ICCJ. Decizia nr. 187/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 187/2016
Dosar nr. 27807/3/2015
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 28 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 septembrie 2014 sub nr. 5690/2/2014, reclamanta l.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Aeroclubul României şi M.T.I., ca, prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa:
(1) să se conslate, în contradictoriu cu pârâtul M.T.I., nulitatea Ordinului M.T.I. nr. 1190 din 30 septembrie 2013 privind Organigrama Aeroclubului României, ca fiind emis în baza unui act fără efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013;
(2) să se constate, în contradictoriu cu pârâtul M.T.I., nulitatea Ordinului M.T.I. nr. 1353 din 29 octombrie 2013 privind Statul de funcţii al Aeroclubului României, ca fiind emis în baza unui act fără efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013;
(3) să se dispună, în contradictoriu cu pârâtul Aeroclubul României, anularea Deciziei nr. 390/08 noiembrie 2013, emisă de pârâtul Aeroclubul României, prin care s-a dispus retrogradarea reclamantei de la funcţia de conducere de şef birou Managementul calităţii şi mediu la funcţia de execuţie de inginer aviaţie clasa l-clasa 68, gr. 5, ca fiind emisă în baza unui act fără efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013:
( 4) să se dispună, în contradictoriu cu pârâtul Aeroclubul României, revenirea reclamantei la funcţia de conducere de şef birou Managementul calităţii şi mediu deţinută anterior emiterii Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013, cu aplicarea drepturilor salariale corespunzătoare;
(5) să se dispună obligarea pârâtului Aeroclubul României ia plata diferenţei de salariu de la funcţia de execuţie de inginer aviaţie clasa I-, clasa 68, gr. 5, deţinută ulterior emiterii Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013, în cuantum de 2228 lei, la funcţia de conducere de şef birou Managementul calităţii şi mediu, deţinută anterior emiterii acestei Decizii, în cuantum de 2.786 lei, calculată de la data punerii în aplicare a Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 20Î3, respectiv 8 noiembrie 2013, până la data revenirii reclamantei pe funcţia de conducere deţinută iniţial;
(6) să se dispună obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
La data de 20 octombrie 2014, pârâtul Aeroclubul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive pe capetele 1, 2 de cerere şt excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ pentru capetele 3, 4, 5 de cerere, solicitând respingerea capetelor 1, 2 de cerere ca formulate împotriva unei persoane Iară calitate procesuală şi disjungerea capetelor 3, 4, 5 de cerere, cu declinarea acestora la Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin sentinţa civila nr. 242 din data de 03 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că în prezenta pricină, capătul principal de cerere este cel privind anularea Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013, emisă de pârâtul Aeroclubul României, având în vedere că scopul urmărit de către reclamantă atunci când a declanşat demersul judiciar (aşa cum chiar reclamanta a recunoscut la termenul din data de 20 ianuarie 2015) este acela de a obţine anularea acestei decizii, prin care, în executarea Ordinului M.T.I. nr. 1190 din 30 septembrie 2013, privind aprobarea Organigramei Aeroclubului României şi a Ordinului M.T.I. nr. 1353 din 29 octombrie 2013, privind aprobarea Statului de funcţii al Aeroclubului României, s-a dispus desfiinţarea postului de conducere ocupat de reclamantă (de şef birou Managementul calităţii şi mediu) şi trecerea acesteia, începând cu data de 15 noiembrie 2013, pe funcţia de execuţie de inginer aviaţie clasa I-cl. 68, gr. 5, cu diminuarea drepturilor saîariale de la 2.786 lei la 2.228 lei;
S-a mai reţinut că celelalte capete de cerere sunt formulate fie în justificarea şi fundamentarea cererii de anulare a Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013 (capetele 1, 2 de cerere), fie au caracter de cereri accesorii, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., adică a căror soluţionare depinde de soluţia dată capătului de cerere principal (capetele 4, 5, 6 de cerere).
Având în vedere acest capăt principal al acţiunii şi dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, aşa cum au fost modificate prin art. 21 din Legea nr. 2/2013, coroborate cu cele ale art. 266 C. muncii.
După declinare, prin sentinţa civilă nr. 9397 din 08 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VlIl-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea capetelor de cerere numărul unu şi doi, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţa.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că Ordinele M.T.I. a căror anulare se solicită sunt acte administrative în sensul prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, fiind emise în aplicarea unui act normativ cu putere de lege, respectiv în aplicarea O.U.G. nr. 77 din 26 iunie 2013, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a prevederilor acestei legi.
