ICCJ. Decizia nr. 849/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia.849/2015
Dosar nr. 59222/3/2011
Şedinţa publică din 24 martie 2015
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 312 din 06 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 59222/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta B.L.G. în contradictoriu cu pârâţii M.F.P., prin reprezentant D.GF.P. din Municipiul Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar general, şi SC R.V. SA,a obligat pârâtul M.F.P. la plata către reclamantă a sumei de 379.254 lei (83.956 euro), reprezentând preţul de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, sector 1.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 06 aprilie 2000, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, reclamanta a devenit proprietara apartamentului în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 1957 din 6 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de fostul proprietar al imobilului, fiind obligată B.L.G. să lase apartamentul în deplină proprietate şi posesie.
Reclamanta a solicitat acordarea preţului de piaţă al imobilului în condiţiile art. 501 din Legea 10/2001.
Pentru a se stabili dacă reclamantei i se cuvine restituirea preţului reactualizat sau valoarea de piaţă a apartamentului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, esenţială este distincţia între cumpărarea respectivului apartament cu respectarea Legii nr. 112/1995 sau, dimpotrivă, cu eludarea acesteia.
Această distincţie rezultă cu claritate din prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi, respectiv ale art. 501 din aceeaşi Lege, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Prin urmare, dreptul chiriaşului cumpărător ai unui contract fără a fi fost constatat nul, a fost desfiinţat într-o acţiune în revendicare, de a primi o despăgubire este reglementat de dispoziţiile art. 50 şi următoarele din Legea nr. 10/2001
În ceea ce priveşte întinderea despăgubirii, Tribunalul a apreciat incidente dispoziţiile art. 501 din Legea 10/2001 care se referă Ia restituirea preţului de piaţă al imobilului.
Potrivit disp. art. 501 din Legea nr. 10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
În speţă, motivul pentru care s-a admis acţiunea în revendicare îndreptată împotriva numitei Badiu Lucia Georgeta a fost tocmai nevalabilitatea titlului său de proprietate coroborată cu existenţa în patrimoniul reclamanţilor a unui titlu valabil, procedându-se deci la compararea titlurilor, fără a se reţine reaua credinţă a chiriaşei cumpărătoare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Art 50 din Legea nr. 10/2001 prevede în alin. (3) că restituirea la preţurile de piaţă al imobilelor se face de către M.F.P., din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Faţă de această norma specială, care derogă de la prevederile art. 1337 C. civ., Tribunalul a reţinut calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.F.P.
Împotriva sentinţei a declarat apel M.F.P. prin D.G.R.F.P. Bucureşti, iar reclamanta B.A.M., succesoare a defunctei B.L.G. a formulat întâmpinare.
Curtea de Apel Bucureşti a invocat dîn oficiu aspectul necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, reţinând că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a arătat cuantumul preţului solicitat.
La 24 octombrie 2013 reclamanta a depus un raport de expertiză întocmit în Dosarul nr. 3371/299/2008, în litigiul dintre reclamantul B.N. şi B.L.G., în care s-a stabilit un preţ de circulaţie al imobilului de 125,393 euro sau 460, 931 lei. La discutarea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, reclamanta prin avocat a invocat ca preţ cel stabilit în această expertiză.
În instanţa de fond s-a efectuat o expertiză, prin care s-a stabilit o valoare de 379,254 lei, echivalent a 83.956 euro.
Prin Decizia civilă nr. 468/A din 21 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a admis apelul formulat de apelantul-pârât M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 312 din 06 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 59222/3/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamanta B.A.M. (moştenitoarea defunctei B.G. şi intimaţii-pârâţi Primăria Municipiului Bucureşti şi SC R.V. SA).
A anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele: Potrivit art. 2 alin. (1) Iit. b) C. proc. civ. tribunalul judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
În speţă valoarea (preţul pretins) de reclamantă a fost sub valoarea de 500.000 lei, motiv pentru care Tribimaiul Bucureşti nu avea competenţa materială de a soluţiona acest litigiu, competenţa nîăterială revenind judecătoriei, în speţă a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 13 C. proc. civ., care se referă la cereri privitoare la bunuri imobile, în speţă arătându-se un preţ de piaţă pentru un imobil aflat în circumscripţia Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Constatându-se necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti în baza acestei excepţii de ordine publică şi al art. 297 alin. (3) C. proc. civ. va admite apelul, se va anula sentinţa apelată şi se va trimite cauza la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.A.M., criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea cu trimitere pentru greşita aplicare a dispoziţiilor privind competenţa de soluţionare a cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând apelul declarat de pârâtul M.F.P., împotriva sentinţei civile nr. 312 din 06 martie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Ill-a civilă, a ridicat din oficiu si a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, a admis apelul declarat de pârâtul-apelant şi a anulat sentinţa civilă apelată, trimiţând cauza la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, încălcând dispoziţiile legale ce reglementează competenţa.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a apreciat că Tribunalul Bucureşti nu era competent material să judece in primă instanţă cererea reclamantei, prin raportare la cuantumul preţului solicitat, invocând dispoziţiile art. 2, pct. 1, lit. b) C. proc. civ. care prevăd că tribunalul judecă in primă instanţa procesele şi cererile in materie civilă al căror obiect au o valoare de peste 500.000 lei
În esenţă, s-a criticat faptul că deşi Ia concluziile pe fond în faţa Tribunalului s-a solicitat suma de 379,254 lei, nu s-a pus problema competenţei materiale, iar instanţa de apel s-a raportat în mod eronat la valoarea expertizelor întocmite în cauză, atât în faţa instanţei de fond, cât şi la apel.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel a reţinut, in ceea ce priveşte valoarea preţului pretins de către reclamantă, valoarea de 379.254 lei, echivalentul a 83.956 euro stabilită prin expertiza dispusă de instanţa de fond in dosar. Deşi instanţa a arătat că aceasta este valoarea indicată de reclamantă prin apărător ia discutarea excepţiei necompetentei materială Tribunalului Bucureşti, se reţine totuşi in mod eronat faptul că vaioarea indicată este de 461.930 lei, în concluziile puse in faţa instanţei de apei de către reclamantă, prin avocat, facându-se referire la valoarea de 125.393 euro stabilită prîn raportul de expertiza întocmit la nivelul anului 2008.
Recursul este întemeiat.
Examinând susţinerile reclamantei, precum şl actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a tăcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) raportate la art. 297 alin. (2) din C. proc. civ. precum şi la art. 1 din Legea nr. 202/2010.
Acţiunea formulată de reclamantă în faţa instanţei de fond a fost depusă la data de 05 septembrie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, care prin art. 1 pct 23 a introdus art. 1591 C. proc. Civ.
Acest text permite invocarea în orice stare a pricinii numai a necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, nu şi a celei de ordine publică sau privată. Excepţia necompetenţei, chiar de ordine publică, poate fi invocată în faţa primei instanţe, de către părţi ori de către judecător, numai până la prima zi de înfăţişare. Practica instanţelor judecătoreşti, inclusiv a Înaltei Curţi, este constantă cu privire la acest aspect, pronunţându-se mai multe hotărâri care nu Iasă nici un echivoc cu privire la modul de aplicare a textelor deja menţionate.
Scopul legii de modificare a C. proc. civ. a fost acela ai reducerii duratei de soluţionare a cauzelor, inclusiv prin limitarea posibilităţii de a invoca excepţiile de necompetenţă a instanţelor, în orice stare a pricinii. în acest context, trebuie efectuată o interpretare sistematică a dispoziţiilor procedurale, respectiv art. 159 şi art. 297 alin. (2) C. proc. Civ, urmând a se da efect acelor dispoziţii care dau posibilitatea soluţionării mai rapide a cauzei deduse judecăţii.
De altfel, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 dispoziţiile art. 159 şi art. 1591 C. proc. civ., republicat cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin actul normativ menţionat se aplică numai cererilor formulate după intrarea în vigoare a legii, ceea ce stabileşte incidenţa legii asupra litigiului. În acest context, devin irelevante argumentele instanţei anterioare, în ceea ce priveşte valoarea litigiului dedusă judecăţii, de vreme ce excepţia necompetenţei materiale nu a fost invocată în condiţiile legii, potrivit dispoziţiilor art. 1591 alin. (5) din C. proc. civ.
Or, în speţă, instanţa de apel a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, în primă instanţă, deşi după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, acest lucru nu mai era permis şi în consecinţa, în raport de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea Curţii de Apel este lovită de nulitate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3), raportate la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta B.A.M. împotriva Deciziei nr. 468/A din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 844/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 866/2015. Civil → |
|---|
