ICCJ. Decizia nr. 839/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 839/2015
Dosar nr. 192/59/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 20 martie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin Decizia nr. 125/A din 8 octombrie 2014, Curtea de Apel. Timişoara, secţia l civilă, a respins apelul declarat de reclamanţii D.E. şi D.Ş. împotriva sentinţei nr. 1654 din 15 mai 2013 a Tribunalului Arad, secţia civilă,
Împotriva acestei decizii definitive au declarat recurs reclamanţii D.E. si D.Ş., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 ianuarie 2015, şi repartizat aleatoriu spre soluţionare, completului 12 filtru.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
în condiţiile reglementate de aii.493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 ianuarie 2015 s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin raport constatându-se că acesta nu este admisibil, faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/20"12 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 26 ianuarie 2015, completul 12 filtru a analizat conţinutul raportuiui şi, constatând că acesta întruneşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor litîgante, pentru ca acestea să formuleze, în scris, un punct de vedere la raport, conform prevederilor art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Din procesele-verbale de înmânate aflate la filele 42-47 în dosarul de recurs rezultă că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat recurenţilor-rectamanţi la 30 ianuarie 2015 şi la 03 februarie 2015, iar intimaţlor-pârâţi la 02 februarie 2015.
La data de 09 februarie 2015 (data poştei), recurenţii-reci aman ţi au formulat, în scris, un punct de vedere la raport, prin care au susţinut că recursul este admisibil în principiu, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. în opinia acestora, în conformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 95, 96, 97 şi 425 C. proc. civ., decizia atacată este supusă recursului, hotărârea îndeplinind şi condiţiile prevăzute de art. 634 alin. (4) din acelaşi act normativ. Prin acelaşi punct de vedere recurenţii-reci amanţi au arătat că au exercitat calea de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 125/A din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, neavând interdicţia exercitării acestuia. întrucât această instanţă a dispus repunerea în termenul de apel, soluţionat prin hotărârea menţionată.
Intîmaţii-pârâţi nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.
Constatând finalizată procedura filtru, prin rezoluţia din data de 4 martie 2015, completul 12 a stabilit termenul de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 20 martie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Examinând recursul sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, în raport de prevederile ari, 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel,în cazurile în care legea prevede că hotărârile deprimă instanţă sunt supuse numai apelului".
În cauză, obiectul litigiului dedus judecăţii este reprezentat de contestaţia promovată împotriva Dispoziţiei nr. 181 din 01 februarie 2013, emisă de primarul municipiului Arad, prin care a fost soluţionată notificarea formulată de reclamanţi în temeiul prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Acest act normativ a reglementat dreptul persoanei care se pretinde îndreptăţită să atace decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de Ia comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
Însă, în cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, la 04 martie 2013, dată la care era în vigoare C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori prinir-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1), fiind incidente si in cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.
Din această perspectivă, se constată că, în mod corect a stabilit Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 1700 din 04 decembrie 2013, că împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, ca instanţă de fond, putea fi exercitată calea de atac a apelului, şi nu a recursului, conform prevederilor legale mai sus menţionate, dispunând, totodată, în temeiul art. 457 alin. (3) C. proc. civ., repunerea reclamanţilor în termenul de apel, ca urmare a menţiunii eronate din dispozitivul sentinţei civile nr. 1654 din 15 mai 2013 a Tribunalului Arad cu privire la calea de atac ce putea fi exercitată împotriva acesteia.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., anterior evocate, se reţine că, în cauză, calea de atac ce putea fi exercitată împotriva sentinţei pronunţate de tribunal prin care a fost soluţionată pângerea formulată împotriva deciziei emise de primar în temeiul prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 este numai apelul, care a fost, de altfel, soluţionat de Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 125/A din 8 octombrie 2014.
Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., stipulează eă au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.
Astfel, Decizia nr. 125/A din 8 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia l civilă, este definitivă, în înţelesul textului legal menţionat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului, aşa după cum au susţinut recurenţii-reclamanţi prin punctul de vedere exprimat cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.
În cauză, nu se poate reţine că decizia atacată este susceptibilă de recurs, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 95, 96, 97 şi 425 C. proc. civ., invocate de către recurenţii-reclamanţi. Aceste prevederi legale reglementează competenţa materială a tribunalului, a curţii de apel şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conţinutul hotărârii judecătoreşti şi legalitatea căii de atac.
Aşa după cum s-a arătat în precedent, calea de atac prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin raportare la art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în vigoare la data declanşării litigiului de faţă, era apelul, care a fost soluţionat prin decizia atacată.
Dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., de care se prevalează recurenţii-reclarnariţî consacră principiul legalităţii căiior de atac, care sunt prevăzute de lege şi pol fi exercitate indiferent de menţiunile inexacte din cuprinsul dispozitivului hotărârii. Legalitatea căilor de atac este, de altfel, o regulă cu valoare de principiu constituţional, stipulat în art. 129 din Constituţia României, conform căruia dreptul părţilor interesate de a ataca hotărârile judecătoreşti se poate exercita numai în condiţiile legii.
Pentru considerentele arătate în precedent şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză de reclamanţii D.E. şi D.Ş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii D.E. şt D.Ş. împotriva Deciziei nr. 125/A din 8 octombrie 2014, pronunţată Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 823/2015. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 844/2015. Civil → |
|---|