Un astfel de control este exclus de îa controlul judecătoresc pe calea jurisdicţiei muncii, iar litigiile având ca obiect controiul jurisdicţional al unor acte administrative emise de un pârât în calitatea de autoritate publică în executarea în concret a unei legi, în măsura în care între părţi nu există stabilite raporturi juridice de muncă, iar actul nu este emis în executarea unui contract individual de muncă, exeede sferei jurisdicţiei muncii, care, are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire îa încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de codul muncii, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit C. muncii, prevederi care nu se pot aplica în cazul dat, întrucât, raportul juridic născut între reclamantă şi emitentul actului nu este fundamentat pe un contract individual de muncă, dimpotrivă, este guvernat de reguli proprii, derogatorii şi specifice.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 266 C. muncii, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Or, este real că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, potrivit cărora: „Prezentul cod se aplica și raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii", însă, pe de o parte chiar textul citat se referă la raporturi de muncă reglementate prin legi speciale, iar nu de altă natură, fiind în prezenţa unui raport de contencios administrativ, nefundamentat pe un contract individual de muncă şi care este guvernat de reguli proprii, derogatorii iar pe de altă parte, în cazul de faţă se aplică dispoziţiile specifice derogatorii.
Cum legalitatea actelor administrative pe calea controlului contenciosului administrativ se solicită a fi verificată cu prioritate de către instanţe, întrucât, capetele de cerere având ca obiect controlul măsurilor privind executarea contractului individul de muncă şi restabilirea situaţiei anterioare, în contradictoriu de această dată cu angajatorul, se solicită a fi verificată subsecvent anulării actelor administrative, ca acte care au stat la baza măsurilor privind modificarea contractului individual de muncă, şi având în vedere că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 123 C. proc. civ. referitoare la cererile accesorii, adiţionale şi incidentale, care ar fi în competenţa instanţei competente pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, având în vedere ca petitul din cererea principală este un capăt de cerere principal la rândul său, faţă de care se aplică prevederile art. 99 din C. proc. civ. potrivit cărora atunci când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu vaioarea sau după caz cu natura obiectului fiecărei pretenţii în parte, iar dacă unul din capetele de cerere este de competenţa alte instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.
Aceeaşi soluţie se impune şi faţă de prevederile art. 124 C. proc. civ. referitoare la apărările şi chestiunile prejudiciale, în conformitate cu care, instanţa competentă să judece cererea principală nu se poate pronunţa asupra apărărilor care constituie chestiuni prejudiciale, şi care, potrivit legii sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe, cum sunt apărările reclamantei referitoare la nelegalitatea actelor administrative contestate, aceasta cu atât mai puternic cuvânt cu cât sunt contestate pe cale principală.
Înalta Curte constată ca, în cauză, competenţa de soluţionare a capetelor unu şi doi din cererea de chemare în judecată revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a, contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză, reclamanta l.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Aeroclubul României şi M.T.I., ca, prin hotărârea ee o va pronunţa instanţa:
(1) să se constate, în contradictoriu cu pârâtul M.T.I., nulitatea Ordinului M.T.I. nr. 1190 din 30 septembrie 2013 privind Organigrama Aeroclubului României, ca fiind emis în baza unui act fără efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013;
(2) să se constate, în contradictoriu cu pârâtul M.T.I., nulitatea Ordinului M.T.I. nr. 1353 din 29 octombrie 2013 privind Statul de funcţii al Aeroclubului României, ea fiind emis în baza unui act fără efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013;
(3) să se dispună, în contradictoriu cu pârâtul Aeroclubul României, anularea Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013, emisă de pârâtul Aeroclubul României, prin care s-a dispus retrogradarea reclamantei de la funcţia de conducere de şef birou Managementul calităţii şi mediu la funcţia de execuţie de inginer aviaţie clasa l-clasa 68; gr. 5, ca fiind emisă în baza unui act tară efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013;
(4) să se dispună, în contradictoriu cu pârâtul Aeroclubul României, revenirea reclamantei la funcţia de conducere de şef birou Managementul calităţii şi mediu deţinută anterior emiterii Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013, cu aplicarea drepturilor saiariale corespunzătoare;
(5) să se dispună obligarea pârâtului Aeroclubul României la plata diferenţei de salariu de la funcţia de execuţie de inginer aviaţie clasa l-clasa 68, gr. 5, deţinută ulterior emiterii Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013, în cuantum de 2.228 lei, la funcţia de conducere de şef birou Managementul calităţii şi mediu, deţinută anterior emiterii acestei Decizii, în cuantum de 2.786 lei, calculată de la data punerii în aplicare a Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013, respectiv 8 noiembrie 2013, până îa data revenirii reclamantei pe funcţia de conducere deţinută iniţial;
(6) să se dispună obligarea pârâţilor îa plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Conflictul negativ de competenţă ivit în cauză Intre instanţa de contencios administrativ şi instanţa specializată în soluţionarea conflictelor individuale de muncă a fost generat de modul diferit de stabilire a caracterului primelor doua capete de cerere ale cererii introductive. Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 9397 din 08 octombrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, constituie obiect al conflictului de competenţă exclusiv aceste două capete de cerere îndreptate împotriva pârâtului M.T.I.
