ICCJ. Decizia nr. 869/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 869/2015
Dosar nr. 19277/303/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti la 21 octombrie 2014, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a solicitat ca, în contradictoriu cu Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B.Ş.C. şi D.N. şi cu D.A., să se dispună suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare dispuse în dosarul execuţional nr. 1269/2014.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 711 şi 192 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 2505 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 541/2013, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul D.A., s-a dispus anularea deciziei nr. 3632 din 28 februarie 2011 a Comisiei de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi menţinerea deciziei de pensionare emise de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 164/2001.
S-a arătat că, prin sentinţa menţionată, instanţa de judecată a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, fără a institui în sarcina Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale o obligaţie de a menţine în plată drepturile de pensie stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (adică, inclusiv după abrogarea acesteia la 1 ianuarie 2011). Mai mult, instanţa de judecată nu putea înlătura de la aplicare, în cazul supus judecăţii, prevederile O.U.G. nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ultraactivând dispoziţiile Legii nr. 164/2001.
S-a învederat că, în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti irevocabile, prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act normativ aplicabil revizuirii pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţei judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, similar O.U.G. nr. 1/2011.
Potrivit acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că „sunt supuse revizuirii şi pensiile care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când deciziile de recalculare emise (…) au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reţine puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri”.
S-a susţinut că soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este aplicabilă, mutatis mutandis, şi în cazul fostelor pensii militare de serviciu, recalculate potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. a) – b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
S-a precizat că, prin aplicarea actelor normative menţionate, până în prezent reclamantului i s-a păstrat cuantumul pensiei avut în plată la 31 decembrie 2010, aşa cum, în fapt, a dispus şi instanţa de judecată prin sentinţa civilă nr. 2505 din 18 septembrie 2011.
S-a solicitat, totodată, să se cenzureze cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv al onorariului executorului, sumă considerată a fi exagerat de mare şi neconformă cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2010.
Instanţa, din oficiu, la termenul din 22 ianuarie 2015, a invocat excepţia necompetenţei materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 449 din 22 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a reţinut că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestaţie la executare care atrag atât competenţa materială a acestei instanţe, respectiv criticile aduse modalităţii de stabilire a cheltuielilor de executare, cât şi motive care atrag competenţa materială a Tribunalului Argeş.
Astfel, prin contestaţie, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea sentinţei civile nr. 2505/2012 pronunţat de Tribunalul Argeş, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că soluţionarea contestaţiei la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia pensiei şi impactul acestor dispoziţii legale asupra deciziei vizate de sentinţa civilă pusă în executare silită. Or, analiza acestor aspecte este de competenţa exclusivă a instanţei specializate în materia asigurărilor sociale.
S-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 153 lit. i) şi ale art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care atrag competenţa Tribunalului Argeş, precum şi cele ale art. 99 alin. (2) C. proc. civ.
Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 558 din 3 martie 2015, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 6 şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat pricina Înaltei Curţi în vederea soluţionării conflictului.
Tribunalul Argeş a reţinut că reprezentantul contestatoarei, prezent în şedinţa publică din data de 3 martie 2015, a arătat că obiectul cererii îl reprezintă o contestaţie la formele de executare întemeiată pe dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, de competenţa tribunalului.
Tribunalul a apreciat, însă, că, în speţă, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele învestite cu autoritate publică şi personalitate juridică şi constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului – pensionarul căruia trebuia să i se menţină în plată pensia de serviciu, aşa cum s-a stabilit prin titlul executoriu.
Prin urmare, s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispoziţiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Curtea va constata că, în speţă, competenţa materială în soluţionarea contestaţiei la executare revine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar conform art. 153 lit. i) din acelaşi act normativ, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind „contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi”.
Sintagma „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi” se referă la măsurile de executare promovate de autorităţile prevăzute de lege şi reglementate special pentru aplicarea sistemului unic de pensii publice, în speţă Casa Naţională de Pensii Publice, casele teritoriale judeţene şi cele sectoriale, etc., printre aceste măsuri regăsindu-se, cu titlu exemplificativ, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensie încasate necuvenit, din diferite motive.
În speţă, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică, constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului, pensionarul căruia trebuia să i se menţină în plată pensia de serviciu, astfel cum s-a stabilit prin titlul executoriu.
Prin urmare, Curtea va constata că nu sunt incidente dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispoziţiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., care dau soluţionarea contestaţiei la executare în competenţa instanţei de executare în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6, care, de altfel, a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 875/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
