Acţiune în constatare. Sentința nr. 565/2013. Judecătoria ADJUD
Comentarii |
|
Sentința nr. 565/2013 pronunțată de Judecătoria ADJUD la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 153/173/2012
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A.
COMUN 2011
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 565/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M. C.
Grefier G. P.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei Civile privind pe reclamantii B. V., B. N. -D., B. V., domiciliati in mun. A., .. 36, jud. V. si pe paratii B. N.-A., domiciliat in com. Urechesti, . si S. C., domiciliat in mun. A., .. 36, jud. V., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.05.2013 când au fost puse concluzii pe fond, note consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 23.05.2013 si apoi pentru astazi 30.05.2013.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la nr._ la aceasta instanță, reclamantii BARLA V., BARLA N.-D. si BARLA V. au solicitat in contradictoriu cu pârâtii BARLA N.-A. si S. C. să se constate că au dobandit prin efectul uzucapiunii de 10-20 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren curti constructii în suprafață de 53 mp. situat in mun A., ..36, jud. V., cu vecinii: . N, B. Ghe. La V, S. C. la S, alee acces la E.
In motivarea acțiunii reclamantii au arătat că se află în posesia terenului de mai sus din anul 1997, când autorul lor, defunctul Barla Narciz, l-a dobandit in baza unui contract de partaj voluntar privitor la succesiunea dupa defuncta Barla I..
Au mai aratat reclamantii ca sunt mostenitorii lui Barla Narciz si ca au stapanit in mod continuu terenul si constructiile aflate pe acesta, desi cu ocazia emiterii certificatului de mostenitor nr.9/23.01.1998 au aflat ca in patrimoniul defunctului Barla Narciz nu se regasea decat casa, suprafata de teren de 53 m.p. fiind vanduta in 1996 catre Barla N. A., in cadrul unei suprafete mai mari de 250 m.p.. Cu toate acestea, dorind sa vanda terenul care ii apartinea, Barla N. A. a tinut cont de posesia exercitata de catre reclamanti, schita care a insotit contractul de vanzare-cumparare referindu-se doar la 229 m.p. si necuprinzand cei 53 m.p. ai lor. Schita si contractul de vanzare-cumparare cuprindeau totusi si o suprafata de 7 m.p., stapanita de catre reclamanti in continuarea celor 53 m.p., suprafata pe care isi edificasera niste anexe, insa nici cumparatorii din 2007, M. D. A. si Mirica C., nici proprietarul ulterior din 2011, S. C., nu i-au tulburat pe reclamanti in posesia asupra celor 53 m.p. plus 7 m.p.
Având în vedere posesia exercitată mai bine de 14 ani, pasnic si netulburat, pe baza unui contract de partaj voluntar, reclamantii au solicitat să se constate ca sunt proprietarii imobilului teren arătat mai sus.
În drept, au invocat art.1837, 1847, 1895-1899 C.civ.
In dovedire, au înțeles să se folosească de probele cu înscrisuri, martori si expertiza.
Pârâtul S. C. a formulat întâmpinare, solicitand sa se respinga ca nefondata actiunea promovata de reclamanti cu privire la suprafata de 7 m.p..
In probatoriu, a depus inscrisuri.
Examinând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Potrivit art. 645 cod civil proprietatea „se mai dobândește … prin prescripție…”. Art. 1895-1899 C.civ. reglementeaza asa numita uzucapiune prescurtata ca urmare a posesiei exercitată pe o perioada intre 10 si 20 de ani in temeiul unui just titlu si cu buna credinta, fiind suficient ca buna credinta sa fi existat la momentul incheierii justului titlu.
Conform contractului de partaj voluntar nr.525/19.03.1997 (f8), bunurile ramase de pe urma defunctei Barla I. erau impartite intre succesori-sotul supravietuitor Barla N. si copiii Barla C. si Barla Narciz, acesta din urma primind in lot o parte din casa de locuit si suprafata de 53 m.p. teren aferent. Prin contractul de vanzare-cumparare nr.2812/10.12.1996 (f17), Barla N. vindea catre Barla N.-A. suprafata totala de 250 m.p., care includea si cei 53 m.p. si asupra careia era proprietar exclusiv potrivit deciziei nr. 35/14.02.1992 a Prefecturii jud. V.. Conform certificatului de mostenitor din 1998, aflat la f10 dosar, mostenitori dupa defunctul Barla Narciz sunt reclamantii din cauza, iar printre bunurile care compun masa succesorala se regaseste doar cota-parte din casa de locuit, mentionandu-se ca terenul aferent a fost vandut in 1996 catre Barla N.-A.. Potrivit contractelor de vanzare-cumparare aflate la f 18-20, 41-42 dosar, suprafata de 250 m.p. a fost dezmembrata si vanduta succesiv mai multor proprietari, ultimul cumparator fiind, in 2011, paratul S. C. (contract aflat la f 123-124 dosar). Conform acestor contracte si schitelor care le-au insotit, au fost masurati si instrainati doar 229 m.p., printre vecini mentionandu-se, la N-Barla Narciz si . comparativ schita anexa la contractul de partaj voluntar din 1997 si schitele anexa la contractele de vanzare-cumparare, instanta constata ca suprafata situata la nordul proprietatii lui Barla N.-A. este tocmai cea de 53 m.p. stapanita de mostenitorii lui Barla Narciz si care face obiectul prezentei actiuni. Se poate concluziona, asadar, coroborat cu datele cuprinse in raportul de expertiza, cu declaratiile martorilor audiati in cauza (f59-60) si cu pozitia exprimata de Barla N.-A. prin procura depusa la f26 dosar, ca intotdeauna s-a tinut cont de posesia exercitata de catre reclamanti cu privire la acest teren, nefiind niciodata tulburati.
