ICCJ. Decizia nr. 759/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 759/2015
Dosar nr. 9754/105/2012
Şedinţa publică din 17 martie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 18 decembrie 2012, contestatoarea S.E. l-a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, sa dispună anularea procesului verbal şi a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010, anularea procesul ui-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25 din 6 iulie 2012, anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 25 din 6 iulie 2012, stabilirea valorii despăgubirii pentru imobilul expropriat, obligarea pârâtului la emiterea unei alte hotărâri de stabilire a despăgubirii în conformitate cu valoarea stabilită de instanţă, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Prin sentinţa civilă nr. 1673 din 7 iulie 2014, Tribunalul Prahova a admis contestaţia, a anulat procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 13 din 6 mai 2010, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010, procesul- verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25 din 6 iulie 2012 şi hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 25 din 6 iulie 2012, emise de intimat.
A obligat intimatul la plata către contestatoare a unei despăgubiri în valoare de 2837,08 lei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, pentru terenul de 521 m.p. situat în corn. Dumbrava, jud. Prahova, T 85/4, P. A593/63, IA arabil, stabilită conform coraportului de expertiză întocmit şi întregit de experţii N.D., C.C. şi M.l., prin omologarea punctului de vedere al expertului N.D. cu privire la valoarea terenului/m.p.
Prin decizia nr. 1208 din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti , secţia l civilă, a admis apelurile declarate de contestatoarea S.E. şi de intimatul S.R., prin C.N.A.D. N.R. SA şi în consecinţă:
A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1673 din 7 iulie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că a obligat pe intimat să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, contestatoarei, suma de 600 lei, reprezentând onorariu expert.
A dispus ca plata sumei de 2837,08 lei, acordată cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, să fie achitată contestatoarei de către intimat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte primul motiv de apel formulat de către S.E., referitor fa greşita omologare de către instanţa de fond a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert N.D. că varianta întocmită în cauză de către expertul numit de instanţă satisface exigentele impuse de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acesta stabilind în mod echidistant despăgubirea cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în raport de valoarea reală a imobilului Ia momentul efectuării lucrării, pe baza rezultatelor obţinute prin abordarea comparaţiilor directe pentru zone similare de amplasament.
Prima instanţă, în mod legal, a înlăturat varianta propusă de către consilierul parte al reclamantei, respectiv a expertului C.C., întrucât acesta nu a reţinut corect suprafaţa de teren expropriată, iar pe de altă parte a avut în vedere doar oferte de proprietăţi asemănătoare publicate în ziare de specialitate şi pe internet, deşi trebuiau luate în considerare valorile cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la notariate, respectiv preţul real cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială.
Referitor, însă, la cea de a doua critică formulată de către apelantă, privind neacordarea cheltuielilor de judecată in cuantum de 1800 lei, curtea de apel a constatat că este întemeiată, în parte.
Reclamanta a solicitat prin concluziile scrise obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile expert achitate, însă instanţa de fond a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată, deşi apărătorul apelantei nu era mandatat să renunţe la acest capăt de cerere.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., reclamanta era îndreptăţită să obţină obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 iei, reprezentând onorariu! expertului N.D. desemnat de instanţă, cererea de majorare a onorariului cu încă 400 lei nemaifiind pusa în discuţia părţilor şi nefăcându-se dovada achitării acestui supliment, iar suma de 600 lei, reprezentând onorariul consilierului parte, nu i se poate imputa pârâtului.
În ceea ce priveşte apelul formulat de S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, curtea de apel a reţinut că, în mod judicios, pe baza materialului probator administrat în cauză, prima instanţă a dispus anularea Procesului-verbal şi a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010, având în vedere împrejurarea că întreaga procedură demarată ca urmare a formulării cererii de acordare a despăgubirilor s-a realizat. în mod eronat, întrucât persoanele responsabile cu stabilirea identităţii titularilor dreptului de proprietate şi întinderea acestui drept nu au avut în vedere actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4937 din 24 septembrie 1998 de B.N.P I.C., deşi acest act fusese depus comisiei odată cu cererea înregistrată sub nr. 311 din 13 aprilie 2010.
