ICCJ. Decizia nr. 133/2015. Civil. Pretenţii. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 133/2015
Dosar nr. 9432/40/2011
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr. 1794/222/2011 la 18 mai 2011, reclamanta SC A.N. SRL a chemat în judecată pe pârâta S.E., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 586.134,8 lei, reprezentând avans încasat şi nedecontat, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume; obligarea pârâtei la predarea documentelor justificative care atestă dreptul de proprietate al societăţii asupra suprafeţelor de teren ce trebuiau achitate cu suma de 586.134.8 lei, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în valoare de 1.000 lei/zi de întârziere. În subsidiar, în ipoteza respingerii primului capăt de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 586.134,8 lei reprezentând îmbogăţire fără justă cauză. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în acest litigiu.
Prin Sentinţa civilă nr. 1365 din 15 septembrie 2011, Judecătoria Dorohoi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia civilă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Reclamanta a formulat precizări la cererea introductivă, arătând că obiectul principal al cererii îl constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 586.134,8 lei şi a dobânzilor aferente, în motivarea acestei solicitări aducând ca argumente succesive, atât drepturile şi obligaţiile specifice contractului de mandat, cât şi principiul îmbogăţirii fără just temei.
A arătat că obiectul subsidiar al cererii constă în obligarea pârâtei la predarea documentelor justificative privind sumele retrase, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani.
Tribunalul prin Sentinţa civilă nr. 203 din 6 februarie 2013 a admis acţiunea şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 556.724,92 lei, cu titlu de avans încasat şi nedecontat, dobânda legală aferentă acestei sume, de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi până la plata efectivă, precum şi suma de 32.550,35 lei cheltuieli de judecată.
Totodată, pârâta a fost obligată să achite expertului numit în cauză onorariul în sumă de 1.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că raporturile juridice dintre părţi, care au creat în sarcina fiecăreia obligaţii speciale, diferite de cele decurgând din contractul de muncă, şi care atrag o răspundere civilă deosebită sunt cele decurgând din cele trei mandate încredinţate de reclamantă pârâtei, după cum urmează:
1. În baza Hotărârii nr. 1/2008 a Adunării Generale a Asociaţilor S.C. A.N. S.R.L., pârâta a primit împuternicire să retragă orice sume de bani din conturile societăţii, deschise la R.B. SA, sens în care i s-a permis să semneze pentru societate, oriunde va fi necesar;
2. În baza procurii speciale autentificate sub nr. 501 din 19 februarie 2009, pârâta a fost împuternicită, singură, pentru suprafeţe sub 20 ha. şi împreună cu domnul T.N., pentru suprafeţe mai mari de 20 ha, să cumpere în numele societăţii terenuri agricole pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava;
3. În baza procurii speciale autentificate sub nr. 1115 din 27 mai 2009 pârâta a fost împuternicită să efectueze singură schimburi de terenuri pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani pentru reclamantă, iar pentru terenurile mai mari de 20 ha. doar împreună cu numitul T.N.
S-a constatat că lucrând în baza acestor trei mandate, pârâta a încheiat în perioada 2008 - 2010 un număr de 1933 de contracte de vânzare-cumpărare şi procuri, valoarea totală a terenurilor achiziţionate fiind de 30.709.068 lei din care suma de 15.702.152,22 lei achitată prin ordine de plată şi suma de 15.006.915,78 lei, achitată în numerar.
Suma totală retrasă de pârâtă din contul reclamantei este de 16.987.188 lei, dar prin documente se justifică de către pârâtă suma de 16.430.463,08 lei, încât suma de 556.724,92 lei reprezintă, conform concluziilor raportului de expertiză, prejudiciul cauzat reclamantei.
S-a apreciat că împrejurarea invocată de pârâtă în sensul că erau dificultăţi de înregistrare în contabilitatea reclamantei a documentelor justificative prezentate de ea pentru achiziţii, nu este de natură să o exonereze de culpă deoarece raportul de expertiză dispus în cauză putea cuantifica şi documente justificative prezentate de parte. Pârâta nu a fost în măsură să prezinte asemenea documente, iar din depoziţiile martorilor ascultaţi pentru ea nu s-a apărat în concret cu privire la suma pretinsă, martorii nefiind în măsură, ca subordonaţi ai pârâtei, să cunoască exact sumele de bani de care aceasta dispunea în mod exclusiv.
