ICCJ. Decizia nr. 228/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 228/2016
Dosar nr. 45325/3/2010
Şedinţa publică de la 4 februarie 2016
Asupra recursului:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 23 septembrie 2010 sub nr. 45325/3/2010, reclamanta SC S.G.G. România SRL a chemat în judecată pârâta SC R.M.E. SRL solicitând instanţei să oblige pârâta la plata sumei de 44.074,62 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate în temeiul contractului de prestări servicii încheiat între părţi la data de 01 aprilie 2009, să oblige R. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.
Pârâta SC R.M.E. SRL a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională la cererea de chemare în judecată, solicitând respingerea cererii formulate de reclamantă ca netemeinică şi nelegală şi obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 158.609,00 lei şi a penalităţilor aferente în valoare de 20.896,00 reprezentând facturi neachitate de către aceasta.
Pârâta SC R.M.E. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie a H.M. GmbH, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea chematului în garanţie la plata sumei de 44.074,62 euro cu titlu de despăgubiri; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 6881 din 03 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea principală formulată de reclamanta pârâtă SC S.G.G. România SRL, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC R.M.E. SRL, a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 44.074,62 euro reprezentând despăgubiri şi a sumei de 36.136,71 lei cheltuieli de judecată şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă; a respins ca nefondată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta-reclamantă SC R.M.E. SRL în contradictoriu cu chemata în garanţie H.M. GMBH; a admis cererea de majorare a onorariului de expertiză formulată de experţii M.M., P.I. şi M.D.; a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 6.000 lei, câte 2.000 lei pentru fiecare expert, şi a obligat pe pârâta-reclamantă SC R.M.E. SRL la achitarea în contul Blet a acestei sume.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâta-reclamantă şi-a executat în mod necorespunzător obligaţiile contractuale în perioada noiembrie 2009, respectiv aceasta nu a realizat de o manieră corectă reparaţiile la utilajele care făceau obiectul contractului. Această concluzie rezultă din raportul de contraexpertiză întocmit în cauză de trei experţi, desemnaţi în mod aleatoriu de instanţă, care au concluzionat în sensul că reparaţiile au fost efectuate în mod satisfăcător de către pârâtă, cu excepţia defecţiunilor apărute în perioada noiembrie 2009, deoarece pârâta nu a finalizat acele reparaţii ci a propus numai soluţii de reparare, respectiv că soluţiile propuse de pârâta-reclamantă nu au fost cele corecte, cel puţin în cazul defectelor din perioada noiembrie 2009. Experţii au mai reţinut în cuprinsul raportului de expertiză şi alte deficienţe în activitatea pârâtei-reclamante, respectiv faptul că aceasta nu a căutat soluţii alternative pentru a asigura aerul comprimat şi a permis funcţionarea echipamentelor fără a efectua operaţia de curăţire a două echipamente, aşa cum era prevăzut în instrucţiuni, precum şi că soluţia adoptată de pârâta-reclamantă era cea mai simplă, de schimbare completă a subansamblelor nefuncţionale, fără a încerca, din lipsă de experienţă sau pentru creşterea valorii facturii care s-ar fi putut încasa, să se demonteze subansamblurile, să se expertizeze calitatea acestora, să se identifice piesele defecte din aceste subansambluri, să se înlocuiască numai acele piese defecte, să se refacă montajul pieselor şi să se refacă reglarea şi operaţionalizarea acelor subansambluri.
De asemenea, instanţa a reţinut că fapta ilicită a pârâtei este probată şi prin concluziile primului raport de expertiză tehnică, întocmit în cauză, precum şi de raportul întocmit de specialiştii H.
Referitor la prejudiciu, acesta a fost dovedit prin facturile fiscale şi dovada de plată depusă la dosar de către reclamanta-pârâtă, fiind vorba de suma de 44.074,62 euro achitată de reclamanta-pârâtă chematei în garanţie, pentru piesele furnizate şi reparaţiile efectuate.
Cât priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, aceasta este prezumată în materie de răspundere civilă contractuală. Pe de altă parte, aceasta rezultă din probatoriul administrat în cauză, constând în raportul întocmit de specialiştii H., raportul de expertiză tehnică iniţial, raportul de contraexpertiză.
Cât priveşte condiţia culpei, instanţa a reţinut că şi aceasta este prezumată în materia răspunderii civile contractuale, iar pârâta-reclamantă nu a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere.
Asupra cererii reconvenţionale:
Instanţa a reţinut că pârâta-reclamantă nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător propriile obligaţii contractuale, punând pe reclamanta-pârâtă în situaţia de a apela la o altă societate comercială pentru repararea utilajelor. Pe cale de consecinţă, pârâta-reclamantă nu este îndreptăţită a recupera de la reclamanta-pârâtă contravaloarea unor servicii prestate în mod necorespunzător.
