Afirmații defăimătoare. Depășirea limitelor dreptului la liberă exprimare. Despăgubiri morale
| Comentarii |
|
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 10 Constituție, art. 30
În raport cu prevederile art. 30 din Constituția României și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de exprimare, angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului nu poate fi înlăturată în condițiile în care afirmațiile sale de natură să lezeze imaginea și reputația părții reclamante, făcute în mod repetat la emisiuni televizate, nu au fost dovedite ca fiind veridice și nu au avut o bază suficientă în realitate, fiind doar simple opinii. În atare situație, limitele dreptului la liberă exprimare, prevăzute de art. 10 paragraful 2 din Convenție, au fost depășite.
Î.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 246 din 30 ianuarie 2020
I.Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la 7 iulie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate încălcarea dreptului la onoare, demnitate, viață privată, reputație, imagine, drepturi nepatrimoniale aparținand reclamantului prin formularea unor afirmații denigratoare, defăimatoare, mincinoase, ironice, batjocoritoare de către parat.
A solicitat, de asemenea, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 451.150 lei (echivalentul a 100.000 euro la cursul BNR euro de 4,5115 lei) daune morale și obligarea pârâtului la publicarea hotărârii judecătorești, timp de două luni, în fiecare număr din ziarul X., precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile: art. 1357-1359 Cod civil, art. 72-74 Cod civil, art. 253 Cod civil; art. 8 și art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 30 din Constituția României și Rezoluția 1165 (1998) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind dreptul la respectarea vieții private adoptată de Adunarea parlamentară la 26 iunie 1998.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că începând din luna august 2015, prin prezentarea pe posturile de televiziune a unor informații mincinoase și calomniatoare, pârâtul a desfășurat o susținută campanie denigratoare la adresa mea ce i-a adus mari prejudicii de imagine, afectându-i grav reputația.
Astfel, reclamantul a arătat că în data de 11.08.2015, la postul X. TV, în emisiunea „(...)” pârâtul a intervenit telefonic în timpul emisiunii și referindu-se la împrejurarea că împotriva sa era în desfășurare o cercetare administrativă, chiar președintele comisiei de cercetare fusese numit reclamantul.
S-a mai arătat în susținerea acțiunii că la 30.09.2015, la postul Y. TV, în timpul emisiunii „(...)”, între pârât și realizator s-a desfășurat următorul dialog în care pârâtul a desfășurat o campanie denigratoare, că informația a putut fi accesată imediat și în modalitatea Hypertext Transfer Protocol (HTTP), prin care a fost dat publicității următorul enunț: „Fostul director (...) B. a lansat acuzații grave la adresa actualului director al Direcției întreținere (...) al companiei, A. Invitat în cadrul emisiunii de la Y. TV, B. a dezvăluit modul în care banii din stația de taxare de la vama X. ajungeau în buzunarul lui A., prin intermediul unei fost angajate a agenției. „O anumită doamnă, C. fostă angajată la agenția X., dată afară fiindcă a fost prinsă furând, și domnul A. și-o aduce aminte bine fiindcă a insistat pe diverse căi să nu fie dată afară. Această doamnă, ca și celelalte dinainte, colectau bani de la agenția din X. și îi aducea banii domnului A. Chiar acum o lună doamna respectivă a fost văzută pe holuri la (...) așteptându-l”, a spus B. Fostul director al Z. a declarat că este pregătit să își susțină declarația cu probe/ în fața organelor de anchetă”.
De asemenea, reclamantul a mai susținut că la 6.10.2015, fiind invitat în studioul postului X. a TV, în emisiunea „(...)”, tema „Jaful de la (...)”, pârâtul a făcut afirmații calomniatoare, desfășurând o susținută campanie denigratoare la adresa lui.
Prin sentința civilă nr. 16186 din 8 decembrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
2. Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal:
Prin sentința civilă nr.1523 din 27 octombrie 2017, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a admis, în parte, acțiunea reclamantului.
A constatat încălcarea dreptului reclamantului la onoare, demnitate, reputație, imagine, prin afirmațiile pârâtului.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10000 lei, reprezentând daune-morale.
S-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat apel.
3. Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de Apel:
Prin decizia nr. 53 A din 18 ianuarie 2019, Curtea de Apel București - Secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul -pârât împotriva sentinței civile nr.1523 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a civilă.
4. Cererea de recurs:
Împotriva deciziei nr. 53 A/2019 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâtul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii de recurs au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., susținându-se că soluția pronunțată de instanța de apel este una vădit netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor ce reglementează răspunderea civila delictuală.
Astfel, s-a arătat că instanța de apel nu a analizat motivul de apel, care are la bază faptul că pe tot parcursului litigiului nu a fost demonstrată îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile delictuale s-a arătat că potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice.
În acest sens, recurentul învederează că în hotărârea atacată nu se arată care sunt urmăririle negative ale presupuselor afirmații defăimătoare, deși prin probatoriul pe care l-a administrat în cauză, consideră că a dovedit fără putință de tăgadă că toate afirmațiile sunt conforme realității și mai mult decât atât că intimatul reclamant nu urmărește altceva decât o răzbunare.
Se mai susține că instanța de fond și instanța de apel nu au avut în vedere faptul că conflictul dintre reclamant și pârât există din anul 2011, când acesta, în calitate de Director General al Z., în urma verificărilor întreprinse a dispus să se ia măsuri împotriva numitului A., aspect pe care acesta uită să îl precizeze în acțiune.