Chiar dacă în cauză nu s-a probat îndeplinirea mandatului împotriva intereselor reclamantei ori prin prejudicierea cu intenţie directă a acesteia de către pârâtă, art. 1540 din vechiul C. civ. prevede că răspunderea operează şi la îndeplinirea defectuoasă cauzată de culpă.
Culpa ce se poate imputa în cauză pârâtei este că nu a prezentat reclamantei justificare pentru toate sumele folosite în executarea mandatului. Chiar dacă în considerarea caracterului gratuit al mandatului răspunderea ar trebui activată cu mai puţină rigoare, în sensul de a nu se pretinde dovezi de detaliu pe care, desigur, după atâta timp de la perioada vizată în cerere pârâta nu le mai poate produce, totuşi în cauză aceasta nu a făcut o muncă de voluntariat, de tip caritabil, pentru a fi scuzată că nu a urmărit cu precizie păstrarea documentelor justificative, ci a fost remunerată în raportul de muncă peste care s-a grefat mandatul special, ce îi dădea împuterniciri corespunzătoare pentru îndeplinirea muncii datorate reclamantei.
Prin urmare, era necesar ca pârâta să dea seama reclamantei de lucrările sale şi să-i remită tot ceea ce a primit în puterea mandatului dacă nu era necesar achiziţiilor efectuate, conform art. 1541 C. civ. vechi. Cum în cauză nu s-a probat că pârâta, mandatară a dat reclamantei, aşa cum susţine în apărare, justificare corespunzătoare pentru sumele de bani plătite, în mod întemeiat reclamanta este îndreptăţită să îi pretindă suma din petit, pentru care nu există documente justificative apte de a descărca şi de a fi înscrise în contabilitate.
Apărarea pârâtei, susţinută prin depoziţiile de martori, că lipsa de justificare a sumelor se explică prin deficienţele de înregistrare contabilă nu este dovedită de acte ce nu au fost înregistrate, astfel că nu poate fi reţinută.
În ce priveşte cuantumul sumei nejustificate de pârâta mandatară în cursul activităţii prestate pentru reclamantă, prima instanţă a reţinut prejudiciul cuantificat de expertă în primul raport de expertiză, respectiv suma de 556.724,92 lei, având în vedere că experta a avut în vedere la determinarea sumei doar acele documente care erau explicite şi conţineau sumele folosite de pârâtă astfel cum explică, de altfel, în răspunsul la obiecţiuni.
Prin completarea la raportul de expertiză, efectuată ca urmare a unor noi critici ale pârâtei, s-a concluzionat că înscrisurile prezentate de aceasta nu aduc elemente noi, de natură să modifice concluziile raportului iniţial. S-a operat totuşi o scădere a prejudiciului stabilit iniţial cu suma de 17.745 lei, ce reprezintă contravaloarea unor terenuri consemnate în trei procuri, aspect ce nu are legătură cu obiectivele trasate de instanţă. Având în vedere că sumele astfel cheltuite nu au condus la încheierea actelor autentice de transfer al dreptului de proprietate, deci nu au avut finalitatea urmărită prin mandat, instanţa a apreciat că şi pentru cheltuirea acestor sume operează răspunderea mandatarei.
Pe de altă parte, pe lângă probele directe, respectiv înscrisurile înregistrate în contabilitate, din analiza cărora rezultă cu precizie prejudiciul, împrejurarea că mandatul a fost îndeplinit de către pârâtă într-un mod păgubitor pentru reclamantă rezultă indirect şi din informaţiile comunicate la cererea instanţei de Administraţia Finanţelor Publice Dorohoi, conform cu care în anii fiscali 2008, 2009 şi 2011 pârâta a realizat venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal în sumă de 7.500 lei, 17.080 lei şi 551.947 lei.
Pentru a dobândi asemenea venituri era important ca pârâta să probeze că a avut în patrimoniu imobile de o asemenea valoare, ceea ce aceasta nu a făcut, încât se poate deduce din aceste informaţii că pârâta a acţionat cu intenţie directă pentru a o prejudicia pe reclamantă, de vreme ce suma dobândită de ea din vânzarea unor imobile este, în mod surprinzător, similară cu suma ce lipseşte din patrimoniul reclamantei şi nu este explicată prin documente.
Nu a putut fi primită nici susţinerea pârâtei că era obligată să înregistreze la finanţe operaţiunile de vânzare-cumpărare făcute pentru reclamantă, deoarece acestea au fost mult mai numeroase şi s-au realizat în baza mandatului, iar nu în nume personal, ca achiziţii proprii.