Prin urmare, atâta timp cât procedura de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor pentru terenul expropriat a fost întocmită eronat din culpa Comisiei constituită în baza Legii nr. 198/2004, în mod greşit a fost respinsă cererea formulată de către reclamantă, pe motivul necesităţii refacerii documentaţiei.
Referitor la critica formulată de către apelant privind greşita omologare de către instanţa de fond a punctului de vedere exprimat de către expert N.D., curtea de apel a reiterat argumentaţia avută în vedere în analiza criticii dezvoltată şi de către apelanta S.E., şi, în plus, a reţinut ca suma propusă de către expertul M.I. ca despăgubire pentru terenul expropriat, respectiv de 1,00 leu/m.p. este disproporţionat de mică în raport de valoarea reală a terenului.
Curtea a constatat că ponderea majoritară în stabilirea valorii de despăgubire o constituie contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor extravilane înregistrate pe teritoriul comunei Dumbrava în anul 2012 (73 contracte), în timp ce pentru anul 2014 au fost identificate doar 3 contracte, deşi expertul trebuia să ţină cont de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele ia data efectuării expertizei, respectiv luna iunie 2014.
În ce priveşte ultima critică formulată de către apelantul S.R., referitoare la greşita obligare la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de ia data rămânerii definitive a sentinţei, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 33/1994, în speţă fiind aplicabile doar dispoziţiile art. 21 – art. 27 din acest act normativ (ce reglementează procedura de stabilire a despăgubirii, conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004). Referitor la data acordării despăgubirilor, trebuiau avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 198/2004, sub imperiul căreia a fost formulată cererea de acordare despăgubiri.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. l98/2004, despăgubirea trebuia acordată în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarea S.E. şi pârâtul S.R., prin C.N.A.D. N.R. SA
I) Contestatoarea S.E. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii instanţei de apel, în sensul omologării punctului de vedere al expertului C. C. şi să se dispună obligarea intimatului la plata sumei de 3.921,44 iei reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expert în cuantum total de 1800 lei, câte 600 lei pentru fiecare dintre cei trei experţi numiţi în cauză, în mod eronat reţinându-se că a fost achitată numai suma de 600 lei.
Prin cererea de recurs, contestatoarea a redat motivarea deciziei Curţii de Apel Ploieşti, fără să formuleze nicio critică concretă, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
II). Pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de contestatoarea S.E. şi admiterii în totalitate a apelului declarat de intimatul S.R., cu consecinţa schimbării în totalitate a sentinţei civile nr. 1673/2014 pronunţată de Tribunalul Prahova şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În susţinerea recursului, pârâtul a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin menţinerea despăgubirilor stabilite de instanţa de fond exclusiv în baza unor oferte de vânzare, instanţa de apei a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, din care rezultă că la stabilirea despăgubirilor pot fi avute m vedere doar preţurile de tranzacţionare ale altor imobile de acelaşi fel şi nicidecum ofertele de vânzare postate pe internet sau publicate în presa de specialitate.
Interpretarea de mai sus se regăseşte şi în practica instanţei supreme, care a stabilit că sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” utilizată de legiuitor are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare in contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta ofertele de vânzare ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mica publicitate.
Despăgubirea stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apei a fost calculată de expertul N.D., având în vedere 5 oferte de vânzare postate pe site-urile de specialitate, fapt ce contravine prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi practicii unanime a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Singura opinie care respecta dispoziţiile art. 26 alin. (2) este cea a expertului M.I., deoarece doar acesta a utilizat ca valori de comparaţie preţurile de tranzacţionare obişnuite în zona în care se află amplasat imobilul ce a făcut obiectul exproprierii. Expertul a efectuat calculele necesare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirii având ca repere contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la P. Dumbrava.
