ICCJ. Decizia nr. 249/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 249/2016
Dosar nr. 13333/3/2014/a16.1
Şedinţa de la 4 februarie 2016
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 10756 din 15 decembrie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC A.P. SRL prin procedura generală în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Prin încheierea din 09 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. 13333/3/2014/a16, în contradictoriu cu intimata SC A.P. SRL prin administrator judiciar T.A. S.P.R.L. şi VF insolvenţă S.P.R.L. pentru SC A.P. SRL având ca obiect procedura falimentului deschisă împotriva debitoarei SC A.P. SPRL., judecătorul sindic a respins ca neîntemeiate cererile de confirmare a lichidatorului judiciar V.F.I. S.P.R.L. desemnat de către Adunarea Creditorilor în şedinţa din 16 ianuarie 2015.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel intimata C.E. Bank. SA.
În cadrul judecăţii în apel, au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul intimatului lichidator T.A. SPRL, petenţii M.Ş.M., H.K., A.F. şi A.L.M.
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins cererile de intervenţie formulate de petenţi ca inadmisibile.
Împotriva încheierii de şedinţă din 12 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au declarat recurs petenţii M.Ş.M., H.K., A.F. şi A.L.M.
Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul recurentului M.Ş.M. şi dezvoltarea lor.
În susţinerea recursului, recurentul a invocat o serie de critici de nelegalitate, care s-ar circumscrie, în opinia sa, motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi art. 63 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Argumentele recurentului constau în următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. recurentul apreciază că cererea de intervenţie formulată este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de textul menţionat.
Potrivit trăsăturilor juridice ale intervenţiei accesorii, se poate aprecia că intervenientul accesoriu este un simplu apărător al uneia dintre părţi, dimpotrivă intervenientul accesoriu are un interes propriu în a lua parte la rezolvarea litigiului şi a sprijini una dintre părţi în câştigarea procesului.
Astfel, interesul recurentului în a sprijini lichidatorul judiciar este evident, decurgând din calitatea sa de creditor, promitent cumpărător al debitoarei.
Recurentul, în continuare, reiterează motivele arătate în susţinerea cererii de intervenţie, susţinând că singurul interes al băncii de a numi un nou lichidator este legat de refuzul de a introduce unele acţiuni în anulare împotriva promitenţilor cumpărători.
Dintr-un alt punct de vedere, recurentul susţine că nu poate fi primită motivarea instanţei de apel legată de interesul lichidatorului care corespunde cu cel al Băncii, întrucât aceasta ar încălca principiul contradictorialităţii. De asemenea, cererea formulată de lichidator la data de 29 ianuarie 2015 nu poate fi interpretată în sensul unei cereri de înlocuire a sa, atât timp cât acesta nu a renunţat la mandatul acordat de judecătorul-sindic.
Pentru toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii atacată, rejudecarea cererii de intervenţie şi admiterea acesteia.
În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul recurentului H.K., precum şi al recurenţilor A.F. şi A.L.M. se constată că au fost formulate şi dezvoltate aceleaşi motive de nelegalitate prezentate mai sus, instanţa de recurs făcând trimitere la sinteza sus evocată.
În cadrul termenului legal, intimata C.E. Bank SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând cererile de recurs constată că deşi în cauză recurenţii au formulat trei cereri de recurs distincte, criticile au vizat aceleaşi motive de nelegalitate, subsumate aceloraşi argumente, situaţie în care analiza va fi făcută prin considerente comune.
Cererile de recurs au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, în condiţiile în care cererile de intervenţie accesorie îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 63 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Astfel, criticile aduse de recurenţi prin motivele de recurs se bazează, în esenţă, pe susţinerea că lichidatorul judiciar provizoriu nu ar fi formulat cerere expresă de înlocuire a sa.
Analizând motivul de nelegalitate invocat, se constată că în dosarul având ca obiect cererea de apel promovată de către intimata C.E. Bank SA împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, la 09 februarie 2015 în Dosarul nr. 13333/3/2014 recurenţii au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul lichidatorului judiciar provizoriu.
Cererile au fost respinse ca inadmisibile prin încheierea de şedinţă din 12 iunie 2015, considerentele instanţei vizând faptul că interesul intervenienţilor nu corespunde cu interesul lichidatorului judiciar, care nu s-a manifestat în sensul de a continua exercitarea atribuţiilor.
O primă concluzie pe care o impune analiza dispoziţiilor referitoare la formularea şi soluţionarea cererilor de intervenţie accesorie cuprinse în codul de procedură civilă art. 63 - 67 C. proc. civ. este aceea că terţul a cărui cerere de intervenţie accesorie nu a fost admisă în principiu nu poate formula critici împotriva încheierii de respingere a cererii, decât referitoare la soluţia dată cererii sale, sub aspectul interesului personal în promovarea intervenţiei accesorii, care în cazul recurenţilor decurge din calitatea lor de creditori, promitenţi cumpărători ai debitoarei.
Or, simpla calitate de creditori în cadrul procedurii de insolvenţă nu este suficientă pentru a se dovedi condiţia interesului recurenţilor de a formula o cerere de intervenţie accesorie.
Atât în cadrul cererii adresate în cadrul judecării cauzei în faţa curţii de apel, cât şi prin memoriul de recurs cu care au învestit instanţa supremă, intervenienţii nu au probat interesul în formularea cererii şi necesitatea sprijinirii apărării lichidatorului judiciar propus spre înlocuire.
Se reţine, totodată, că potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., intervenţia accesorie trebuie să sprijine apărarea uneia dintre părţi.
Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, lichidatorul judiciar nu este parte în litigiu, el fiind doar reprezentantul intimatei falite. În consecinţă, lichidatorul judiciar nefiind parte în dosar, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ. pentru a se putea analiza admisibilitatea cererilor de intervenţie accesorie.
Interesul intervenienţilor nu este nici legitim, în considerarea dispoziţiilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora deţin calitate procesuală în contestarea Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor doar creditorii care au votat împotriva hotărârii şi creditorii îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, situaţie în care nu se regăsesc recurenţii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ va respinge recursurile declarate de recurenţii M.Ş.M., H.K. şi A.F. şi A.L.M., constatând că încheierea atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectele de nelegalitate invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenţii M.Ş.M., H.K. şi A.F. şi A.L.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 230/2016. Civil → |
|---|