Cât priveşte factura fiscală din 14 decembrie 2009, aceasta a fost emisă pentru suma de 138.159 lei reprezentând contravaloare motor tracţiune cu reductor. Prin urmare, este vorba de contravaloarea unei piese care, însă, nu poate fi pusă în sarcina reclamantei-pârâte întrucât, astfel cum s-a argumentat anterior, conform art. 2.2 din contract, pârâta trebuia să suporte contravaloarea tuturor pieselor, preţul achitat de reclamantă incluzând şi aceste elemente, iar din probatoriul administrat în cauză rezultă că nu este operantă clauza nr. 4.6 din contract, nefiind imputabilă reclamantei-pârâte defectarea utilajelor.
Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat nefondată cererea reconvenţională.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel R.M.E. SRL.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei de netimbrare, Curtea a reţinut următoarele:
Conform articolelor 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 123/1997, cererea pentru exercitarea apelului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei se timbrează cu 3.953 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, iar potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Având în vedere dispoziţiile articolului 20 alin. (2) din Legea privind taxele judiciare de timbru, Curtea a pus în vedere apelantei, prin citaţia emisă pentru termenul din 24 septembrie 2014 să achite suma datorată.
Curtea a reţinut că susţinerile apelantei în sensul că nu a putut achita taxa de timbru întrucât are activitatea suspendată, au fost analizate la soluţionarea cererii de acordare de facilităţi la plata taxei de timbru, care a fost respinsă prin încheierea pronunţată la 23 iunie 2014.
Întrucât încheierea a rămas irevocabilă, nefiind formulată cerere de reexaminare, obligaţia de plată a taxei de timbru nu mai poate fi pusă în discuţie.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 710/2014 din 24 septembrie 2014 a anulat apelul formulat de apelanta pârâtă SC R.M.E. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 6881 din 3 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtă SC R.M.E. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susţinut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la termenul la care s-a pus în vedere apelantei să timbreze cererea de apel.
O altă critică este reprezentată de împrejurarea că nu a fost comunicată încheierea privind acordarea facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru, pentru a putea fi exercitată cale a de atac a reexaminării.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile O.U.G. nr. 51/2008 şi O.G. nr. 80/2013.
În combaterea cererii de recurs intimata-reclamantă SC S.G.G. România SRL a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, prin aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. care fac posibilă încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În speţă, instanţa de apel în mod corect a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, reţinând că pârâta SC R.M.E. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar până la termenul stabilit din 24 septembrie 2014.
Astfel, potrivit înscrisurilor de la dosar rezultă că cererea pârâtei privind ajutorul public judiciar sub forma acordării facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2014, care a fost comunicată petentei SC R.M.E. SRL astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la dosar.
În ceea ce priveşte încunoştinţarea apelantei-pârâte asupra obligaţiei sale de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar pentru termenul de judecată din 24 septembrie 2014, din citaţia existentă la dosar, rezultă că instanţa i-a pus în vedere acesteia să timbreze apelul cu suma de 3.953 taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Critica recurentei privind nelegala sa citare nu este fondată. Astfel, se constată că, hotărârea recurată a fost dată cu pronunţată cu respectarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
Dispoziţiile art. 85 C. proc. civ. impun judecătorului obligaţia încunoştinţării părţilor despre existenţa procesului civil, citarea părţilor fiind garanţia contradictorialităţii şi respectării dreptului la apărare.
La rândul său, art. 107 C. proc. civ., obligă judecătorul să verifice dacă părţile au fost legal citate şi să dispună amânarea judecăţii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
În speţă, verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare faţă de pârâtă, la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2014, când a fost soluţionat apelul, se constată că aceasta a fost legal îndeplinită, întrucât partea a fost citată la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură din comuna Gruiu, sat Siliştea Snagovului, judeţul Ilfov.
În ceea ce priveşte necitarea pârâtei la termenul de judecată din 23 iunie 2014, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 211 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, asupra cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, instanţa se pronunţă fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Aşa fiind, nu se poate reţine necitarea părţii la acest termen de judecată, în lipsa dispoziţiilor care impun citarea la soluţionarea acestei cereri.
În ceea ce priveşte cererea intimatei reclamante SC S.G.G. România SRL privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte urmează să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând onorariul de avocat de la 8.211 lei la suma de 2.000 lei, în raport cu documentele justificative depuse, sumă considerată rezonabilă, ţinând seama de complexitatea cauzei, durata procesului, munca depusă de avocatul intimatei (depunerea întâmpinării). Înalta Curte apreciază că suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată întruneşte condiţiile cu privire la caracterul real, rezonabil şi necesar al acestor cheltuieli.
Pentru considerentele reţinute, conform art 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta SC R.M.E. SRL împotriva Deciziei nr. 710/2014 din 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.M.E. SRL împotriva Deciziei nr. 710/2014 din 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă recurenta SC R.M.E. SRL la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC S.G.G. România SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 227/2016. Civil → |
|---|