De asemenea, expertul şi-a fundamentat calculele în funcţie de preţul de tranzacţionare obişnuit al imobilelor din aceeaşi categorie şi din aceeaşi zonă cu imobilul ce a fost supus exproprierii pentru anul 2014 (data la care a fost efectuată expertiza în prezenta cauză), dar şi pentru anul 2012 anul exproprierii),
Susţinerea instanţei de apel, precum că valoarea de 1 leu/m.p. stabilită de expertul M. ar fi disproporţionat de mică în raport cu valoarea reală a terenului este lipsită de argumente care să se circumscrie celor prevăzute de art. 26 alin. (2).
În contextul în care expertul M. a analizat peste 70 contracte de vânzare-cumpărare, iar opinia celorlalţi doi experţi a fost fundamentată exclusiv pe oferte de vânzare, nu mai pot exista dubii cu privire Ia validitatea din punct de vedere legal a valorii stabilite de dl. M.
Stabilirea unei valori de despăgubire atât la data întocmirii raportului de expertiză, cât şi la data exproprierii, nu poate constitui un motiv pertinent de invalidare a opiniei exprimate de dl. M., ci ar fi trebuit să reprezinte un indicator fidel al stagnării preturilor de vânzare la terenurile arabile extravilane în perioada 2012 - 2014, fapt de notorietate de altfel.
Instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 (normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004), atunci când a decis menţinerea anulării Procesului-verbal şi Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13/6.05,2010 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul C.L. Dumbrava.
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 şi a normelor metodologice rezultă că o Comisie de aplicare a Legii nr. 198/2004 are în atribuţii atât verificarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, constatarea acceptării sau neacceptării cuantumului despăgubirilor, emiterea proceselor verbale şi a hotărârilor de despăgubire, cât şi competenţa de a revoca, hotărâri de despăgubire pentru motive temeinice, anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, aşa cum rezultă din art. 6 alin. (3) al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009,
Apelând la argumentul de interpretare logică a fortiori (cine poate mai mult, poate şi mai puţin), rezultă că o Comisie de aplicare a Legii nr. 198/2004 era îndreptăţită să respingă o cerere de acordare a despăgubirilor, nefinalizată printr-o hotărâre de acordare a despăgubirilor, atâta timp cât, pentru motive temeinice, putea să revoce însăşi hotărârea de acordare a despăgubirilor.
Hotărârea nr. 13 din 06 mai 2010 a fost emisă în baza unor motive temeinice legate de necesitatea refacerii documentaţii tehnico-economice (dosar cadastral şi raport de evaluare), în concordanţă, şi cu actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4937 din 24 august 1998 la B.N.P. I.C.
Prin acest act, contestatoarea S.E. şi o terţă persoană, l. N. au primit loturi de teren în tarlaua şi parcela din care tăcea parte terenul ce trebuia expropriat (T85/4, parte din parcela 593/63), după cum urmează: S.E. primise un teren în suprafaţa de 7971 m.p., tarlaua 85/4, parte din parcela 593/63, dar delimitat pe plan cu simbolurile C.D.E.F., în timp ce l.N. primise un teren în S - 7971 m.p., în aceeaşi tarta şt parcelă, delimitat pe plan cu simbolurile A.B.C.F.
În această situaţie, în mod întemeiat comisia a emis Procesul verbal şi Hotărârea nr. 13 din 6 mai 2010, prin care au respins cererea de acordare a despăgubirilor nr. 311 din 13 aprilie 2010, arătând că expropriatorul (C.N.A.D.N.R. - S.A.) va fi notificat pentru întocmirea unei noi documentaţii tehnico-economice (dosar cadastral şi raport de evaluare), în concordanţă cu noile limite de expropriere stabilite prin documentele anexate cererii, urmând ca în baza unei noi hotărâri de guvern să se procedeze la exproprierea imobilului (imobilelor) afectate de noua limită de expropriere.
I). La termenul de judecată din data de 17 martie 2013, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de contestatoarea S.E. şi. având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obţine doar în condiţiile de nelegalitate strict reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.,
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, recurenta-contestatoare nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., pentru că, deşi a indicat formal motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., nu a formulat critici care să permită încadrarea lor în aceste dispoziţii legale.
