Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 552/2013. Judecătoria ADJUD
Comentarii |
|
Sentința nr. 552/2013 pronunțată de Judecătoria ADJUD la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 2004/173/2012
Dosar nr._ /2013 - înlocuirea sancțiunii prestării unei
activități în folosul comunității cu
sancțiunea amenzii contravenționale
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A.
COMUN 2011
SENTINTA CIVILA Nr. 552/2013
Ședința publică de la 29 MAI 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier A. M. N.
La ordine pe rol fiind judecarea sesizării formulata de Biroul Civil din cadrul Judecătoriei A. privind pe intimatul O. C., domiciliat in mun. Lupeni,., ., judet Hunedoara, având ca obiect înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidentiat partile si obiectul cauzei, dupa care;
Instanta retine cauza in pronuntare la sfarsitul sedintei de judecata.
INSTANȚA
Asupra sesizarii de fata;
Prin adresa nr._ Biroul Executari Civile din cadrul Judecatoriei A. a solicitat inlocuirea sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii aplicata contravenientului O. C., cu sanctiunea amenzii.
In motivarea sesizarii s-a aratat ca prin sentința civilă nr. 395/26.04.2012 a Judecatoriei A. s-a dispus inlocuirea sanctiunii amenzii in suma de 400 lei cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii de 10 ore la Primaria mun. Lupeni sens in care a fost emis mandatul de executare nr. 55/11.06.2012, insa desi a fost somat contravenientul sa se prezinte pentru efectuarea orelor de munca acesta refuză cu rea-credință să se prezinte, astfel ca mandatul de executare a unei activitati in folosul comunitatii nu poate fi pus in executare.
Contravenientul desi legal citat nu s-a prezentat in instanta .
Examinand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca;
Prin procesul verbal incheiat de I. V.- Politia A., . nr._/19.05.2011 contravenientul a fost amendat cu suma de 400 lei, aceasta sanctiune fiind inlocuita prin sentința civilă nr. 395/26.04.2012 a Judecatoriei A. cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii de 10 ore la Primaria mun Lupeni, in acest sens fiind emis de Judecatoria A. mandatul de executare nr. 55/11.06.2012, care a fost inaintat Primariei mun Lupeni, pentru aducerea lui la indeplinire.
Prin adresa nr._/11.06.2012 Primaria mun Lupeni, judet Hunedoara a comunicat judecatoriei ca mandatul de executare a unei activitati in folosul comunitatii nu poate fi pus in executare.
Potrivit art. 21 din O.G. nr. 55/2002 in cazul în care contravenientul, cu reavoință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
F. de cele aratate instanta urmeaza sa admita sesizarea si sa dispuna inlocuirea sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii aplicata prin sent. civ. nr. 395/26.04.2012 a Judecatoriei A. cu sanctiunea amenzii aplicata prin procesul verbal mai sus mentionat, cu consecinta anularii mandatului de executare emis de Judecatoria A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea inregistrata sub nr._ formulata de Biroul Civil din cadrul Judecătoriei A. privind pe intimatul O. C., domiciliat in mun Lupeni, judet Hunedoara, având ca obiect înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale.
Dispune înlocuirea sanctiunii de 10 ore de prestare a unei activitati în folosul comunității, aplicata contravenientului prin sentinta civila nr.395/26.04.2012 a Judecătoriei A., cu sancțiunea amenzii în sumă de 400 lei .
Anulează mandatul de executare a sanctiunii contraventionale de prestare a unei activitati in folosul comunitatii nr. 55/11.06.2012 al Judecătoriei A..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.05.2013.
P.,
Grefier
Red. CC/26.06.2013
Tehnored. NAM/02.07.2013
5 ex.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 565/2013. Judecătoria ADJUD | Fond funciar. Sentința nr. 948/2013. Judecătoria ADJUD → |
---|