Cu privire la restul de 7 m.p. la care se face referire in actiunea introductiva si care au fost gasiti la masuratori 8,73 m.p., din concluziile raportului de expertiza instanta retine ca aeasta suprafata se afla in prelungirea celor 53 m.p. stapaniti de reclamanti, facand insa obiectul instrainarilor succesive. Problema care se pune este daca aceasta suprafata a fost vreodata efectiv stapanita de vreunul dintre proprietarii care s-au succedat sau a fost cuprinsa doar scriptic in actele de instrainare.
Din declaratiile martorilor audiati in cauza (f59-60) rezulta ca cele doua proprietati au fost mereu delimitate printr-un gard, martorul B. A. M. declarand ca gardul exista si in prezent. Acest aspect este confirmat si prin raportul de expertiza in care se mentioneaza ca intre reclamanti si proprietatea paratului S. C. hotarul este marcat printr-un perete de zidarie pe tot aliniamentul descris in schita anexa la raport, aliniament care indica ca reclamantii stapanesc inclusiv suprafata de 8,73 m.p. . Totodata, se arata ca la N, spre . un gard metalic edificat de reclamanti in 2007, ceea ce duce la concluzia ca, desi pe schitele anexa la contractele succesive de vanzare-cumparare proprietatea paratului S. C. figura ca avand iesire la . nici unul dintre cei care au detinut terenul nu au avut vreodata aceasta iesire, chiar reclamantii fiind cei care au edificat gardul dinspre . analiza actelor dosarului (certificat de urbanism din iunie 2011 si adresa din martie 2013 a Primariei mun. A.-f133), instanta retine ca, la momentul cumpararii proprietatii de catre paratul S. C. (decembrie 2011), reclamantii edificasera deja constructia anexa pe cei 8,73 m.p., paratul neintrand practic niciodata in posesia acestei suprafete, asa cum n-o facusera nici antecesorii lui. Rezulta ca acesta a cumparat fara obiectiuni, in conditiile in care schita anexa nu corespundea situatiei din teren, aspect imposibil de ignorat datorita zidului despartitor existent si faptului ca iesirea la . dovezilor existente in cauza, primele demersuri ale paratului in sensul reglementarii situatiei sunt posterioare introducerii actiunii de catre reclamanti, ceea ce indica faptul ca abia cu aceasta ocazie a constientizat ca o suprafata, care ii apartine conform actelor, este stapanita de catre altcineva. De fapt, ani la rand situatia fusese acceptata tacit de catre toti cei care stapanisera anterior.
F. de cele aratate, instanta constata ca sunt intrunite conditiile uzucapiunii prescurtate, autorul reclamantilor intrand cu buna credinta in posesia bunului imobil, in temeiul unui just titlu reprezentat de contractul de partaj voluntar nr.525/19.03.1997, iar posesia fiind continuata de mostenitorii acestuia, reclamantii din cauza, pe o perioada de aproape 14 ani.
In consecinta, urmeaza a admite actiunea promovata de reclamanti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea civila inregistrata sub nr._ privind pe reclamantii B. V., B. N. -D., B. V., domiciliati in mun. A., .. 36, jud. V. si pe paratii B. N.-A., domiciliat in com. Urechesti, . si S. C., domiciliat in mun. A., .. 36, jud. V., având ca obiect acțiune în constatare.
Constata dreptul de proprietate al reclamantilor cu privire la suprafata de 58 m.p. teren curti constructii situat in A., .. 36, jud. V., individualizat conform schitei anexa la raportul de expertiza topo cadastrala care face parte integranta din prezenta hotarare.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 30.05.2013.
P.,
D. M. C. Grefier,
G. P.
Red. DMC/Tehnored. GP
18.06.2013/ 7 ex.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 463/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 552/2013.... → |
---|