Astfel, prin cererea de recurs, contestatoarea nu a arătat motivele de nelegalitate în stabilirea despăgubirilor, iar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată nu s-au formulat critici, din perspectiva art. 304 C. proc. civ., care să vizeze modul de soluţionare a cauzei.
Ca urmare, recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanţei să realizeze în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului formulat de contestatoarea S.E. împotriva deciziei nr. 1208 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., raportat Ia art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
II). Recursul declarat de pârât este fondat în limitele ce succed, urmând a fi admis:
Recurentul-pârât a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite pentru imobilul expropriat, criticând încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Textul legal invocat prevede în mod imperativ, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pun în discuţie o problemă de încălcare a legii.
La calcularea despăgubirilor trebuie să se ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, valoare ce se probează, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător preţui rezultat în urma întâlnirii cererii şi ofertei.
Ca urmare, nu pot fi validate de către instanţă concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente ce sunt în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.
În speţă, instanţa de fond a omologat punctul de vedere al expertului M.D., bazat pe o valoare de piaţă estimativă, care a determinat preţul de piaţă al imobilului în litigiu prin raportare la ofertele imobiliare obţinute de la agenţii imobiliare şi publicate pe internet, motivând că nu există contracte de tranzacţionare a terenurilor în zonă la data întocmirii raportului de expertiză, deoarece piaţa imobiliară s-a blocat şi nu se mai fac tranzacţii din lipsa de creditare.
Soluţia a fost validată de instanţa de apel prin decizia criticată, rară a exista la dosar dovezi din care să rezulte că la momentul efectuării expertizei nu au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel cu terenul expropriat.
Aşadar, în speţă, raportul de expertiză judiciară omologat de instanţe a nesocotit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informaţiile pe care acesta s-a fundamentat fiind în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege aplicabil.
Faţă de caracterul explicit al normei legale sus-menţionate şi faţă de jurisprudenţa unitară a instanţei supreme care a configurat înţelesul acestei norme nu poate fi avut în vedere decât preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritoriala în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeaşi zonă şi făcând parte din aceeaşi categorie de folosinţă), preţ ce reiese din tranzacţii încheiate la momentul efectuării expertizei (preţ plătit electiv şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare).
Însă, dacă în urma verificărilor efectuate, se constată că nu există contracte de vânzare-cumpărare din care să rezulte preţui obişnuit de tranzacţionare al imobilelor de acelaşi fel cu cel expropriat, pentru determinarea valorii bunului sunt relevante orice alte relaţii care sunt compatibile normelor legale incidente, din care să rezulte informaţii concludente privind preţul de vânzare al unor astfel de imobile.
În acest sens, pot fi obţinute înscrisuri privind tranzacţiile efectuate cu imobile similare celui expropriat de la autorităţile ce deţin astfel de date: administraţia financiară, camera notarilor publici, oficiul de cadastru si publicitate imobiliară, primărie.
Drept urmare, sub acest aspect, criticile formulate de pârât prin cererea de recurs sunt fondate, în raport de dispoziţiile legale In vigoare la data pronunţării deciziei.
Cum potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost corect stabilite, în speţă se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Instanţa de trimitere va ţine cont de considerentele anterioare ce au impus casarea, urmând a avea în vedere, însă, şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 12 din 5 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 152/ 3.03.2015), cu privire la momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, intervenită ulterior deciziei de apel şi obligatorie potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
S-a statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru bunul expropriat experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritoriala, la momentul transferului dreptului de proprietate.
Din interpretarea dată de Curtea Constituţională dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă că cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, sunt preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă, iar, în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va analiza şi critica formulată de pârât ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 (normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004} şi greşita menţinere a anularii Procesului-verbal şi Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul C.L. Dumbrava.
Având în vedere toate considerentele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 304 pct. 9, art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de intimatul S.R., prin C.N.A.D. N.R. SA va fi admis, decizia atacată va fi casată şi cauza va fi trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de contestatoarea S.E. împotriva deciziei nr. 1208 din data de 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de intimatul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 758/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 755/2015. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