Este justificată în acest context reacţia reclamantei de pierdere a încrederii în angajata şi mandatara pârâtă, precum şi de atragere a răspunderii civile a acesteia pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat în exercitarea mandatului.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat recurs, recalificat la primul termen de judecată ca fiind apel.
Prin Decizia nr. 139 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.E. împotriva Sentinţei civile nr. 203 din 6 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani, intimată fiind reclamanta SC A.N. SRL.
În motivare, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 1/2008 a Adunării generale a asociaţilor societăţii reclamante pârâta a fost "împuternicită cu depline puteri (...) pentru ca în numele societăţii să depună şi să retragă orice sume de bani din conturile societăţii deschise la R.B. SA".
Prin Procura specială autentificată sub nr. 501 din 19 februarie 2009 de BNP B.C. şi B.D.A., Rădăuţi reclamanta a împuternicit-o pe pârâtă "cu depline puteri, (...) pentru ca în numele societăţii să cumpere terenuri agricole pe raza Judeţelor Botoşani şi Suceava".
În cuprinsul mandatului s-a specificat că, în îndeplinirea acestuia mandatara va negocia clauzele contractului de vânzare-cumpărare pe care îl va semna, în formă autentică, va achita vânzătorilor preţul şi va îndeplini toate formalităţile pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară şi pentru înscrierea în evidenţele fiscale, va face tot ceea ce crede de cuviinţă pentru apărarea drepturilor şi intereselor patrimoniale ale societăţii, va efectua orice formalitate necesară, semnând în numele reclamantei şi pentru aceasta oriunde va fi necesar.
S-a specificat, de asemenea, că mandatul este gratuit şi netransmisibil şi este valabil în scopul precizat, până la îndeplinire.
Prin Procura specială autentificată sub nr. 1115 din 21 mai 2009 de BNP B.D.A., Rădăuţi, judeţul Suceava, societatea reclamantă a împuternicit-o pe pârâtă să încheie contracte de schimb cu alte persoane fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate, cu respectarea legilor în vigoare, privind bunuri imobile, contracte de schimb având ca obiect imobile proprietatea societăţii de pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani. Obligaţiile stabilite în sarcina mandatarei pentru îndeplinirea mandatului, limitele şi forma împuternicirii sunt cele din procura menţionată anterior.
Având în vedere dispoziţiile art. 1539 - 1544, art. 1537 C. civ., s-a reţinut că pârâta, în baza celor trei mandate menţionate, a încheiat în perioada 2008 - 2010 un număr de 1933 de contracte de vânzare -cumpărare şi procuri, valoarea totală a terenurilor achiziţionate fiind de 30.709.068 lei.
În îndeplinirea mandatelor pârâta a retras din contul reclamantei suma de 16.987.188 lei, însă prin documentele prezentate şi înregistrate în evidenţele reclamantei a justificat suma de 16.430.463,08 lei, diferenţa de 556.724,92 lei reprezentând prejudiciu cauzat mandantei.
Analizând întregul probatoriu administrat în cauză, reţinând, totodată că, în speţă constatările expertului nu au fost contestate de părţi, instanţa de apel a apreciat că pârâta este în culpă pentru că nu a prezentat reclamantei justificări pentru întreaga sumă retrasă din contul acesteia în executarea mandatelor primite, iar răspunderea sa poate fi atrasă, conform dispoziţiilor art. 1540 C. civ., anterior redat, pentru "culpa comisă în executarea mandatului".
Susţinerile pârâtei din apel, potrivit cărora prejudiciul stabilit de prima instanţă nu este real, iar valoarea acestuia nu este clară, fiind stabilită mai mult pe supoziţii decât pe probe clare nu pot fi primite, fiind infirmate de probatoriul administrat în cauză.
De asemenea, nu a putut fi primită critica pârâtei potrivit căreia nu s-ar fi avut în vedere toate probele administrate. În concret, partea face referire sub acest aspect la faptul că nu au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei toate procurile de achiziţie prezentate de ea, pe motiv că, neavând stipulat preţul plătit, nu sunt explicite. Raportul de expertiză întocmit în cauză a relevat că, într-adevăr, respectivele înscrisuri nu pot constitui documente justificative ale unor sume de bani câtă vreme nu au stipulate în conţinutul lor astfel de sume.
