ICCJ. Decizia nr. 73/2015. Civil. Contestaţie la executare. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 73/2015
Dosar nr. 6001/1/2013
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului s-au constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. 3554/324/2010 contestatoarea SC A.B. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii N.F.F. şi A.F.V.F., anularea actelor de executare emise în Dosarul de executare nr. 160 din 13 iulie 2010 a B.E.J., Ţ.V.M.
Prin sentinţa civilă nr. 2067 din 30 august 2010, reţinând dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, în baza art. 158 C. proc. civ. Judecătoria Tecuci a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
Prin sentinţa comercială nr. 896 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Galaţi s-a respins ca nefondată contestaţia la executare.
Apelul declarat de contestatoarea SC A.B. SA împotriva sentinţei a fost soluţionat prin Decizia nr. 62/A din 23 august 2012 a Curţii de Apel Galaţi, în sensul admiterii, cu consecinţa schimbării sentinţei comerciale nr. 896 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Galaţi şi admiterii în parte a contestaţiei la titlu.
În consecinţă, a fost lămurită întinderea sentinţei comerciale nr. 1941 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Galaţi, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2118 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că SC A.B. SA Datorează intimaţilor N.F.F. şi A.F.V.F. doar suma de 890.002,70 lei cu titlu de dobândă.
Împotriva acestei decizii, intimaţii creditori N.F.F. şi A.F.V.F. precum şi contestatoarea debitoare SC A.B. SA au declarat recurs.
Prin Decizia nr. 4326 din 5 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de intimaţii N.F.F. şi A.F.V.F. împotriva Deciziei civile nr. 62/A din 23 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a ll-a civilă, maritimă şi fluvială, s-a modificat decizia recurată în sensul că s-a respins apelul declarat de contestatoarea SC A.B. SA împotriva sentinţei nr. 896 din 12 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi; s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC A.B. SA împotriva aceleiaşi decizii.
La data de 20 decembrie 2013, SC A. SA Berheci a transmis prin fax Înaltei Curţi o cerere de revizuire a Deciziei nr. 4326 din 5 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, fiind înregistrat prezentul dosar, ulterior depunând şi prin poştă aceeaşi cerere, care, din eroare, a fost înregistrată sub alt număr de dosar, respectiv Dosarul nr. 50/1/2014, ambele dosare având termen de judecată la data de 26 iunie 2014.
Prin încheierea din 26 iunie 2014 s-a dispus conexarea la prezenta cauză a Dosarului nr. 50/1/2014 al Înaltei Curţi aflat pe aceeaşi listă de şedinţă şi instanţa, faţă de solicitarea revizuentei, a luat act de modificarea căii extraordinare de atac din revizuire în contestaţie în anulare, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
La termenul de judecată din 15 ianuarie 2015, avocat C.D. pentru contestatoarea SC A. SA Berheci a declarat verbal, în şedinţă, că renunţă la judecata contestaţiei în anulare, având în vedere starea de insolvenţă a societăţii, sens în care a depus o cerere scrisă.
Înalta Curte, în raport de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil şi, având în vedere manifestarea de voinţă a contestatoarei în sensul renunţării la judecata contestaţiei în anulare, precum şi faptul că reprezentantul intimatei a arătat că este de acord cu acest act de dispoziţie al contestatoarei, în temeiul dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., potrivit cărora partea reclamantă poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, va lua act de declaraţia contestatoarei SC A. SA Berheci că renunţă la judecata contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 4326 din 5 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Prin urmare, văzând poziţia procesuală exprimată de contestatoarea SC A. SA Berheci, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale menţionate şi să ia act de renunţarea la judecata contestaţiei în anulare şi, faţă de solicitarea reprezentantului intimatei, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga pe contestatoare la plata sumei de 3720 lei cu titlu de cheltuieli de judecă către intimata A.F.V.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de renunţarea la judecata contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA Berheci împotriva Deciziei nr. 4326 din 5 decembrie 2013, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 10375/121/2010*.
Obligă pe contestatoarea SC A. SA Berheci la plata sumei de 3.720 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A.F.V.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 66/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 132/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
---|