ICCJ. Decizia nr. 220/2016. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Revizuire - Fond



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 220/2016

Dosar nr. 3502/1/2014

Şedinţa publică de la 2 februarie 2016

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casație și Justiție la data de 8 octombrie 2014, revizuenta F.Ş.L.-C.I.I.I.I. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 3899 din 30 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

La termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2014, stabilit în vederea soluţionării cererii de revizuire, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei şi nici nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă.

Prin rezoluţia din data de 3 decembrie 2015, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte va constata perimat recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de un an”.

Perimarea operează cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor în desfăşurarea activităţii judiciare.

Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât acesta se împlineşte în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare.

În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 25 noiembrie 2014, stabilit pentru judecarea recursului, constatându-se că niciuna din părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.

Așadar, termenul de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii, împlinindu-se la data de 25 noiembrie 2015.

Prezent în şedinţă, reprezentant L.I.I., pentru revizuentă a formulat verbal cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecării cauzei, însă constatând că respectiva cerere a fost formulată după împlinirea termenului de perimare, conform considerentelor anterior expuse, instanţa dispune respingerea acesteia.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerinţele perimării, respectiv, faptul că, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării şi până la data repunerii pe rol a cauzei, respectiv, 3 decembrie 2015, a trecut mai mult de un an, timp în care niciuna dintre părţi nu a solicitat continuarea judecăţii cererii de revizuire şi că, în această perioadă, nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 248, coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata că a operat sancţiunea prevăzută de lege, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată după împlinirea termenului de perimare, judecata cererii de revizuire formulată de revizuenta F.Ş.L.-C.I.I.I.I. împotriva Deciziei nr. 3899 din 30 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind perimată de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta F.Ş.L. - C.I.I.I.I. împotriva Deciziei nr. 3899 din 30 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 220/2016. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Revizuire - Fond