La solicitarea pârâtei, expertul numit în cauză a explicat, în detaliu, la instanţa de fond modul de întocmire a raportului de expertiză, cu arătarea tuturor documentelor avute în vedere, a categoriilor de cheltuieli şi a sumelor, precum şi a documentelor ce nu au putut fi valorificate.
Înscrisurile ataşate dosarului de pârâtă în apel se găsesc în lucrarea întocmită de expert, fiind aşadar avute în vedere de prima instanţă. Prin urmare, s-a apreciat că acestea nu sunt de natură a schimba situaţia de fapt reţinută de tribunal prin sentinţa pronunţată.
Nici celelalte apărări ale pârâtei, reiterate în apel, nu au fost de natură a conduce la schimbarea sentinţei atacate.
Cum în mod corect a sesizat judecătorul fondului, chiar dacă în considerarea caracterului gratuit al mandatului răspunderea mandatarului ar trebui stabilită cu mai puţină rigoare, în sensul de a nu se pretinde dovezi de detaliu pe care, dată fiind perioada de timp vizată în acţiune, este posibil ca pârâta să nu le mai poată produce, totuşi în speţă nu se poate face abstracţie de faptul că în perioada dată pârâta a fost remunerată în raportul de muncă pe care îl avea cu reclamanta, raport pe care s-a grefat mandatul special.
În această din urmă calitate, potrivit dispoziţiilor art. 1541 C. civ., pârâta este datoare, "(...) oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce a primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului".
Nu poate fi primită nici cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune, cerere care contravine dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., fiind formulată direct în calea de atac.
În termen legal, împotriva deciziei de apel, pârâta S.E. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ.
Subsumat motivului de nelegalitate instituit de pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată, susţinând, în esenţă, că litigiul este unul de muncă, astfel că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au soluţionat cauza cu încălcarea normelor de competenţă materială de ordine publică.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, susţine că a fost angajată la SC A.N. SRL în calitate de funcţionar administrativ.
Arată că în baza contractelor de muncă a fost retribuită la început cu suma de 800 lei, sumă care a fost majorată ulterior la 1.200 lei. Contractele de muncă au fost înregistrate la I.T.M. Suceava.
Activitatea de achiziţie terenuri agricole a desfăşurat-o în baza contractelor de muncă.
Mai arată că retragerea sumelor de bani din contul bancar al reclamantei s-a efectuat doar în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţiilor A.N. nr. 1/2008, iar până la emiterea acestei hotărâri nu a achiziţionat nicio suprafaţă de teren agricol, a efectuat doar activităţi de identificare a potenţialilor vânzători, desfăşura muncă de teren, culegea informaţii în vederea alcătuirii unei baze de date privind zonele cu potenţial de achiziţie.
Necesitatea întocmirii procurilor din 19 februarie 2008 şi respectiv din 27 mai 2009 a fost impusă de notarii care au întocmit actele de vânzare-cumpărare, procuri care au fost întocmite cu titlu gratuit.
Ambele procuri au fost revocate la data de 9 august 2010, contractul de muncă încetând, prin demisia recurentei, la data de 1 septembrie 2010.
La data încetării contractului de muncă, i s-a întocmit o fişă de lichidare în care reclamanta a menţionat că pârâta nu are niciun fel de datorii faţă de societatea angajatoare.
În condiţiile în care nu a prestat vreo altă muncă pentru reclamantă, în baza contractului de muncă încheiat, consideră că litigiul dedus judecăţii este un litigiu de dreptul muncii.
Aşa fiind, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare Tribunalului Botoşani, secţia litigii de muncă.
Totodată, apreciază că decizia Curţii de Apel Suceava se bazează pe o motivare contradictorie, este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea legii, susţine că nu a prejudiciat societatea reclamantă cu suma de 556.724,92 lei.
Recurenta precizează că nu şi-a însuşit această sumă de bani. Toate sumele retrase din contul societăţii au fost cheltuite, folosite în interesul societăţii, în vederea achiziţionării de terenuri agricole.
Suma pretinsă de reclamantă poate fi justificată, întrucât reprezintă contravaloarea achiziţiilor de terenuri nefinalizate cu încheiere de contracte de vânzare-cumpărare autentice, costuri notariale şi cadastrale adiacente contractelor de vânzare-cumpărare care nu au fost înregistrate în contabilitate, chiria pentru biroul din Botoşani, salarii şi comisioane agenţi.
