ce a stat la baza cererii de chemare în judecată. Susţine recurenta că obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosinţă a elementelor podului către reclamantă excede obiectului contractului părţilor şi că, procedând astfel, instanţa de apel a schimbat natura actului, înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, acordând ceva care nesocoteşte voinţa părţilor.
În raport de cele amintite se invocă dispoziţiile art. 970 alin. (2), art. 978-art. 979 şi art. 980-art. 984 din vechiul C. civ.
În continuarea motivelor de recurs se arată că reclamanta ar fi trebuit să probeze propunerile făcute înaintea instanţei judecătoreşti, că în mod eronat s-a considerat de către instanţa de apel că dovada proprietăţii asupra grinzilor metalice revendicate în speţă reiese din expertiza contabilă şi din datele existente la dosarul de achiziţie şi că, în fapt, toate elementele podului provizoriu de pe DN 61 km. 74 + 015 peste râul A. la I. au aparţinut statului, conform inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului. Mai arată recurenta că în situaţia invocată în dosar de către reclamantă, referitoare la incendiul din anul 1999 când arhiva părţii a ars în întregime, ar fi trebuit să se aibă în vedere obligaţia care îi revenea acesteia de a reconstitui documentele dispărute şi, ca atare, faptul că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra elementelor podului provizoriu şi nici asupra podurilor menţionate în procedura de licitaţie.
Solicită recurenta admiterea recursului formulat, în principal casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei cu consecinţa păstrării sentinţei prin care s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care s-a apărat în fapt şi în drept împotriva pretenţiilor recurentei.
Analizând criticile aduse deciziei recurate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ., atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuţie necompetenţa materială a instanţei judecătoreşti de drept comun, apreciind pentru prima oară în recurs că litigiul dintre părţi ar fi trebuit soluţionat de către instanţa specializată de contencios administrativ în considerarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care reclamanta a intrat în relaţii contractuale cu C.N.A.D.N.R. SA ca urmare a câştigării unei licitaţii deschise, organizată potrivit actului normativ evocat. Cu toate acestea, criticile recurentei sunt străine de situaţia de fapt şi de drept existentă în cauză câtă vreme demersurile reclamantei în justiţie au vizat recuperarea elementelor din care a fost construit podul provizoriu pe care s-a obligat să îl edifice prin contractul din 31 august 2004, iar nu executarea convenţiei al cărei scop a şi fost atins prin construirea podului; pretenţiile deduse judecăţii supunând prin urmare atenţiei instanţelor judecătoreşti anumite chestiuni litigioase apărute între părţi ulterior executării contractului.
Acest aspect de necontestat rezultă din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, din faptul neinvocării de către pârâtă a excepţiei de ordine publică vizând necompetenţa materială a primei instanţe în condiţiile art. 1591 C. proc. civ., dar şi din actele dosarului din care reiese că reclamanta a obţinut de la recurenta-pârâtă restituirea bunurilor solicitate, după pronunţarea sentinţei apelate.
În raport de situaţia prezentată, în mod temeinic şi legal instanţa de apel a apreciat ca rămas fără obiect capătul de cerere referitor la revendicarea bunurilor mobile şi a dispus în consecinţă. De altfel, sub acest aspect recurenta nici nu formulează vreo critică, iar susţinerile sale cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de revendicare, desprinse de context, sunt neîntemeiate în lumina dispoziţiilor O.U.G. nr. 60/2001 coroborat cu dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006.
Pentru considerentele de mai sus, având în vedere cererea reclamantei de plată a contravalorii lipsei de folosinţă a grinzilor metalice revendicate, cerere care nu se grevează pe contractul părţilor ci pe fapta ilicită a pârâtei, care a înţeles să restituie bunurile în litigiu cu întârziere, criticile referitoare la interpretarea greşită a contractului părţilor de către instanţa de apel nu pot fi reţinute ca întemeiate.
Sub aspectul motivului de recurs vizând nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva unei greşite considerări a reclamantei ca proprietară a elementelor de pod provizoriu revendicate, se observă de asemenea, cum criticile recurentei se îndepărtează de situaţia din dosar câtă vreme chiar aceasta a restituit reclamantei, care s-a pretins proprietară, bunurile solicitate, după respingerea în primă instanţă a acţiunii societăţii.
Faţă de cele expuse, având în vedere şi prevederile legale invocate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva deciziei nr. 849 din 13 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 860/2015. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 551/2015. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