Ambele instanţe aflate în conflict au reţinut că s~a solicitat anularea Ordinului M.T.I. nr. 1190 din 30 septembrie 2013 şi a Ordinului M.T.I. nr. 1353 din 29 octombrie 2013, ce au stat la baza Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013 emisă de Aeroclubul României, prin care s-a dispus retrogradarea reclamantei, însă au considerat că primele două capete de cerere reprezintă fie o cerere incidentală, fie o cerere de sine - stătătoare.
Înalta Curte, pornind de la premisa reţinută de către instanţele în conflict, apreciază că cererile în anularea ordinelor reprezintă capete principale de cerere, neavând caracterul unor cereri accesorii, al unor cereri incidentale sau ai unui incident procedural
Astfel, petitele de anulare a ordinelor M.T.I. nu sunt cereri accesorii în sensul art. 30 alin. (4) din N.C.P.C., întrucât nu depind de modul de soluţionare a celorlalte capete de cerere, şi nici cereri incidentale în sensul art. 30 alin. (6) N.C.P.C., atât timp cât au fost formulate chiar prin cererea introductivă de instanţă, şi nu în cursul procesului (precum cererea reconvenţională, cererile de intervenţie, cererile conexe).
În ceea ce priveşte incidentul procedural, potrivit art. 124 alin. (2) N.C.P.C., acesta intervine în cursul unui proces deja început, invocat fiind pe calea unei cereri formulate de oricare dintre părţi sau a unei excepţii procesuale. în plus, incidentul procedural tinde la producerea unor efecte strict procedurale (precum temporizarea judecăţii prin suspendare, stingerea procesului prin perimarea cererii de chemare în judecată, anularea unor acte de procedură efectuate etc.), şi nu la dezlegarea în fond a unei pretenţii prin care se urmăreşte valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes, neputând a se confunda cu o cerere în justiţie, în sensul art. 30 alin. (1) N.C.P.C.
Or, cererile în anularea ordinelor ministrului reprezintă veritabile cereri în justiţie, formulate prin capete de cerere autonome, motiv pentru care nu constituie un incident procedural în cadrul judecării cererii în anularea deciziei de retrogradare a reclamantei din funcţia deţinută.
Este adevărat că finalitatea ultimă a cererii de chemare în judecata rezidă în anularea Deciziei nr. 390 din 08 noiembrie 2013 emisă de Aeroclubul României, prin care s-a dispus retrogradarea reclamantei, însă nu se poate ignora că reclamanta a formulat pretenţii distincte privind anularea actelor juridice pe care s-a fundamentat dispoziţia menţionată, în primul rând, a ordinelor conducătorului autorităţii publice centrale în domeniul transporturilor, iar aceste pretenţii reprezintă capete principale de cerere, a căror competenţă de soluţionare trebuie apreciată, după caz, în raport de natura, obiectul sau valoarea cererii.
Prin natura sa, cererea în anularea ordinului ministrului atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece conflictul a fost generat de emiterea unui act administrativ de către o autoritate publică, respectiv de către un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, presupus a fi fost emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în termenii art. 2 lit. c) şi f) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, efect care se produce indiferent de natura raporturilor juridice (aşadar, independent de eventuala natură de raporturi de muncă vizate de act).
Fiind vorba despre un act emis de către conducătorul autorităţii publice centrale pentru transporturi, competenţa sa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Spre deosebire de Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. (1) N.C.P.C., ci a celor ale art. 123, considerând că primele două capete de cerere au caracterul unor cereri incidentale, apreciere ce a fost infirmată prin considerentele expuse anterior.
În considerarea celor ce preced, competenţa soluţionării capetelor de cerere unu şi doi privind anularea Ordinului M.T.I. nr. 1190 din 30 septembrie 2013 şi a Ordinului M.T.I. nr. 1353 din 29 octombrie 2013 revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 186/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 188/2016. Civil → |
|---|