Pentru a dovedi faptul că întreaga acțiune reprezintă în realitate un demers șicanatoriu, recurentul solicită a se reține că în ceea ce privește cercetarea lui, aceasta a fost un abuz, aspect sesizat și de instanța de judecată care în cadrul dosarului nr. x/3/2015 a constatat că sancțiunea dispusă de comisia de cercetare disciplinară condusă chiar de reclamant este abuzivă și pe cale de consecință s-a constatat nulitatea acesteia.
De asemenea, recurentul consideră că prin raportul de control depus la dosar, se face dovada deplină a faptului că afirmațiile au fost veridice, neavând nicio importanță, în analiza prezentului dosar, dacă în urma acestui demers s-au luat sau nu măsuri, fiind suficientă doar constatarea existenței acestora.
Un alt aspect invocat de reclamant, ce are la bază dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod pr.civ., se referă la faptul că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr.571/2004, prin care persoanele care sesizează nereguli din cadrul instituțiilor sunt denumite avertizori de integritate și sunt protejate, că în prezenta cauză este fără putință de tăgadă că afirmațiile pârâtului nu au fost de natură să atragă un impact negativ asupra reclamantului, ci au fost de natură să sesizeze autoritățile competente asupra unor fapte ce se petrec în cadrul instituției publice Z.
Recurentul a mai susținut că instanța de apel nu a avut în vedere principiul libertății de exprimare, care face parte din drepturile și libertățile fundamentale ale omului, fiind stipulată în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în documente de bază ale dreptului internațional, precum și în art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și în dreptul național al statelor democratice, și că în România, libertatea de exprimare este reglementată de art. 30 din Constituție.
Din perspectiva aspectelor invocate, și având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de apel.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.8 Cod pr. civ invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.(1) pct. 8 Cod pr.civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocat de recurent, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauză, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.
Or, examinarea criticilor din cererea de recurs raportat la obiectul dedus judecății ce vizează răspunderea civilă delictuală, nu relevă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material în condițiile în care au fost analizate condițiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în raport de starea de fapt conturată în cauză.
Pe cale de consecință, constatând existența faptei ilicite (afirmații defăimătoare la adresa reclamantului), a prejudiciului (afectarea onoarei, demnității reclamantului) stabilind legătura de cauzalitate dintre faptă, prejudiciu și culpa pârâtului, Înalta Curte reține că instanța de apel constatând îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului a făcut o legală interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în speță.
Este real că în apel pârâtul a depus într-o copie necertificată un Raport al Corpului de control - Ministerul Transporturilor din 27.10.2015, ce conține concluzii privind verificările de ordin tematic în activitatea Z., însă aceste consemnări, cum bine a reținut și instanța de apel, nu sunt de natură să aducă lămuriri concrete care să constituie un suport real/ veridic în ceea ce privește afirmațiile aduse de pârât reclamantului.
Or, în condițiile în care afirmațiile pârâtului nu au avut un minim probatoriu în sprijinul lor, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a reținut că nu poate fi înlăturată răspunderea civilă delictuală din perspectiva dispozițiilor Legii nr.571/2004.
Înalta Curte reține că angajarea răspunderii civile delictuale nu poate fi înlăturată raportat la art. 30 din Constituția României și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de exprimare, deoarece potrivit art. 30 alin. (6) din Constituție, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea și onoarea unei persoane, iar pârâtul, așa cum bine a reținut instanța de apel și de fond, a depășit limitele dreptului la liberă exprimare, prevăzute de art. 10 paragraful 2 din Convenție, afectând reputația și demnitatea reclamantului, în condițiile în care afirmațiile pârâtului făcute la emisiuni televizate, au fost rapid răspândite, ele fiind doar simple opinii, idei, fără a avea o bază suficientă în realitate și fără a fi dovedită veridicitatea lor.
Nefondate sunt și susținerile recurentului în sensul că instanța de apel nu a avut în vedere principiul libertății de exprimare, în condițiile în care instanța de apel a reținut în mod corect că libertatea de exprimare nu trebuie să lezeze imaginea și onoarea unei persoane, că întreaga reglementare invocată, și jurisprudența C.E.D.O. conturată în această materie a menționat necesitatea ca cel, care informează, răspândește idei, opinii, face afirmații să aibă o suficientă bază factuală și să nu fie exprimate simple opinii fără nici un suport în realitate, îndreptate în contra unei persoane, și care ar vătăma acea persoană, în demnitatea ori imaginea sa în familie, societate, profesie, etc.
Or, din această perspectivă, în raport de atitudinea pârâtului care a participat în mod repetat la emisiuni televizate în cadrul cărora a făcut afirmații de natură să lezeze imaginea și onoarea reclamantului, Înalta Curte reține că nici una din afirmații nu se circumscrie principiului libertății de exprimare câtă vreme afirmațiile pârâtului nu au fost dovedite ca fiind veridice, fiind simple opinii/ idei.
Față de cele expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o legală și corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.1357-1359 cod civil privind răspunderea civilă delictuală, și cum nici una din susținerile recurentului nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., recursul declarat de pârâtul B. Împotriva deciziei civile nr. 53 A din 18 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C.pr.civ.
| ← Răspundere civilă delictuală. Postarea unor afirmații cu... | Răspundere civilă delictuală. Prejudiciu nepatrimonial.... → |
|---|