Toate documentele justificative: procuri de achiziţie, contracte de vânzare-cumpărare, chitanţe, facturi, bonuri fiscale, rapoarte privind costurile făcute au fost predate la contabilitatea societăţii, imediat după plata acestora, aspect conformat şi de cei doi martori propuşi de către recurentă.
Fişa de lichidare reprezintă o dovadă a recunoaşterii bunei sale credinţe, a activităţii desfăşurate, a faptului că, după fiecare tranzacţie, a depus la contabilitatea firmei documentele justificative. Martorii audiaţi în acest sens au confirmat aceste aspecte.
Expertul care a întocmit raportul de expertiză nu a avut în vedere promisiunile de vânzare-cumpărare pentru care s-au întocmit procurile de achiziţii cu proprietarii de teren (procuri în care nu este menţionat preţul convenit şi achitat) şi nici costurile notariale şi cadastrale făcute pentru întocmirea acestora.
În consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării (suplimentării) probatoriului prin dispunerea unui supliment la raportul de expertiză contabilă.
Intimata-reclamantă SC A.N. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate de intimata-reclamantă SC A.N. SRL Rădăuţi, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, în cauză nu se poate reţine incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Natura juridică a litigiului nu intră sub jurisdicţia muncii, litigiul este unul în atragerea răspunderii pârâtei, în temeiul art. 1541 C. civ., derivată din contractatele de mandat încheiate între părţi, în baza cărora pârâta a retras sume de bani din contul reclamantei.
Or, retragerea sumelor de bani aflate în discuţie nu s-a efectuat în temeiul contractului de muncă, ci exclusiv în temeiul calităţii de împuternicit de cont obţinută prin mandatul acordat prin Hotărârea AGA "A.N." nr. 1 din 8 mai 2008.
Recurenta invocă formal pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., întrucât întreaga construcţie a recursului se fundamentează pe aprecierea greşită a probelor administrate (relevanţa raportului de expertiză, a documentelor justificative - chitanţe, facturi, bonuri fiscale, etc. -, declaraţiile martorilor audiaţi etc.) în concret, critici vizând exclusiv restabilirea situaţiei de fapt a căror analiză excede competenţei instanţei de recurs.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă, instanţa de control judiciar motivându-şi hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.
Criticile recurentei nu susţin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, dar argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, soluţia instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.
Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuţie chestiunea judecată la prima instanţă, a permis instanţei de apel să concluzioneze că pârâta este în culpă pentru că nu a prezentat reclamantei justificări pentru întreaga sumă retrasă din contul acesteia în executarea mandatelor primite, iar răspunderea sa poate fi atrasă, conform dispoziţiilor art. 1540 C. civ., pentru "culpa comisă în executarea mandatului".
Amplu argumentat şi legal motivat, în raport de întregul probatoriu administrat în cauză, instanţa de control judiciar a reţinut cu justeţe că în îndeplinirea mandatelor acordate (Hotărârea nr. 1/2008 a adunării generale a asociaţilor societăţii reclamante, procura specială autentificată sub nr. 501 din 19 februarie 2009 de BNP B.C. şi B.D.A. procura specială autentificată sub nr. 1115 din 21 mai 2009 de BNP B.D.A.) pârâta a retras din contul reclamantei suma de 16.987.188 lei, însă prin documentele prezentate şi înregistrate în evidenţele reclamantei a justificat suma de 16.430.463,08 lei, diferenţa de 556.724,92 lei reprezentând prejudiciu cauzat mandantei.
Potrivit dispoziţiilor art. 1539 - 1544 C. civ., mandatarul este îndatorat a executa mandatul atâta timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. Mandatarul este răspunzător nu numai de doi, dar şi de culpa comisă în exercitarea mandatului.
Mandatarul e dator a plăti dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său, din ziua întrebuinţării lor, iar dobânzile sumelor rămase, din ziua când i s-au cerut acele sume.
Conform dispoziţiilor art. 1537 teza I C. civ., mandatarul nu poate face nimic afară din limitele mandatului său.
Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse, recurenta solicită instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu să verifice decizia din apel în ceea ce priveşte modul de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acestui motiv.
Or, astfel cum s-a arătat, situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
Aşa fiind, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 şi ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 3, 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta S.E. împotriva Deciziei nr. 139 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S.E. împotriva Deciziei nr. 139 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 132/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 136/2015. Civil → |
|---|
